#ConstanțaEsteBine „Animale și oameni” - relaționări emoționale descrise de dr. Sorina Soescu

 
În cea mai recentă postare a Zyannei Orinda de pe pagina sa de Facebook (dr. Sorina Soescu) se întrezărește revolta intelectualului păcălit.
 

„În fiecare zi petrecută în tăcere și liniște mă reconectez la părți profunde din mine. Și apoi le observ și la cei din jur.
 
Oamenii aparțin mamiferelor, alături de zeci de alte specii ce populează planetă. Mamiferele au un atașament emoțional special față de puii lor, de aceea le și oferă nutriție în prima parte a vieții chiar din corpul lor.
 
Toate mamiferele dăruiesc și primesc afecțiune corporală directă. Au nevoie de contact cu mama, când sunt pui și au nevoie de contact cu alți adulți, când cresc.
 
Apropierea emoțională este mai importantă pentru mamifere chiar decât hrană sau reproducerea. Și am constatat cât de ușor au putut fi oamenii convinși să renunțe la acest aspect vital pentru emoționalul uman, în schimbul televizorului și mâncării.
 
Din întreagă lume animală, oamenii au reușit să domesticească doar circa 20 de specii, pe care le-au păcălit să renunțe la apropierea emoțională de pui și la instinctele lor naturale de reproducere, în schimbul hranei și adăpostului.
 
Celelalte mii de specii de animale și păsări nu au putut fi convinse de negocierea (foarte înșelătoare) cu oamenii.
 

Se pare că însăși specia umană poate fi păcălită ușor să renunțe la apropierea emoțională de familie și prieteni și să se refugieze în cutiile special destinate pentru prizonierat (ce seamănă uimitor de mult cu ceea ce oferim animalelor pe care le cultivăm pe post de hrană).
 
Când stai în liniște, poți să contempli detașat imensa piesă de teatru pe care o pun în scenă autoritățile lumii. Cu sirene și costume, cu proclamări și măști. Este interesant să vezi cum poți să-i păcălești pe toți oamenii, tot timpul.

 
Partea animalică din noi are nevoie de siguranță, de hrănire și mai ales, de mângâiere. Sentimentul unic că există cineva căruia «îi pasă» de tine aparține mamiferelor - nu doar ființei umane.
 
Și nu televizorului îi pasă. Nici măcar celor cu anunțurile.
Și nici cerului sau pământului.
Le pasă celor apropiați, celor cu care am cultivat relații cu sens. Relații cu inima.
 
Pe voi, cei care țineți aproape, și cărora știu că le pasă.
Vă iubesc!”.

Sursa foto: Facebook Zyanna Orinda

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#ConstantaEsteBine Valul 5 de energie – partea întâi – ziua 2.Trecerea de la o frecvență de vibrație la alta se poate face cu multă ușurință.

25 Apr 2024 280

#ConstantaEsteBine Valul 4 de energie – partea a doua – ziua 14. 22 aprilie 2024- Suntem în vârful valului de energie

22 Apr 2024 377

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie - partea a doua - ziua 13. 21 aprilie 2024. Schimbarea

21 Apr 2024 390

#ConstantaEsteBineValul 4 de energie – partea a doua – ziua 8. 16 aprilie 2024. Energia de lună în creștere se simte din ce în ce mai intens

16 Apr 2024 388

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie - partea a doua - ziua 5. 13 aprilie 2024. Cea mai intens energetică zi a tranzitului lui Mercur retrograd

13 Apr 2024 582

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie - partea a doua - ziua 4. 12 aprilie 2024. Luna este în creștere, și planeta Mercur este încă în tranzit retrograd

12 Apr 2024 479

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie - partea a doua - ziua 2. 10 aprilie 2024. Zi de miercuri, mijloc de săptămână și mijloc de tranzit de Mercur retrograd

10 Apr 2024 439

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie - partea întâi - ziua 13. 7.04.2024. Suntem la o zi înainte de un mare și intens eveniment astral

07 Apr 2024 530

#ConstantaEsteBine Valul 4 de energie – partea întâi – ziua 12-6.04.2024. Luna este în semnul Peștilor

06 Apr 2024 484

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie - partea întâi - ziua 11. 5.04.2024. Luna în scădere merge înainte

05 Apr 2024 461

#ConstantaEsteBine Valul 4 de energie – partea întâi – ziua 9, 3 aprilie 2024. Suntem în mijlocul portalului de eclipse

03 Apr 2024 525

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie - partea întâi - ziua 5. 30 martie 2024. Week-end provocator, dar potențial foarte folositor

30 Mar 2024 473

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie - partea întâi - ziua 4. 29 martie 2024. Zilele de primăvară au energia intensă a adolescenților

29 Mar 2024 462

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie - partea întâi - ziua 2. 27 martie 2024. Am intrat în portalul eclipselor

27 Mar 2024 635

#ConstantaEsteBine Valul 3 de energie – partea a doua – ziua 15, 25 martie 2024, „Lună plină cu lumină”

25 Mar 2024 637