Mihai Marinescu va concura în GP2 la Abu Dhabi!

auto.jpgMihai Marinescu a fost invitat să concureze în cursele de GP2 de la Abu Dhabi, care vor avea loc simultan cu Marele Premiu de Formula 1 de pe acelaşi circuit.

Performanţele obţinute de Mihai Marinescu în ultima parte a sezonului de Formula 2, printre care se numără victoria obţinută la Monza şi alte trei podiumuri, au atras atenţia echipei Rapax din GP2, care l-a invitat să participe în cele două curse de GP2 care vor avea loc în perioada 11-13 noiembrie pe circuitul de la Abu Dhabi.

Sezonul 2011 al GP2 s-a încheiat în luna septembrie, iar cele două curse din weekendul viitor au un caracter demonstrativ şi reprezintă o oportunitate pentru tinerii piloţi să-şi demonstreze talentul în perspectiva anului viitor.

Braşoveanul în vârstă de 22 de ani este încântat de oferta primită din partea echipei care anul trecut a câştigat titlul în GP2 alături de Pastor Maldonado şi speră să termine în primii 15 cursele de la finalul săptămânii viitoare.

"Weekendul viitor va fi unul al premierelor pentru mine. Mă voi afla pentru prima dată pe circuitul Yas Marina din Abu Dhabi, voi concura pentru prima dată în GP2 Series și mă voi afla pentru prima dată într-un monopost atât de apropiat de cel din Formula 1. Tocmai pentru că sunt atât de multe lucruri noi, obiectivul meu pentru acest Grand Prix este o clasare în primii 15. Va fi cea mai mare provocare din cariera mea, însă mă simt în formă și sunt foarte determinat să mă clasez în top 15 chiar dacă voi merge pentru prima dată pe circuitul Yas Marina."

"Mă bucur că pot concura pentru Rapax, echipa care anul trecut a câștigat ambele titluri, și că îl am coechipier pe Dani Clos. Ne știm de când concurăm amândoi în karting și ne înțelegem bine. Le mulțumesc tuturor celor care mi-au trimis mesaje după încheierea sezonului de Formula 2 și sper să îmi poată urmări cursele de la Abu Dhabi", a declarat el.

Un rezultat bun în Abu Dhabi l-ar putea ajuta pe Marinescu să concureze în sezonul 2012 al competiţiei GP2, iar Andrea Bergamini, managerul echipei Rapax, a admis că îl urmăreşte de mai mult timp pe român.

"Îl cunoaștem pe Mihai de mai mult timp, l-am remarcat și urmărit, a concurat în campionate puternice și a avut performanțe bune. I-am adresat invitația de a concura în echipa noastră, în GP2, pentru că suntem siguri de capacitatea sa de a face față la acest nivel. Este evident că nu îi va fi ușor, este cel mai puternic campionat din lume în afara Formulei 1, dar beneficiază de tot sprijinul nostru", a precizat el.

GP2 reprezintă ultimul pas al piloţilor înainte de a accede în Formula 1, iar cursele campionatului se desfăşoară în paralel cu cele din Marele Circ. Cu o singură excepţie, toţi campionii din GP2 au promovat ulterior în Formula 1, acestora adăugându-se şi alţi piloţi care au impresionat prin rezultate: Lewis Hamilton, Nico Rosberg, Timo Glock, Heikki Kovalainen, Pastor Maldonado, Vitaly Petrov, Bruno Senna şi Lucas di Grassi.

Sursa: Formula1.automarket.ro


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria Constanța amenajează un nou parc în cartierul Compozitori, pe terenul fostului RAR

05 Mar 2024 558

IGPR Infotrafic Ceața scade vizibilitatea în trafic

02 Nov 2023 360

IGPR Infotrafic Ceața scade vizibilitatea în trafic

30 Oct 2023 492

IGPR Infotrafic Ceața scade vizibilitatea în trafic

27 Oct 2023 389

IGPR InfotraficReduceți viteza! Ceața scade vizibilitatea în trafic

12 Oct 2023 603

IGPR Infotrafic Reduceți viteza! Ceața scade vizibilitatea în mai multe județe

29 Sep 2023 540

Tribunalul Constanța explică de ce a anulat Regulamentul Zonei Peninsulare din oraș (MOTIVARE)

12 Apr 2023 2021

IGPR InfotraficTrafic restricționat pe A2

17 Mar 2023 580

INFOTRAFIC Trafic restricționat pe Autostrada A2, sensul Constanța - București. De ce a fost luată această măsură

17 Mar 2023 964

IGPR InfotraficTrafic restricționat pe A2

15 Mar 2023 486

Atenție șoferi! Traficul este restricționat pe Autostrada A2 sensul Constanța – București

15 Mar 2023 952

Pentru a folosi scule auto, ai nevoie doar de exercițiu, nu de abilități înnăscute!

09 Feb 2023 1057

Credeți că șantierele din municipiul Constanța vor fi finalizate în cursul anului viitor?

19 Dec 2022 2527

A fost eliberat certificatul de urbanism pentru viitorul parc de pe strada Eliberării

27 Nov 2022 1695

Trafic restricționat în Constanța. Se reabilitează carosabilul în mai multe zone din municipiu. Ce străzi sunt vizate

16 Jun 2022 1101