Apel la transparenta

Despre „Sărbătoarea Recoltei şi a Vinului Românesc” Coincidenţă stranie sau cum a câştigat Fundaţia Fantasio bani nerambursabili de la Primăria Constanţa (documente)

Transparenţa publică nu ar trebui, sub nicio formă, să rămână la stadiul unei lozinci îmbrăţişate cu drag de politicieni doar sub costumul de slogan de campanie, ci ar trebui să devină o realitate. Tocmai de aceea, ZIUA de Constanţa vă prezintă, la obiect, activitatea pe plan economic a diferitelor direcţii şi instituţii finanţate din bani publici, astfel încât constănţenii să aibă acces neîngrădit la informaţii legate de ce se întâmplă cu banii lor şi cine sunt beneficiarii contractelor cu statul.

Facem precizarea că listele privind licitaţiile şi contractele cu atribuire directă despre care vom vorbi sunt cele puse la dispoziţie de fiecare instituţie în parte, aşa cum ne-au fost transmise, iar eventuale neconcordanţe ori inadvertenţe nu ne aparţin.

Continuăm astăzi să vă prezentăm contractele din fonduri nerambursabile încheiate de Primăria Constanţa în anii 2013 şi 2014 pentru organizarea evenimentului „Sărbătoarea Recoltei şi a Vinului Românesc”. În primii ani de existenţă, evenimentul a fost organizat de municipalitate, apoi a fost transferat la Consiliul Judeţean. De acolo, a intrat în atenţia Curţii de Conturi şi apoi a procurorilor.

Fundaţia Fantasio a mai pus mâna pe contract! 

Pe 23.09.2013, Primăria Constanţa anunţa pe site-ul instituţiei că oferta câştigătoare pentru evenimentul „Sărbătoarea Recoltei şi Vinului Dobrogean 2013” este cea a Fundaţiei Fantasio.
Comisia de selecţie a ofertelor, numită prin dispoziţia primarului municipiului Constanţa nr. 1982 din data de 03.09.2013, a fost compusă din Petrică Munteanu - preşedintele comisiei; Eduard Bădilă - membru, Mirela Pană Oproiu - membru, Iuliana Voicu - membru şi Călin Hanţiu - membru.
Potrivit raportului procedurii de atribuire, comisia a decis că oferta câştigătoare aparţine Fundaţiei Fantasio, care a depus documentaţia completă şi a avut „preţul cel mai scăzut”. Aceştia au avut o propunere financiară de 200.000 lei cu TVA, cu care urmau să organizeze 10 spectacole.
Ofertă de finanţare au depus şi cei de la Asociaţia Culturală Mamaia Copiilor, prin care solicitau fonduri în valoare de 450.000 lei inclusiv TVA.
Precizăm că valoarea totală necesară susţinerii spectacolelor şi evenimentelor ce urmau să fie organizate cu ocazia evenimentului „Sărbătoarea Recoltei şi Vinului Dobrogean” în 2013 a fost de 477.000 cu TVA inclus, din care Fundaţia Fantasio a primit 200.000 lei cu TVA pentru organizarea evenimentului, diferenţa fiind contribuţia proprie a fundaţiei, de fapt a Consiliului Judeţean Constanţa. 

Fundaţia, condusă de mai mulţi directori din Constanţa 

Potrivit Registrului Naţional ONG, Fundaţia „Fantasio“ avea, la data câştigării contractului, ca asociaţi/fondatori Primăria Constanţa şi Consiliul Judeţean Constanţa. Amintim că Fundaţia Fantasio, condusă de Virgil Iosif, fostul director al Teatrului de Stat Constanţa, fost director al Direcţiei coordonare instituţii subordonate din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa, a fost înfiinţată de CJC pe 25 martie 2005. Potrivit articolului 8 din HCJ 48 privind înfiinţarea fundaţiei, această entitate avea drept obiectiv „dezvoltarea unei vieţi culturale - diversificate şi competitive - ca element definitoriu pentru afirmarea identităţii şi a coeziunii sociale în spaţiul cultural dobrogean“.

Consiliul Director era format din următorii: Maria Magiru, fost consilier judeţean PSD şi directorul Muzeului de Artă Populară, Răsvan Cernat, Vasile Gherghilescu, directorul Teatrului de Copii şi Tineret Constanţa, Doina Păuleanu, directorul Muzeului de Artă, Ion Ţiţoiu, Constantin Papadopol, Doina Voivozeanu, directorul Centrului Cultural Judeţean Constanţa „Theodor T. Burada”, Eduard Bădilă, fost şef Serviciu Cultură, Protocol, Organizare Evenimente în cadrul Consiliului Judeţean, Petrică Munteanu, fost consilier judeţean şi fost director Direcţiei Organizare Evenimente din cadrul Primăriei Constanţa.

Fundaţia Fantasio este acum parte a unui proces, care a început în 2014, când, pe rolul Tribunalului Constanţa, la secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost înregistrat dosarul nr. 4529/118/2014, având ca obiect „pretenţii“. În această cauză, Judeţul Constanţa şi Consiliul Judeţean Constanţa au acţionat în judecată Fundaţia Fantasio. Motivul chemării în judecată este recuperarea prejudiciilor, potrivit hotărârilor iniţiate în 2012 de fostul preşedinte al CJC, Nicuşor Constantinescu, care a împărţit bani în valoare totală de 7.424.150 de lei mai multor asociaţii şi fundaţii din judeţ pentru derularea de activităţi. De departe, cea mai răsfăţată a fost Fundaţia Fantasio, care a primit sume importante de bani din „buzunarul“ judeţean. 
În secţiunea „Documente”, puteţi vizualiza raportul procedurii de atribuire, raportul final financiar, dar şi raportul final de activitate al evenimentului derulat în 2013 de Fundaţia Fantasio.

În 2014, Fundaţia Fantasio marchează din nou

Primăria municipiului Constanţa organiza, pe 25 iulie 2014, la ora 12.00, procedura de selecţie a ofertelor de activităţi şi spectacole privind finanţarea nerambursabilă din fonduri publice a evenimentului „Sărbătoarea recoltei şi vinului dobrogean 2014“.  În anunţ, se specifica că atribuirea contractului de acordare a fondurilor financiare nerambursabile necesare organizării evenimentului se va face pe baza „punctajului cel mai mare“, realizat ca urmare a aplicării unui set de criterii: a) „preţul cel mai scăzut“ - va conta valoarea cea mai scăzută a fondurilor financiare nerambursabile solicitate pentru realizarea proiectului - 50 de puncte pentru valoarea cea mai mică solicitată, 30 de puncte pentru cea de pe locul doi, 10 puncte pentru cea de pe locul trei; b) raportul (procentajul) realizat între valoarea contribuţiei proprii pentru realizarea proiectului şi valoarea (suma) solicitată - 25 de puncte pentru un raport de peste 20%, 15 puncte pentru un raport cuprins între 15% şi 19% şi 5 puncte pentru un raport cuprins între 10% şi 14%; experienţă în organizarea unor evenimente asemănătoare - pentru o experienţă minimă de trei ani - 25 de puncte, pentru o experienţă cuprinsă între un an şi doi ani - 15 puncte, pentru o experienţă de până în an - 5 puncte. Atribuirea nu a mai avut loc, deoarece a existat un singur ofertant.

Prin urmare, licitaţia pentru organizarea „Sărbătorii recoltei şi vinului“ este reluată în luna septembrie.
 
În august 2014, primăria municipiului Constanţa anunţă reluarea procedurii selecţiei de oferte necesare organizării „proiectului cultural nonprofit de interes general Sărbătoarea recoltei şi vinului dobrogean 2014“, pentru data de 10 septembrie, la ora 12.00. Criteriul de atribuire a contractului de finanţare din fonduri nerambursabile rămâne neschimbat: „punctajul cel mai mare“, realizat ca urmare a aplicării mai multor criterii.
Despre „Sărbătoarea recoltei şi vinului dobrogean“ se poate spune orice, mai puţin faptul că este un „proiect cultural nonprofit de interes general“. An de an, evenimentul reuneşte o serie de comercianţi care îşi vând fructele, legumele, produsele din carne şi alt gen de preparate, dar şi o pleiadă de politicieni, în special social-democraţi constănţeni. Nu este lipsit de importanţă faptul că această aşa-numită sărbătoare era organizată la Pavilionul Expoziţional, aflat la acea vreme în administrarea Fundaţiei Fantasio.

În urma procedurii de selecţie a ofertelor privind atribuirea contractului de finanţare cu fonduri nerambursabile necesare organizării evenimentului „Sărbătoarea recoltei şi vinului dobrogean 2014“, din data de 10.09.2014, oferta câştigătoare aparţinea Fundaţiei Fantasio Constanţa. Comisia de selecţie a ofertelor, numită prin dispoziţia primarului a fost compusă din: Petrică Munteanu – preşedinte, Virgil Iosif – membru, Liviu Manolache – membru, Diana Dardac – membru, Calin Hanţiu-membru.
Menţionăm că anunţul privind selecţia de oferte a fost publicat în ziarele Telegraf şi Replica, dar şi pe site-ul Primăriei. Deşi au solicitat documentaţie pentru participarea la procedura de selecţie şi atribuire a fondurilor nerambursabile, SC Soti Cable Neptun SRL şi SC Decorativa nu au mai venit să ridice documentele solicitate. Astfel, singura ofertă depusă a aparţinut Fundaţiei Fantasio, care solicita 195.000 lei inclusiv TVA pentru organizarea a 10 spectacole.
 
Urmare a analizei documentaţiei, comisia constată că oferta se califică pentru finanţare, având documentaţia completă. Fundaţia Fantasio primeşte 100 de puncte.
Precizăm că valoarea totală a spectacolelor şi evenimentelor ce urmau să fie organizate cu ocazia evenimentului „Sărbătoarea Recoltei şi Vinului Dobrogean 2014” era de 695.000 cu TVA inclus. Primăria a plătit 195.000 lei, diferenţa fiind suportată de ofertantul câştigător.
Ca şi în anul 2013, din păcate, din raportul de activitate pentru realizarea evenimentului şi din raportul financiar, nu reiese cu ce parteneri a organizat Fantasio cele 10 spectacole. În schimb, din raportul financiar, reiese că, în final, evenimentul a costat doar 370.000 lei cu TVA inclus, din care municipalitatea a contribuit cu 156.000 lei, iar fundaţia a avut o contribuţie proprie de 214.000 lei. Contribuţia provenea de fapt de la Consiliul Judeţean, celălalt „părinte” fondator al Fundaţiei. 

Finanţările Fundaţiei Fantasio

În final, facem o trecere în revistă a sumelor de bani de care, de-a lungul anilor, Fundaţia Fantasio s-a bucurat. Dacă aruncăm o privire doar asupra sumelor de care a beneficiat fundaţia în ciclul electoral 2008 - 2012, situaţia se defineşte roz pentru aceasta.
În 2008, printr-o hotărâre aprobată în luna mai, fundaţia primeşte suma de 300.000 de lei pentru „organizarea Festivalului Fanfarelor, ediţia I“. În afară de acea primă ediţie, nu ne amintim ca muzica de fanfară să fi răsunat prin Constanţa. Mai mult, alocarea a 300.000 de lei, bani publici, pentru un eveniment de asemenea natură poate părea un gest de sfidare.

A urmat, în toamna lui 2008, hotărârea prin care aceeaşi fundaţie primeşte 1.230.000 de lei „pentru dezvoltarea vieţii culturale în judeţul Constanţa prin organizarea şi desfăşurarea de activităţi cultural-artistice pentru valorificarea şi promovarea culturii tradiţionale, păstrarea tradiţiilor, conservarea şi transmiterea valorilor morale, artistice şi tehnice ale comunităţii locale, dezvoltarea unei imagini culturale proprii şi a unui spaţiu cultural caracteristic“.

În septembrie 2009, CJC alocă fundaţiei 290.000 de lei pentru organizarea „Zilei Recoltei“, ediţia a II-a, la Pavilionul Expoziţional Constanţa. Aceeaşi sumă merge la fundaţie, printr-o hotărâre aprobată în aceeaşi lună, şi pentru organizarea „Sărbătorii Vinului Dobrogean“ 2009, ediţia a II-a.
Pe 23 august 2010, CJC aprobă o hotărâre privind alocarea sumei de 3.000.000 de lei în vederea realizării programului cultural pe 2010. În acelaşi an, alţi 300.000 de lei merg către Fundaţia Fantasio pentru desfăşurarea „Programului Judeţean Cultural Educativ“ în perioada octombrie 2010 - mai 2011.

Un an mai târziu, suma de 362.500 de lei ia drumul fundaţiei de suflet a CJC pentru organizarea şi desfăşurarea Programului „Spectacole pentru Copii - Constanţa Estival 2011“. Aşadar, Fundaţia CJC s-a înfruptat din milioane de lei pentru susţinerea a tot soiul de evenimente culturale.

Povestea continuă, căci, potrivit unui anunţ de participare pentru acordarea de finanţări nerambursabile în baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general pe 2014, CJC aloca, pentru susţinerea Sărbătorii recoltei şi vinului dobrogean, nu mai puţin de 550.000 de lei.
 
Notă: În secţiunea „Documente” puteţi consulta procesele verbale, rapoartele procedurii de atribuire şi rapoartele financiare ale evenimentele bugetate şi de Primăria Constanţa „Sărbătorea Recoltei şi a Vinului Dobrogean“, ediţiile 2013 şi 2014.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

fani

26 May, 2017 09:00

Alta mare coincidenta ,deloc stranie este "disparitia" cladirii cu sediul teatrului Fantasio odata cu decizia de desfiintare a acestuia . A cui este acum aceasta cladire alipita teatrului Fantasio ? Chiar o fi coincidenta ?

Articole asemanatoare

Programul “Sărbătorii Recoltei și a Vinului Dobrogean” 2018

11 Sep 2018 3590

Adevăr şi dezinformări Un consilier a luat judeţul la pas şi povesteşte ce se întâmplă în localităţile unde au fost confirmate focare de pestă porcină africană

24 Aug 2018 2396

Promovarea „Sărbătorii Recoltei şi a Vinului Dobrogean“, alţi bani, altă „distracţie“ din bugetul CJC

07 Sep 2017 2278

Bani publici pentru postări pe Facebook CJC a mai făcut un pas pentru organizarea Sărbătorii Vinului Dobrogean (document)

27 Aug 2016 1496

Fără Primăria Constanţa, fără Fundaţia Fantasio. Sărbătoarea Recoltei şi a Vinului Dobrogean, ediţia 2015, organizată exclusiv de CJC

16 Sep 2015 1914

CJC se reuneşte, marţi, în şedinţă extraordinară Se pune la punct organizarea „Sărbătorii recoltei şi a vinului dobrogean“

11 Sep 2015 1597

Bye-bye, Fundaţia Fantasio? Începe Sărbătoarea Recoltei şi a Vinului Dobrogean. Premieră - expozanţii nu mai plătesc chirie (document)

11 Sep 2015 2111

Cin’ să fie? Primăria Constanţa caută organizator pentru Sărbătoarea recoltei şi vinului dobrogean

15 Aug 2015 1772

Sărbătoarea Recoltei şi a Vinului Dobrogean, la control Igiena precară de la Pavilionul Expoziţional, taxată de inspectorii DSVSA (galerie foto)

07 Oct 2014 2845

Cum au distrus comercianţii Sărbătoarea Recoltei şi a Vinului Dobrogean (galerie foto)

04 Oct 2014 3024

Dosar pentru o „plata nelegală“ a ediţiei de anul trecut O nouă Sărbătoare a Recoltei, marca Fundaţia Fantasio (galerie foto)

27 Sep 2014 1731

În faţa Pavilionului ExpoziţionalRadu Mazăre s-a prins în horă

26 Sep 2014 1471

„Miştocăreala“ legii şi Fundaţia Fantasio Astăzi începe Sărbătoarea recoltei şi a vinului dobrogean

26 Sep 2014 1764

O nouă ediţie a Sărbătorii Recoltei şi Vinului Dobrogean începe mâine

25 Sep 2014 1677

„Cultura“ pe bani publici Fundaţia Consiliului Judeţean Constanţa organizează Sărbătoarea recoltei şi vinului dobrogean

15 Sep 2014 2841

Până câştigă cine trebuie? Primăria Constanţa anunţă o nouă licitaţie pentru organizarea Sărbătorii recoltei şi a vinului

05 Aug 2014 1950

Fundaţia Fantasio, singurul ofertant Licitaţia pentru organizarea Sărbătorii recoltei şi vinului va fi reluată

30 Jul 2014 1387

Ţara piere, municipalitatea se piaptănă Primăria Constanţa caută organizatori pentru Sărbătoarea recoltei şi vinului dobrogean

27 Jun 2014 1581

Fundaţia Fantasio a mai pus mâna pe un contract!

27 Sep 2013 1519

Consiliul Judeţean Constanţa şi Consiliul Judeţean Tulcea organizează, in premieră, Sărbătoarea Recoltei şi a Vinului Dobrogean

11 Sep 2013 1136

Primăria Constanţa caută organizatori pentru „Sărbătoarea recoltei şi a vinului dobrogean”

23 Aug 2013 1201

Astăzi începe Sărbătoarea Recoltei şi a Vinului Dobrogean la Constanţa

01 Oct 2012 1203

Începe sărbătoarea recoltei şi vinului dobrogean

04 Oct 2011 974