Contractele atribuite în anul 2015 (II) DJST Constanţa a cumpărat carne de curcan de la firma lui Cornel Panait, rectorul UMC (documente)

Transparenţa publică nu ar trebui, sub nicio formă, să rămână la stadiul unei lozinci îmbrăţişate cu drag de politicieni doar sub costumul de slogan de campanie, ci ar trebui să devină o realitate.
 
Tocmai de aceea, ZIUA de Constanţa vă prezintă, la obiect, activitatea pe plan economic a diferitelor direcţii şi instituţii finanţate din bani publici, astfel încât constănţenii să aibă acces neîngrădit la informaţii legate de ce se întâmplă cu banii lor şi cine sunt beneficiarii contractelor cu statul. Facem precizarea că listele privind licitaţiile şi contractele cu atribuire directă despre care vom vorbi sunt cele puse la dispoziţie de fiecare instituţie în parte, aşa cum ne-au fost transmise, iar eventuale neconcordanţe ori inadvertenţe nu ne aparţin.
 
Continuăm astăzi prezentarea Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Constanţa, care ne-a transmis lista celor 119 contracte de achiziţii publice atribuite prin cumpărare directă în anul 2015.
 
SC Branic SRL a beneficiat de un contract în valoare de 28.500 de lei, care a început la 11 iulie şi s-a încheiat pe 18 iulie, obiectul fiind „lucrări de instalare copertine“. Potrivit Registrului Comerţului, consultat la data de 17 iunie a.c., SC Branic SRL a fost înfiinţată în anul 1994 şi are sediul social în municipiul Constanţa, starea firmei fiind „fuziune prin absorbţie“. Capitalul social subscris este de 23.400 de lei, integral vărsat. Ca asociaţi persoane fizice şi administratori figurează Stere Nicolae, născut pe 15 iunie 1952, în comuna tulceană Baia, şi Nicolae Brand, născut pe 21 septembrie 1949, la Constanţa. Domeniul principal de activitate al SC Branic SRL este „activităţi şi servicii de decontaminare“. Potrivit Ministerului Finanţelor Publice, în 2016, SC Branic SRL a avut o cifră de afaceri netă de 2.186.370 de lei, o pierdere netă de 175.916 lei, iar numărul mediu de salariaţi a fost 29.
 
Pe baza unui contract derulat între 6 august şi 31 august, în sumă de 3.054,8 lei, SC G.A.A.D. Invest International a livrat DJST Constanţa carne de curcan.
 
Potrivit Registrului Comerţului, consultat la data de 17 iunie a.c., SC G.A.A.D. Invest International SRL a fost înfiinţată în anul 1994 şi are sediul social în municipiul Constanţa. Capitalul social subscris este de 36.190 de lei, integral vărsat. Ca asociat unic persoană fizică şi administrator figurează rectorul Universităţii Maritime din Constanţa, prof. univ. dr. ing Cornel Panait, născut pe 25 martie 1951, în municipiul băcăuan Moineşti. Domeniul principal de activitate al SC G.A.A.D. Invest International SRL este „prelucrarea şi conservarea cărnii de pasăre“. Potrivit Ministerului Finanţelor Publice, în 2016, SC G.A.A.D. Invest International a avut o cifră de afaceri netă de 840.095 de lei, o pierdere netă de 159.573 de lei, iar numărul mediu de salariaţi a fost şase.
 
SC Comy Wear Fashion SRL a încheiat în anul 2015 patru contracte cu Direcţia constănţeană, astfel: 14 - 19 august - valoarea contractului - 9.000 de lei, pentru „prosoape inscripţionate“; 15.900 de lei, pentru „tricouri inscripţionate“; 6.000 de lei, pentru „rucsace inscripţionate“; 30 - 31 decembrie, 50.004 lei, pentru „lenjerii de pat o persoană“.
 
Potrivit Registrului Comerţului, consultat la data de 17 iunie a.c., SC Comy Wear Fashion SRL a fost înfiinţată în anul 2009 şi are sediul social în municipiul Medgidia. Capitalul social subscris este de 200 de lei, integral vărsat. Ca asociaţi persoane fizice şi administratori figurează Daniela Guloiu, născută pe 31 ianuarie 1986, la Medgidia, şi Cosmin Adrian Mihail, născut pe 20 august 1987, la Medgidia. Domeniul principal de activitate al SC Comy Wear Fashion SRL este „comerţ cu amănuntul al îmbrăcămintei, în magazine specializate“. Potrivit Ministerului Finanţelor Publice, în 2016, SC Comy Wear Fashion SRL a avut o cifră de afaceri netă de 11.328 de lei şi un profit net de 4.931 de lei.
 

Între DJST Constanţa şi Alexandra - Georgiana Mirea a fost încheiat în 2015 un contract în valoare de 2.500 de lei, valabil între 25 noiembrie şi 2 decembrie, cu obiectul „servicii evaluare de risc la securitatea fizică“.
Contractul de 39.912,3 lei dintre DJST Constanţa şi Altex Romania SRL a început pe 27 noiembrie 2015 şi s-a finalizat pe 4 decembrie 2015, obiectul fiind „televizoare color“.
 

Potrivit Registrului Comerţului, consultat la data de 22 iunie a.c., Altex Romania SRL are sediul social în oraşul Voluntari. Capitalul social subscris este de 108.770.432,4 lei, integral vărsat. Ca asociaţi persoane juridice figurează Cometex SRL, cu sediul social în Bucureşti, şi Real Estate SRL, cu sediul social în municipiul Piatra Neamţ. Asociat persoană fizică este Dan - Constantin Ostahie, născut pe 26 mai 1967, la Piatra Neamţ, care mai are calitatea de administrator şi împuternicit sucursală, dar şi funcţia de preşedinte consiliu de administraţie. Administratori sunt şi Cristian - Nicolae Laza, născut pe 27 iunie 1971, la Piatra Neamţ, şi Adrian Urdă, născut pe 11 martie 1971, tot la Piatra Neamţ. Domeniul principal de activitate al Altex Romania SRL este „comerţ cu amănuntul al articolelor şi aparatelor electrocasnice, în magazine specializate“. Potrivit Ministerului Finanţelor Publice, în 2015, Altex Romania SRL a avut o cifră de afaceri netă de 1.958.418.884 de lei, profit net - 16.381.417 lei, iar numărul mediu de salariaţi a fost 2.539.
 
Fratelli Sports SRL a avut acum doi ani 13 contracte cu instituţia constănţeană, astfel: 7 - 14 decembrie - pentru „mingi de baschet“ (3.220 de lei); pentru „mingi de fotbal“ (3.220 de lei); pentru „mingi de handbal“ (3.218,25 de lei); pentru „mingi de volei“ (3.213 lei); pentru „mingi de rugby“ (3.200 de lei); pentru „plase porţi handbal“ (1.252,60 de lei); pentru „protecţii panou baschet“ (1.209,68 de lei); pentru „mingi medicinale 1 kg“ (283,05 lei); pentru „mingi medicinale 2 kg“ (403,20 de lei); pentru „mingi medicinale 3 kg“ (205,48 de lei); pentru „mingi medicinale 4 kg“ (245,98 de lei); pentru „mingi medicinale 5 kg“ (152,61 de lei); 10 - 17 decembrie - pentru „porţi handbal“ (2.580,64 de lei).
 
Potrivit Registrului Comerţului, consultat la data de 17 iunie a.c., SC Fratelli Sports SRL a fost înfiinţată în anul 2009 şi are sediul social în Bucureşti. Capitalul social subscris este de 200 de lei, integral vărsat. Ca asociaţi persoane fizice figurează Bogdan - Radu Voina, născut pe 6 februarie 1979, în Bucureşti, şi Cătălin - Lucian Geantă, născut pe 3 mai 1975, la Câmpina, care are şi calitatea de administrator. Domeniul principal de activitate al Fratelli Sports SRL este „comerţ cu ridicata al îmbrăcămintei şi încălţămintei“. Potrivit Ministerului Finanţelor Publice, în 2016, SC Fratelli Sports SRL a avut o cifră de afaceri netă de 4.586.681 de lei, profit net - 25.491 de lei, iar numărul mediu de salariaţi a fost 6.
 
În secţiunea „Documente“, puteţi consulta lista contractelor atribuite prin cumpărare directă de DJST Constanţa în anul 2014, astfel cum ne-a fost pusă la dispoziţie de instituţie.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Locuri de muncă Constanța Direcția Județeană pentru Sport și Tineret angajează. Detalii

18 Apr 2024 487

DJST Constanța desfășoară campania de informare „European Youth Week - Săptămâna Europeană a Tineretului“

01 Apr 2024 494

Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Constanța vrea să obțină în instanță suspendarea hotărârii Consiliului Local Constanța prin care a fost revocat dreptul de folosință gratuită a sediului (DOCUMENT)

23 Mar 2024 1693

Ședință CLM Constanța Se revocă dreptul Direcției Județene pentru Sport și Tineret Constanța de a folosi gratuit un imobil din municipiu (DOCUMENT)

29 Feb 2024 753

Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Constanța și Serviciul Public de Impozite și Taxe Constanța, judecată la Curtea de Apel

30 Jan 2024 714

LIVE VIDEO+TEXT. „Demiterea!“ Primăria Constanța, cerere către Agenția Națională pentru Sport. La DJST Constanța, conferință de presă „drept la replică“ (GALERIE FOTO+VIDEO+DOCUMENTE)

05 Jan 2024 1916

Constanța Miercuri, 13 decembrie 2023, Elena Frîncu, maestru emerit al sportului, își serbează ziua de naștere

13 Dec 2023 1246

Protest al Direcției Judetene de Statistică Constanța! Salariații vor bloca activitatea instituției

11 Dec 2023 730

Constanța Gala Voluntarilor 2023. Vor fi acordate numeroase recompense publice

05 Dec 2023 1015

UPDATE. Gimnastică aerobică Campionatul Național s-a desfășurat la Constanța. Rezultate (GALERIE FOTO + DOCUMENTE)

05 Nov 2023 1486

UPDATE. Baschet Echipa națională feminină a României joacă la Constanța două meciuri oficiale

03 Nov 2023 1277

Campionatul Național 2023 de gimnastică aerobică se desfășoară la Constanța. Intrarea este liberă

30 Oct 2023 1219

Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Constanța face angajări. Condițiile de îndeplinit

26 Oct 2023 1958

Ce evenimente au avut loc la Constanța în Săptămâna Europeană a Sportului. Trei activități unice la nivel național

17 Oct 2023 1128

DJST Constanța desfășoară campania de informare „Time to move 2023“

10 Oct 2023 895