Cu cine s-a „bătut“ ABC Val pentru a-şi adjudeca un contract de la CN APMC (documente)

Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime Constanţa (CN APMC) a atribuit, în 2008, contractul privind „Reparaţie capitală cheu danele 42-43 Port Constanţa“. Conform procesului-verbal încheiat la deschiderea ofertelor, pe data de 24 octombrie 2008, din comisia de evaluare au făcut parte: Gheorghe Iorov, directorul general adjunct de la acea vreme al CN APMC - preşedinte, Laura Puşcaşu, MT-DGIAC, Daniel Șerban, MT-DGTN, Anca Ritiu, MT-DGJ, Florin Chirilă, şef Serviciul Tehnic Reparaţii AP, Sandu Suhani, şef Serviciu Domenii Nord, Luciana Mocanu, Serviciul Juridic şi Contencios, Cristinel Casian, Biroul Contabilitate Domenii, Anca Bratu, Serviciul Tehnic Reparaţii AP - membri. Rezerve în această comisie au fost Zorofia Dinescu, şef Birou Contabilitate Domenii, Daniela Diaconu, Serviciul Juridic şi Contencios, şi Constantin Brandi, Serviciul Domenii Nord.
 
În secţiunea „Documente“, puteţi vizualiza declaraţiile de avere ale membrilor comisiei de evaluare, aşa cum au fost acestea disponibile pe site-ul CN APMC şi pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate, în măsura în care aceştia au fost obligaţi să le depună.
 
Conform aceluiaşi proces-verbal, documentaţia de atribuire a fost ridicată de următoarele firme: SC Argos SA Cernavodă, SC Convas Construct SRL Constanţa, SC Consal Trade SRL Constanţa, SC ABC Val SRL Constanţa, SC Ena Design Construct SRL Constanţa şi SC Europan SA Piteşti. Dintre cele şase societăţi, doar trei au depus oferte financiare în termenul limită, respectiv până la data de 24 octombrie 2008, ora 10.30 şi anume: SC Convas Construct SRL Constanţa (9.548.809 lei fără TVA), Consal Trade SRL Constanţa (9.250.046,7 lei fără TVA) şi SC ABC Val SRL Constanţa (9.188.604,76 de lei fără TVA).

Aşa cum reiese din procesul-verbal de la deschiderea ofertelor, oferta depusă de SC ABC Val SRL a întrunit 868,5 puncte, cea depusă de SC Convas Construct SRL Constanţa - 863,82 de puncte, iar cea a SC Constal Trade SRL Constanţa în asociere cu SC SCIM SA Constanţa - 850,23 de puncte. Oferta declarată câştigătoare a fost cea depusă de SC ABC Val SRL.

Ce spune Registrul Comerţului

În ceea ce priveşte firma care şi-a adjudecat contractul, SC ABC Val a fost înfiinţată pe data de 30 aprilie 1993 şi îl are ca unic asociat persoană fizică pe omul de afaceri Vasile Costea, el fiind totodată administratorul societăţii. Obiectul de activitate al firmei constă în lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale.

Cât despre Vasile Costea, unicul asociat din firmă, conform datelor disponibile pe Registrul Comerţului pe data de 23 iunie 2015, acesta mai apare ca asociat în Betoane şi Prefabricate SRL, în RO Mat Construct SRL, dar şi în Invest SA, firmă intrată în faliment, şi în Ontario Construct Line SRL, aceasta din urmă radiată.

Potrivit vrajitorul.eu, în 2013, societatea a înregistrat o cifră de afaceri de 61.521.186 de lei, având, în aceeaşi perioadă, un număr mediu de salariaţi de 225. Tot în 2013, profitul net al firmei a fost de 529.904 lei.
 
În secţiunea „Documente“, puteţi vizualiza anunţul de atribuire, procesul-verbal şi raportul de procedură aferente contractului „Reparaţie capitală cheu danele 42-43 Port“.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitații Constanța A fost semnat contractul pentru amenajarea parcului de pe locul fostelor galerii Soveja (DOCUMENT)

03 Apr 2024 857

În sfârșit a fost semnat contractul pentru reamenajarea spațiului public din zona Parcului Gării din Constanța (DOCUMENT)

09 Jun 2023 1458

Ce firmă se va ocupa de reparațiile la cheul Danei 114 Port Constanța? (DOCUMENT)

01 Sep 2022 1379

Aproape 17 milioane de euro Cu cine a fost semnat contractul de execuție a lucrărilor de extindere a cheurilor din Portul Midia

13 Jul 2022 2855

Iată de ce au fost achitați Nicolae Stanciu, fost președinte al Curții de Apel Constanța, și omul de afaceri Vasile Costea (DOCUMENT)

14 Jan 2022 3079

ABC VAL, mesaj de Crăciun și de Anul Nou

25 Dec 2021 847

Dana 63 din portul Constanța intră în reparații! Cine se va ocupa de lucrări și care sunt costurile (document)

29 Oct 2021 3197

Măsură adoptată de CJSU Constanța. Este vizată prevenirea efectelor negative ale alunecării de teren al taluzului de la Cumpăna

14 Oct 2021 1688

Primăria municipiului Medgidia, licitație pentru lucrări suplimentare la Colegiul Kemal Ataturk (document)

24 Sep 2021 2786

„Via Verde Cernavodă“ ABC Val SRL a semnat un contract cu Primăria Cernavodă. Ce servicii va furniza firma (document)

19 Sep 2021 3469

Contract de 52 de milioane de lei semnat de CN ACN pentru reabilitarea malului stâng al taluzului de la Cumpăna (document)

21 Aug 2021 4160

Asociaţia Română pentru Dezvoltare Durabilă – Constanţa cere în instanță peste 600.000 de lei de la ABC Val SRL. Iată de ce

17 Jul 2021 1626

Cine a fost cooptat în societatea ABC VAL. A fost numit și administrator cu puteri depline

04 May 2020 5939

Ce a scos la iveală expertiza tehnică Pasajul superior la curba mare din Portul Constanţa va intra în reabilitare (document)

07 Dec 2019 2471

ABC Val a câştigat procesul cu Primarul Municipiului Constanţa. În joc erau peste 120.000 de lei

07 Nov 2019 2490