Iată cine se ocupă de lucrări suplimentare aferente proiectului de reabilitare a Monumentului Tropaeum Traiani! (documente)


 
După ce am prezentat, în ediţiile trecute, detalii necunoscute din etapa achiziţiilor publice organizate în cazul proiectului reabilitării Cetăţii Capidava, continuăm să scriem despre achiziţiile publice întreprinse în cadrul proiectului de la Adamclisi privind reabilitarea Monumentului Tropaeum Traiani.
 
Aşadar, în ediţia de astăzi, vă prezentăm procesul-verbal şi raportul procedurii întocmite cu ocazia procedurii de achiziţie publică având ca obiect „Lucrări suplimentare în cadrul contractului de execuţie - Lucrări de C+M+I, Amenajarea şi protecţia mediului, asigurarea utilităţilor şi dotări aferente proiectului «Reabilitare Monument Triumfal Tropaeum Traiani»”, cofinanţat din Fonduri Structurale, prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 5 - „Dezvoltare durabilă şi promovarea turismului”, Domeniul Major de intervenţie 5.1. „Restaurarea şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, precum şi crearea-monitorizarea infrastructurilor conexe”.
 
Comisia de negociere, numită prin dispoziţia preşedintelui CJC din data de 30 iulie 2013, i-a reunit pe Daniela Dumitrescu - preşedinte, consilier la Serviciul Achiziţii, Getuţa Tănasă, şef al Serviciului de Investiţii din cadrul Direcţiei Generale de Urbanism şi Lucrări Publice, Aurica Stoian, colaborator al Consiliului Judeţean Constanţa, Marian Bănică, inspector al Serviciului de Pregătire Proiecte din cadrul Direcţiei Generale de Proiecte, şi Liliana Elena Manea, consilier juridic al Serviciului de Administraţie Publică Locală, juridic DGAPJ. Menţionăm că au fost numiţi şi cinci membri de rezervă, şi anume: Carmen Tănase, Ivonne Saghiu, Aurelia Ludosianu, Iulia Maxim şi Violeta Acsinte. De asemenea, precizăm că nu au fost cooptaţi experţi.
 
Pentru o desfăşurare cât mai corectă a procedurii de achiziţie publică, s-a emis o decizie de verificare prin care au fost desemnaţi drept observatori Ionelia Costache şi Constantin Spătăreanu.
 
Comisia a procedat, la data de 7 august 2013, la sediul autorităţii contractante, la negocierea ofertei depuse de asocierea SC Mara Construct SRL şi SC Petroconst SA, ca urmare a invitaţiei de participare. La negociere a participat din partea SC Mara Construct SRL Constantin Dima. Preşedintele comisiei de negociere a declarat că data pentru care se stabileşte echivalenţa leu/euro este cursul InforEuro din luna iulie 2013, respectiv 1 euro = 4,4523 de lei.
 
În urma deschiderii ofertei, s-au citit datele principale ale acesteia, ajungându-se la concluzia că propunerea tehnică privind lucrările suplimentare este elaborată în conformitate cu cerinţele din caietul de sarcini. Asocierea SC Mara Construct SRL şi SC Petroconst SA a propus, pentru acest contract, o valoare totală de 110.883,95 de lei (fără TVA), respectiv 24.904,87 de euro (fără TVA).
 
Ulterior, comisia de negociere a trecut la negocierea principalelor elemente ale ofertei, respectiv preţ şi clauze contractuale.

Comisia de negociere propune ofertantului o reducere de 5%, însă...

Ca urmare a constatării conformităţii documentelor de calificare prezentate de ofertant cu cerinţele din fişa de date a achiziţiei, comisia de negociere a hotărât calificarea ofertei depuse pentru etapa de analiză tehnică, etapă care, la rândul ei, a fost admisă. În consecinţă, s-a procedat la negocierea ofertei depuse, prilej cu care a fost întocmit procesul-verbal de negociere.
 

Comisia de negociere propune ofertantului o reducere de 5% din valoarea ofertată, reducere ce a fost refuzată de reprezentantul împuternicit, Constantin Dima, oferta depusă iniţial fiind „fermă şi finală“.
 
Pentru execuţia lucrărilor suplimentare, comisia de negociere a propus un termen de execuţie de cinci zile lucrătoare de la data semnării actului adiţional la contractul de execuţie. În replică, Constantin Dima propune trei zile lucrătoare, care sunt acceptate de membrii comisiei.

 
Oferta financiară finală este de 110.883,95 de lei, fără TVA, fiind acceptată de către comisia de negociere.
 
De menţionat este că SC 97 Electriconst SRL, în calitate de subcontractant, va executa lucrările suplimentare „Alimentarea cu energie electrică a Monumentului Triumfal Tropaeum Traiani“.    

Firmă abonată la contracte cu statul

 Societatea Mara Construct SRL a fost înfiinţată în anul 2007 şi are sediul în comuna Mihail Kogălniceanu, strada Tomis, judeţul Constanţa. Maria Cătălina Lăpăduş, născută în oraşul Constanţa, este proprietarul firmei, fiind unicul asociat al societăţii. Aceasta este fiica Sandei Ciocoiu, de la Conpress Holding, şi fina de cununie a preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu. Până la 1 martie, administratorul firmei a fost Constantin Dima, dată la care a fost înlocuit de Gheorghe Ciocoiu, tatăl Mariei Cătălina Lăpăduş.
 
Domeniul de activitate al firmei constă în „lucrări de construcţie a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale“.
 
Fostul administrator al firmei Mara Construct SRL, care se ocupa şi de lucrările de restaurare şi reabilitare de la Capidava, Constantin Dima, este bănuit de constituire a unui grup infracţional organizat, de folosire cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri, în formă continuată (două fapte), de evaziune fiscală, în formă continuată (două fapte), de spălare a banilor (două fapte), precum şi de fals în declaraţii.
 
Mara Construct a mai câştigat o licitaţie, pentru 10.902.003,21 de lei, privind lucrările de reabilitare de la Tropaeum Traiani. La aceasta se adaugă, tot la Tropaeum Traiani, un contract pentru lucrări suplimentare, în valoare de 110.883.95 de lei.
 
Maria Cristina Lăpăduş mai apare ca acţionar şi în societatea SC Rafting Company SRL, potrivit datelor de la Registrul Comerţului. În aceeaşi firmă, în trecut, a fost acţionară şi Codruţa Mihaela Constantinescu, soţia lui Nicuşor Constantinescu.
 
Petroconst SA, firmă aflată în consorţiul câştigător, are sediul în municipiul Constanţa, pe bulevardul I.C. Brătianu. A fost înfiinţată în luna septembrie a anului 1994, iar din acţionariatul societăţii fac parte: Dan Gheorghitescu, născut în octombrie 1949, în oraşul Constanţa, Tiberiu Costică, născut în august 1984, în judeţul Olt, Dumitru-Ion Clibia, născut în octombrie 1938, în judeţul Dolj, Gheorghe Dede, născut în octombrie 1940, în judeţul Constanţa, Viorel Gheorghe Constantinescu, născut în decembrie 1956, în judeţul Vâlcea, Gheorghe Anton, născut în mai 1954, în judeţul Constanţa, şi Elena Stere, născută în aprilie 1955, în judeţul Constanţa. Firma are ca obiect de activitate „lucrări de construcţie a altor proiecte inginereşti“, potrivit datelor de la Registrul Comerţului.
 
Conform licitatiapublica.ro, Petroconst SA a câştigat, în 2015, un contract cu Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale Transgaz SA Mediaş, pentru a securiza câteva conducte de transport gaze naturale între Sendreni, Siliştea şi Bucureşti. De altfel, firma a câştigat, de-a lungul timpului, multe contracte „grase“ de la Primăria Constanţa.
 
Firma '97 Electriconst SRL, cu sediul în municipiul Constanţa, pe strada Chiliei, a fost înfiinţată în anul 1998. Societatea este deţinută de Costică Frunză, cu 46%, şi Anca Niculae, cu 54%, cea din urmă fiind şi administratorul firmei. Principala activitate a societăţii este reprezentată de „lucrări de instalaţii electrice“.
 
În secţiunea „Documente“ puteţi vizualiza procesul-verbal şi raportul procedurii aferente contractului la care facem referire, precum şi declaraţiile de avere ale membrilor comisiei de evaluare, aşa cum au fost disponibile pe site-ul Agenţiei Naţionale de Integritate, în măsura în care aceştia au fost obligaţi să le depună. 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Alexandru Barnea, conducătorul cercetărilor arheologice de la Tropaeum Traiani și prezență constantă al altor situri din Dobrogea

16 Feb 2024 786

#Dobrogea145 Expoziție despre cetățile antice la Palatul Parlamentului. Cetatea de la Adamclisi și Monumentul Tropaeum Traiani

24 Nov 2023 1895

#Dobrogea145 Dr. Gabriel Mircea Talmațchi, responsabilul sitului Tropaeum Traiani, mesaj de Ziua Dobrogei

20 Nov 2023 1498

#Dobrogea145 Muftiul Muurat Iusuf, șeful Cultului Musulman din România, mesaj de Ziua Dobrogei

14 Nov 2023 1678

Termen nou în dosarul privind reabilitarea unor monumente istorice din Constanţa! S-a cerut audierea fostei conduceri a Direcției Județene pentru Cultură

09 Oct 2023 1286

#Dobrogea144 Dr. Gabriel Mircea Talmațchi, responsabilul sitului Tropaeum Traiani, mesaj de Ziua Dobrogei

19 Nov 2022 2244

Mara Construct SRL, firma ce s-a ocupat de restaurarea Cetăţii Capidava, în faliment! Licitații fără succes!

16 Sep 2022 1772

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța participă la scanarea 3D a siturilor istorice (GALERIE FOTO)

23 Jun 2022 1478

Muzeul de Istorie și Arheologie Constanța așteaptă acceptul consilierilor județeni. Vor să intabuleze Muzeul de Istorie de la Adamclisi (DOCUMENTE)

22 Feb 2022 1900

#Dobrogea143 Meritul dobrogean pentru arheologul Alexandru Barnea. „Pentru orice arheolog sau istoric al Antichităţii, Tropaeum Traiani–Adamclisi este sinonim cu numele profesorului Alexandru Barnea"

24 Nov 2021 3242

#Dobrogea143 - De la grecii din Milet la generația Millennials Tropaeum Traiani, reper latin al României și emblema milenară a Dobrogei (galerie foto+video)

28 Oct 2021 5367

LIVE TEXT Expoziția „Arheologie și politică- cele două narațiuni referitoare la monumentul Tropaeum Traiani între Adamclisi și Heidelberg” se desfășoară la MINAC (galerie foto+video)

06 Oct 2021 3142

Expoziţia „Arheologie şi politică. Cele două naraţiuni referitoare la monumentul Tropaeum Traiani intre Adamclisi şi Heidelberg, găzduită de Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan"

21 Sep 2021 2958

Regimentul 53 Rachete Antiaeriene „Tropaeum Traiani“ Rachetiștii medgidieni, la exercițiul de comandament Defender Europe 21

16 Jun 2021 2565

#DobrogeaDigitală Monumentul de la Adamclisi – „adevărat manual de istorie în piatră”

27 May 2021 4468