OMV Petrom „umple” tancurile de combustibil ale CN APMC (documente)

Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime Constanţa (CN APMC) atribuia, în iunie 2012, contractul privind „furnizarea a 150 tone motorină Diesel Euro 5 pentru nave, conform graficului, în regim de scutire de la plata accizei“, în valoare de 610.497 de lei.
 
Contractul a fost atribuit prin negociere directă către OMV Petrom SA, pentru că nu au fost oferte, ca răspuns la anunţul privind licitația deschisă, publicat pe SEAP. Detalii în secţiunea „Documente”.
 
OMV PETROM SA are sediul pe strada Coralilor nr. 22, sector 1, Bucureşti. Este cea mai mare companie românească de petrol şi gaze, cu activităţi în sectoarele Explorare şi Producţie, Rafinare şi Produse Petrochimice, Marketing, Gaze Naturale şi Energie.
 
Potrivit datelor furnizate de Registrul Comerțului în data de 10 iulie 2015, Ministerul Economiei, în numele statului român, deţine 20,6% din numărul acţiunilor. Un procent de 20,11% îi revine Fondului Proprietatea SA. Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare are 2,02% din cota de participare, în timp ce acţionarul majoritar este concernul austriac OMV Aktiengesellschaft, care deţine 51,01% dintre acţiuni. Restul hârtiilor de valoare sunt deţinute de Lista Acţionarilor PPM (din cadrul Programului de Privatizare în Masă) - 6,21%.
 
Compania are ca domeniu de activitate „extracţia petrolului brut; explorarea şi exploatarea zăcămintelor de petrol şi gaze naturale“.
 
Potrivit vrajitorul.eu, la finele anului 2013, societatea a avut o cifră de afaceri de 18.071.913.810 lei, un profit de 4.839.327.415 lei și 19.016 salariați.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Problemele transportatorilor discutate în portul Agigea (FOTO+VIDEO)

22 Jan 2024 1298

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele lui Eugen Căruntu, directorul Strategie-Dezvoltare în cadrul CN APM Constanța (DOCUMENTE)

02 Jan 2024 1093

Alfa Terminal Constanța SRL, investitor în două proiecte în Incinta Port. Anunțul APM Constanța

28 Nov 2023 1108

Licitații Constanța Cât costă revizia tehnică periodică a instalației de utilizare gaze naturale în Port Constanța Nord (DOCUMENT)

26 Nov 2023 951

#Dobrogea145 Florin Vizan, director general CN Administrația Porturilor Maritime SA Constanța, mesaj de Ziua Dobrogei

17 Nov 2023 1880

CN APMC SA Se înlocuiește hidroizolația la magazia nr. 3, Molul IV, Constanța Nord. Cât costă lucrarea (DOCUMENT)

24 Aug 2023 1089

Licitații Constanța Euro Construct SA bifează un nou contract cu CN APMC SA (DOCUMENT)

13 Aug 2023 1451

Licitații Constanța Getnic Construct Serv SRL, contract adjudecat la Administrația Porturilor Maritime Constanța (DOCUMENT)

08 Aug 2023 1158

Compania Națională „Administrația Porturilor Maritime” SA Constanța organizează licitație publică deschisă cu strigare pentru vânzarea unor bunuri

27 Jul 2023 791

CN „Administrația Porturilor Maritime” SA Constanța organizează selecție de oferte pentru valorificarea „Deșeurilor reciclabile generate de vânzător”

25 Jul 2023 1114

Licitații Constanța Primăria Istria a bătut palma cu Vest Instal SRL și cu Global Ports's Services SRL, controlată în trecut de Mircea Marcu, fostul șef al APMC (DOCUMENT)

31 May 2023 1836

Alice Goidea, fiica fostului director general al Portului Constanța se căsătorește

16 May 2023 3178

Nova Property Development SRL, în fața unui nou acord de mediu pentru blocurile de 8 și 10 etaje, pe care vrea să le ridice în Constanța

16 May 2023 1159

„Administratia Porturilor Maritime" SA Constanța a bătut palma cu Iridex Group Salubrizare! Sunt vizate deșeurile nepericuloase preluate de la nave (DOCUMENT)

06 Apr 2023 1362

Administrația Porturilor începe construcțiile în Portul Constanța. Certificate de Urbanism de la primărie

28 Mar 2023 1592