#ConstantaEsteBine 15 septembrie 2021. Școala

  • Fericirea vine din rezolvarea problemelor.
  • Din alegerea problemelor potrivite pe care să le rezolvăm.
  • Dacă nu le alegem noi, ne vor alege ele (oricum) pe noi.
Data ”oficiala” a începerii școlii pentru generația din care fac parte.

Mi-a plăcut să merg la „școală”. De fapt, mi-a plăcut să învăț.

Întotdeauna am așteptat cu nerăbdare întâlnirea cu colegii, cu profesorii, aventurile și noutățile fiecărei zile de școală.

Sunt o nostalgică, dar este prerogativul meu de persoană cu ceva experiență de viață.

Am citit de curând într-o carte pe care o să vi-o prezint în viitor că fericirea NU constă în absența problemelor sau negarea lor. Fericirea constă în REZOLVAREA problemelor.

Problemele sunt o parte intrinsecă și naturală a vieții. Nu există viață a unei viețuitoare pe acest tărâm numit Pământ lipsită de probleme. Diferența între cele care au succes și o viață mai lungă, și celelalte care nu reușesc să-și găsească locul este modul în care rezolvă problemele cu care se confruntă și mai ales, TIPUL de probleme pe care îl aleg.

Pentru că realmente, stă în puterea noastră să ne alegem problemele.

Asta am învățat la școală. Să aleg să rezolv, de câte ori este posibil, problemele care îmi plac, sunt interesante sau utile.

A fost cea mai importantă învățătură cu care am rămas.

De exemplu, doamnele care au ales să participe la programul Vitality Pilates ”Întărire imunitară și activarea întineririi”


https://vitalitystudio.ro/imunitate-intinerire-cu-dr-soescu/

și-au creat o nouă problemă: nevoia de a găsi săptămânal 2-3 ore pentru a participa direct la program și 5-10 minute zilnic, pentru a continua lucrul la provocările primite.

Doar că ele și-au ales această problemă, și prin rezolvarea ei creativă, se simt în interior încrezătoare, dinamice, vitale - adică se simt fericite.
Zilnic ne confruntăm cu zeci și sute de probleme: de la ce mâncare cumpăr și fac pentru familia mea, ce haine și pantofi cumpăr, cum îmi aloc bugetul să-mi ajungă pentru toate și până la cum repar relații dificile cu părinții sau partenerii și ce fac cu simptomele dureroase din propriul corp?

Nefericirea nu constă în prezența acestor probleme.

Dacă nu ar fi deloc, viața realmente ar fi goală și plictisitoare.

Chiar și cei care aleg să rămână singuri, fără familie sau fără prieteni, tot au probleme. Se confruntă cu propriile gânduri și emoții, și credeți-mă, nu este o confruntare ușoară. Mii de asceți și pustnici au descris confruntarea cu Sine drept ”lupta cu demonii”. Poate de aceea ne este mai ușor să relaționăm cu oamenii, să căutăm alte probleme în afara noastră, pentru a le rezolva ceva mai rapid și a ne demonstra (și antrena) abilitatea de rezolvitor.

Când studiam matematica în școală și liceu, exista o revistă reputată numită ” a rezolvitorilor de probleme”.

Era o mare onoare și un privilegiu să fii publicat acolo. Însemna că ai găsit o soluție originală la probleme de matematică ce-i făceau pe toți să se scarpine în cap.

Acea revistă îmi vine frecvent în minte în zilele de cabinet, în timpul consultațiilor, întrucât aici mă confrunt continuu cu „rezolvarea de probleme”. Și când observ că am găsit o soluție potrivită, că cineva se simte mai bine după interacțiunea noastră, starea interioară este bună. Dacă vreți să o numesc fericire, atunci o pot numi așa. Dar fiecare dintre voi aveți cu siguranță experiența stării resimțite atunci când datorită prezenței, sfaturilor sau cuvintelor voastre, se rezolvă ceva care împovăra o altă ființă umană. V-ați simțit bine? V-ați simțit fericiți?

Fericirea vine din rezolvarea problemelor.

Din alegerea problemelor potrivite pe care să le rezolvăm. Dacă nu le alegem noi, ne vor alege ele (oricum) pe noi.

Așa încât, haideți să ne selectăm energia focalizarii, astăzi, în prima zi ”oficială” de începe a școlii (pe stilul vechi - este minunat să poti serba ceva de două ori - de ce nu? o fac și alte instituții mai reputate).

Dacă doriți să vă ”creați probleme” cu un program provocator, nu este prea târziu să vă alăturați grupului de doamne ce au început să lucreze în proiectul de 6 săptămâni de ”Întărire imunitară și activarea întineririi”.

https://vitalitystudio.ro/imunitate-intinerire-cu-dr-soescu/

Am încă puțină febră musculară de la exercițiile de ieri, dar m-am trezit tonică și cu stare de bine, după relaxarea de la final.
Toate întâlnirile noastre sunt înregistrare, nu pierdeți nimic dacă nu puteți participa la vreuna dintre întâlniri - recuperați ulterior. Și mergem împreună înainte.

La final, avem o surpriză pentru toți cei care participă.

Vă doresc tuturor o săptămână echilibrată și luminoasă, cu toate problemele ce apar, rezolvate eficient și în timp util.

Să ne fie bine tuturor

Cu iubire

Sursa foto-text: Facebook/ Zyanna Orinda

www.centrulnatura.ro

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie – partea a doua – ziua 10. 18 aprilie 2024. Suntem în creștere de presiune atmosferică

18 Apr 2024 355

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie - partea a doua – ziua 7. 15 aprilie 2024. Începem o săptămână de lună în creștere intensă

15 Apr 2024 372

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie – partea întâi – ziua 14 8 aprilie 2024 Luna nouă în Berbec

08 Apr 2024 438

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie – partea întâi – ziua 8. 2 aprilie 2024. Mijlocul portalului eclipselor și în plin tranzit de Mercur retrograd

02 Apr 2024 525

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie – partea 1 – ziua 6. 31 martie 2024. Finalul oficial al perioadei de ”întuneric” mai lung

31 Mar 2024 487

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie – partea întâi – ziua 3. 28 martie 2024. Valul de energie al eclipselor intensifică energia foarte tulbure

28 Mar 2024 498

#ConstanțaEsteBine Valul 3 de energie – partea a doua – ziua 14. 24 martie 2024. Ce zi mai bună de început o provocare sau un proiect nou, dacă nu astăzi?

24 Mar 2024 565

#ConstanțaEsteBine Valul 3 de energie – partea a doua – ziua 11. 21 martie 2024. Suntem la mijlocul unei săptămâni provocatoare

21 Mar 2024 460

#ConstanțaEsteBine Valul 3 de energie – partea a doua – ziua 8. 18 martie 2024. Astăzi este despre doza de joacă

18 Mar 2024 495

Hagi, după Rapid - Farul Constanța 1-2 „Am făcut probabil unul dintre cele mai bune meciuri în deplasare din acest campionat“

15 Mar 2024 1825

#ConstanțaEsteBine Valul 3 de energie – partea a doua – ziua 5. 15 martie 2024. Energia își continuă evoluția sa ascendentă

15 Mar 2024 537

Procesul 2 Mai la Judecătoria Mangalia Avocatul Adrian Cuculis - „S-a favorizat din nou inculpatul Vlad Pascu“ (VIDEO)

14 Mar 2024 1260

#ConstanțaEsteBine Valul 3 de energie – partea a doua – ziua 2. 12 martie 2024. Astăzi avem o energie interesantă

12 Mar 2024 576

#ConstanțaEsteBine Valul 3 de energie - partea întâi - ziua 14. 9 martie 2024. Astăzi avem luna întunecată, ziua dinainte de luna nouă

09 Mar 2024 667

#ConstanțaEsteBine Valul 3 de energie – partea întâi – ziua 11. 6 martie 2024. Tot ce posedăm, inclusiv corpul fizic, se degradează în timp

06 Mar 2024 683