Apel la transparenta

Cui a atribuit contracte Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Constanţa în anul 2013 (I)

Transparenţa publică nu ar trebui, sub nicio formă, să rămână la stadiul unei lozinci îmbrăţişate cu drag de politicieni doar sub costumul de slogan de campanie, ci ar trebui să devină o realitate. Tocmai de aceea, ZIUA de Constanţa vă prezintă, la obiect, activitatea pe plan economic a diferitelor direcţii şi instituţii finanţate din bani publici, astfel încât constănţenii să aibă acces neîngrădit la informaţii legate de ce se întâmplă cu banii lor şi cine sunt beneficiarii contractelor cu statul. Facem precizarea că listele privind licitaţiile şi contractele cu atribuire directă despre care vom vorbi sunt cele puse la dispoziţie de fiecare instituţie în parte, aşa cum ne-au fost transmise, iar eventuale neconcordanţe ori inadvertenţe nu ne aparţin.
 
Ne referim astăzi la Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Constanţa, care ne-a precizat că, în anul 2013, nu a atribuit contracte de achiziţie publică în urma desfăşurării procedurii de achiziţie - licitaţie deschisă, prevăzută de OUG 34/2006. Potrivit răspunsurilor oficiale primite de la DJST Constanţa, în anul 2013 au fost atribuite prin cumpărare directă următoarele contracte: cinci contracte pentru alimente, patru contracte pentru achiziţii activitate de tineret şi 12 achiziţii directe.   
 
În ceea ce priveşte contractele pentru alimente, acestea au fost încheiate cu Metro Cash & Carry Romania SRL (patru) şi cu SC Gepeto Impex SA. Toate cele patru contracte cu prima societate, care au avut ca obiect „produse alimentare şi nealimentare“, au fost întocmite pe 16 iulie 2013 şi au avut o durată de 12 luni. Preţurile contractelor au fost următoarele: 11.458 de lei, 93.171 de lei, 118.531 de lei şi 125.191 de lei. Perioada de derulare a contractului cu Gepeto Impex SA a fost cuprinsă între 3 august şi 17 septembrie 2013, obiectul fiind „produse alimentare“, iar preţul - 70.331 de lei.
 
Potrivit Registrului Comerţului, consultat la data de 4 mai a.c., Metro Cash & Carry Romania SRL a fost înfiinţată în anul 2010 şi are sediul social în Bucureşti. Capitalul social subscris este de 13.537.500 de lei, integral vărsat, cu 375.000 de părţi sociale, valoarea uneia fiind de 36,1 lei. Asociaţi persoane juridice sunt: Metro AG, cu sediu social în Germania, care deţine 93.750 de părţi sociale, având o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 25% / 25%; SC Metro Cash & Carry International Holding BV, cu sediul social în Olanda, care deţine 281.250 de părţi sociale, având o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 75% / 75%.
 
Ca administratori şi membri în Consiliul de Administraţie al Metro Cash & Carry România SRL figurează Violeta Luca, născută pe 6 februarie 1980, la Bacău; Roland Ruffing, cu cetăţenie austriacă, născut pe 27 iulie 1964, la Neunkirchen, în Austria; Mattias Hans Christian Felix Dutschmann, cu cetăţenie germană, născut pe 11 iunie 1974, la Wesel, în Germania; Valentin Păuna, născut pe 7 iulie 1968, la Piteşti; Philippe Olivier Sainson, cu cetăţenie germană, născut pe 11 ianuarie 1967, la Offenbourg, în Germania; Camelia Oprea, născută pe 17 februarie 1962, la Bucureşti.
 
Domeniul principal de activitate al Metro Cash & Carry Romania SRL este „comerţ cu ridicata nespecializat de produse alimentare, băuturi şi tutun“. Potrivit Ministerului Finanţelor Publice, în 2015, Metro Cash & Carry Romania SRL a avut o cifră de afaceri netă de 4.494.359.155 de lei, profit net - 35.462.666 de lei, iar numărul mediu de salariaţi a fost 4.576.
 
Potrivit Registrului Comerţului, consultat la data de 8 mai a.c., SC Gepeto Impex SA a fost înfiinţată în anul 1998 şi are sediul social în comuna Lumina, judeţul Constanţa. Capitalul social subscris este de 8.300.000 de lei, integral vărsat, valoarea unei acţiuni fiind de 10 lei. Acţionari persoane fizice sunt: Cristina Mariana Pavlovici, născută pe 19 august 1957, la Bucureşti, care deţine 423.300 de acţiuni, cota de participare la beneficii şi pierderi fiind 51% / 51%; Aurel Robert Boroianu, născut la 14 aprilie 1970, la Bucureşti, care deţine 323.700 de acţiuni, cota de participare la beneficii şi pierderi fiind 39% / 39%; Costică Marin, născut la 24 august 1961, la Drobeta Tr. Severin, care deţine 83.000 de acţiuni, cota de participare la beneficii şi pierderi fiind 10% / 10%. Persoane împuternicite (persoane fizice) sunt Cristina Mariana Pavlovici (administrator special) şi Anca Bud (calitate - director, funcţie - director general), născută pe 28 iulie 1982, la Baia Mare. În prezent, firma figurează ca fiind în „insolvenţă, sub incidenţa Legii nr. 85/2014“, iar administrator judiciar este Edge Business Restructuring Advisors SPRL, cu sediul în Bucureşti. Domeniul de activitate principal al Gepeto Impex SA este „fabricarea produselor din carne (inclusiv din carne de pasăre)“. Potrivit Ministerului Finanţelor Publice, în anul 2015, Gepeto Impex SA a avut o cifră de afaceri netă de 55.830.821 de lei, o pierdere netă de 22.750.386 de lei, iar numărul mediu de salariaţi a fost 275.
 
Potrivit Buletinului Procedurilor de Insolvenţă, în şedinţa Adunării Creditorilor SC Gepeto Impex SA din 30 martie 2017, s-a hotărât: „Se aprobă planul de reorganizare a activităţii debitoarei Gepeto Impex SA (în insolvenţă) elaborat conform prevederilor art. 132 şi urm. din Legea 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă şi depus de Edge Business Restructuring Advisors SPRL la dosarul cauzei, în conformitate cu prevederile art. 139. Lit B din Legea 85/2014, fiind votat de două din trei categorii, ambele categorii ce au aprobat planul fiind defavorizate, iar totalul valoric al masei credale care aprobă planul este de peste 30%“.
 
În fişa de la Registrul Comerţului mai este menţionat sechestrul instituit asupra acţiunilor pe care debitorul Costică Marin le deţine în cadrul SC Gepeto Impex SA, până la concurenţa sumei de 109.000,93 de lei, potrivit procesului-verbal de sechestru nr. 56/19.11.2015.

Achiziţii pentru activităţi de tineret 

La capitolul „achiziţii activitate de tineret“, figurează contracte întocmite de DJST Constanţa cu SC Action Sport Trading (două: unul în valoare de 2.000 de lei, iar celălalt cu preţul de 10.998,5 lei, obiectul în ambele cazuri fiind „furnizare produse“), cu SC Rodimilco SRL - preţ 44.000 de lei şi cu SC Techno Digital 4 You - preţ 10.000 de lei, obiectul ultimelor două contracte fiind „servicii de inscripţionare şi furnizare“. Toate cele patru contracte au avut execuţie imediată, trei dintre ele (cele cu SC Action Sport Trading şi cel cu SC Rodimilco SRL) fiind încheiate pe 13 septembrie 2013, iar cel cu SC Techno Digital 4 You - pe 28 august 2012. Prin cele două contracte, SC Action Sport Trading a furnizat articole sportive în proiectul „Petrece vara la mare“. În contractul cu SC Rodimilco SRL a fost vorba de „furnizare şi inscripţionare tricouri, rucsacuri, prosoape“, iar în cel cu SC Techno Digital 4 You - de „furnizare şi inscripţionare şepci“.  
 
Potrivit Registrului Comerţului, consultat la data de 5 mai a.c., SC Action Sport Trading SRL a fost înfiinţată în anul 2011 şi are sediul social în Bucureşti. Capitalul social subscris este de 200 de lei, integral vărsat. Asociat unic persoană fizică e Sergey Polikarpov, care are cetăţenie rusă şi e născut pe 6 august 1959, la Kaliningrad. Sergey Polikarpov, care deţine şi calitatea de administrator, are 20 de părţi sociale, iar cota de participare la beneficii şi pierderi e de 100% / 100%. Sergey Polikarpov nu mai figurează ca asociat sau administrator într-o altă societate. Domeniul principal de activitate al SC Action Sport Trading SRL este „comerţ cu amănuntul al echipamentelor sportive, în magazine specializate“. Potrivit Ministerului Finanţelor Publice, în anul 2015 SC Action Sport Trading SRL a avut o cifră de afaceri netă de 334.705 lei, pierdere netă - 270.566 de lei, iar numărul mediu de salariaţi a fost 2.
 
Potrivit Registrului Comerţului, consultat la data de 5 mai a.c., Techno Digital 4 You SRL a fost înfiinţată în anul 2011 şi are sediul social în municipiul Constanţa, strada Aprodul Purice. Capitalul social subscris este de 220 de lei, integral vărsat, valoarea unei părţi sociale fiind de zece lei. Asociat unic persoană fizică este Ştefania Cristina Omocea, născută pe 15 aprilie 1981, la Constanţa, care deţine cele 22 de părţi sociale, având o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 100% / 100%. Ştefania Cristina Omocea mai figurează ca asociat în Media Estetic Vision SRL (în funcţiune). Administrator al Techno Digital 4 You SRL este Vasilică Robert Omocea, născut la 12 aprilie 1975, în comuna Dăeni, judeţul Tulcea. Acesta figurează ca asociat în Ropan Construct SRL (radiată) şi în Media Estetic Vision SRL (în care apare şi ca administrator). Domeniul principal de activitate al Techno Digital 4 You SRL vizează „alte activităţi de tipărire n.c.a.“. Potrivit Ministerului Finanţelor Publice, în 2015 Techno Digital 4 You SRL a avut o cifră de afaceri netă de 212.230 de lei, profit net - 69.534 de lei, iar numărul mediu de salariaţi a fost 3.
 
Potrivit Registrului Comerţului, consultat la data de 8 mai a.c., Rodimilco SRL a fost înfiinţată în anul 2006 şi are sediul social în Breaza, judeţul Prahova. Capitalul social subscris este de 200 de lei, integral vărsat, valoarea unei părţi sociale fiind de zece lei. Asociat unic persoană fizică este Emil Funieru, născut pe 13 februarie 1983, la Breaza, care deţine cele 20 de părţi sociale, având o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 100% / 100%. Emil Funieru deţine şi calitatea de administrator al Rodimilco SRL. Domeniul principal de activitate al societăţii constă în „activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management“. Emil Funieru apare ca asociat şi administrator doar în Rodimilco SRL. Potrivit Ministerului Finanţelor Publice, în 2016 Rodimilco SRL a avut o cifră de afaceri netă de 180.924 de lei, profit net - 27.780 de lei, iar numărul mediu de salariaţi a fost 1.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

DJST Constanţa desfăşoară prima întâlnire de consultare în proiectul naţional „Dialog Structurat cu tinerii şi organizaţiile de tineret 2017 - 2018“

17 Feb 2018 361

Oaspeţi din străinătate la DJST Constanţa

31 Jan 2018 502

Olga Didilescu, în doliu. Mesaje din sportul constănţean

15 Jan 2018 564

Direcția pentru Sport și Tineret a Municipiului București și-a suspendat temporar activitatea. Care e situația la Constanța (document)

05 Jan 2018 670

„Campionii României în şcoală, liceu şi universitate“ Elevii Şcolii „Aurel Vlaicu“ din Constanţa au avut ieri oaspeţi de seamă (galerie foto)

08 Dec 2017 647

Marţi se desfăşoară prima ediţie a Cupei Dobrogei la oină în sală

13 Nov 2017 682

Întrecerea se desfăşoară sâmbătă Regulamentul etapei întâi, de la Cumpăna, a Cupei Mării Negre la ciclism, ediţia 2017

02 Sep 2017 720

DJST Constanţa, acţionată în instanţă, alături de alte două instituţii, de Sindicatul Liber din Învăţământul Judeţului Bacău

02 Sep 2017 766

Mariana Solomon - „Suntem o echipă unită“ DJST Constanţa a alocat aproape 85.000 de lei pentru 33 de acţiuni sportive (document)

19 Aug 2017 1885

Bilanţ la DJST Constanţa. Activităţi desfăşurate şi proiecte

18 Aug 2017 848

Post vacant la DJST Constanţa. Se organizează concurs de recrutare

01 Aug 2017 1989

Cui a atribuit contracte Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Constanţa în anul 2015 (VI) (document)

21 Jul 2017 1336

Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Constanţa face angajări

17 Jul 2017 4250

Cui a atribuit contracte Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Constanţa în anul 2015 (V) (document)

14 Jul 2017 742

Cui a atribuit contracte Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Constanţa în anul 2015 (IV) (document)

07 Jul 2017 1458

Ce spun constănţenii şi directorul DJST Plată pentru accesul pe pista stadionului „Farul“. Cine trebuie să achite un abonament lunar (galerie foto)

05 Jul 2017 4988

Cui a atribuit contracte Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Constanţa în anul 2015 (III) (documente)

30 Jun 2017 1277

Contractele atribuite în anul 2015 (II) DJST Constanţa a cumpărat carne de curcan de la firma lui Cornel Panait, rectorul UMC (documente)

23 Jun 2017 2456

Schimbări în societatea în care Claudiu Daniel Teliceanu este asociat

16 Jun 2017 3166

DJST Constanţa organizează concurs de recrutare pentru ocuparea unor posturi vacante

16 Jun 2017 3614

Cui a atribuit contracte Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Constanţa în anul 2015 (I) (documente)

16 Jun 2017 3091

Cui a atribuit contracte Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Constanţa în anul 2014 (III) (documente)

09 Jun 2017 919

Cui a atribuit contracte Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Constanța în anul 2014 (II) (documente)

04 Jun 2017 1440

Cui a atribuit contracte Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Constanța în anul 2014 (I) (documente)

27 May 2017 1006

Cui a atribuit contracte Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Constanţa în anul 2013 (II) (documente)

19 May 2017 1169

Ediţia 2017 a Crosului Olimpic Naţional va avea loc la Constanţa

18 May 2017 2266

Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Constanţa face angajări. Ce posturi sunt vacante

16 May 2017 2308

Unde se duc banii publici Partenerii de afaceri ai Direcţiei pentru Sport şi Tineret Constanţa în 2012 (II) (document)

10 May 2017 1415

DJST Constanţa, despre incidentele de la jocul dintre HC Dobrogea Sud - Dinamo

28 Apr 2017 3211

Sportul constănţean, în doliu

03 Apr 2017 2525

Protest inedit Angajaţi ai aparatului constănţean din subordinea Ministerului Tineretului şi Sportului, în grevă japoneză (galerie foto)

21 Mar 2017 1595

Angajații Direcției Județene pentru Sport și Tineret Constanța au protestat împotriva discriminărilor salariale

20 Mar 2017 760

Averea şi interesele Apartament şi autoturism pentru Ancuţa Mihaela Sucurei, inspector la DJST Constanţa (document)

19 Jan 2017 1366

Averea şi interesele Simona Gherman, inspector DJST Constanţa, a declarat un teren, două apartamente şi o maşină (document)

18 Jan 2017 1343

Ce spune directorul DJST Constanţa Federaţia Română de Canotaj a preluat o parte a Centrului Olimpic de la Năvodari (galerie foto)

18 Jan 2017 3952

Averea şi interesele Irina Cămui, referent DJST Constanţa, a declarat un apartament şi trei depozite bancare (documente)

17 Jan 2017 1625

Cum s-a modificat, în 2015, venitul inspectorului DJST Constanţa Dumitriţa Jigoreanu (document)

16 Jan 2017 999

Jandarmii constănţeni, întâlnire de lucru cu reprezentanții cluburilor sportive și cu cei ai ai DJST

11 Jan 2017 713

Averea şi interesele Cât a câştigat în 2015 de la DJST Constanţa Aneta Şerban, consilier clasa I (documente)

22 Dec 2016 1546

Averea şi interesele Pe 2015, venitul Elenei Olimpiada Chiţu, consilier la DJST Constanţa, s-a modificat (documente)

21 Dec 2016 1565

Pe lângă trei terenuri, un apartament şi o casă, Nicoleta Mardirosian, inspector DJST Constanţa, a declarat şi o maşină (document)

20 Dec 2016 2090

Averea şi interesele Inspectorul DJST Doiniţa Muşat a declarat un apartament

19 Dec 2016 1016

Averea şi interesele Pe 2015, inspectorul Cristina Scântee a avut venit numai de la DJST Constanţa (document)

17 Dec 2016 956

Averea şi interesele Valoarea depozitului bancar al Mihaelei Sobaru, inspector DJST Constanţa, a crescut (document)

16 Dec 2016 1095

Averea şi interesele Bani mai mulţi, în 2015, în familia lui Emiran Reşit, consilier sport la DJST Constanţa (document)

15 Dec 2016 1004

Averea şi interesele În 2015, Mihai Orzan, consilier DJST Constanţa, a obţinut venituri din trei surse (document)

14 Dec 2016 1258

Elena Frîncu, Matei Stănei, Sorin Popescu, Ion Negreci, Gabriela Agache şi Florin Uzum îşi serbează astăzi zilele de naştere (galerie foto)

13 Dec 2016 1946

Averea şi interesele Isabella Stan, consilier DJST Constanţa, e membru în Asociaţia Generală a Inginerilor din România (documente)

13 Dec 2016 1340

Averea şi interesele Cum s-a modificat, în 2015, venitul declarat de Alina Blebea, consilier la DJST Constanţa (document)

12 Dec 2016 863

Averea şi interesele Ce maşină şi-a cumpărat Sorin Buşu, şef serviciu la DJST Constanţa (document)

10 Dec 2016 1627