#ConstanțaEsteBine „Cât timp suntem în viață, aparținem Matricei vieții”


Am trecut de Luna nouă în Gemeni, de ieri 22.05.2020
Un alt portal, o altă trecere între dualitate și Unitate.
Povestea despre "bine și rău" pe care o spune continuu Mintea noastră (maimuță care flecareste continuu) s-a auzit cu sonorul destul de tare întreagă zi.
Mai ales pentru cei care locuiesc într-un oraș mare, în care atenția ne este "agățată" de mulți stimuli.

Am fost la un supermarket și am rămas în parcare, în mașină. Domnul fără calificare medicală ce dorea să-mi măsoare temperatura nu mi-a permis intrarea când am refuzat manvera. Așa încât, am așteptat răbdătoare în parcare și am avut timp să privesc lumea din jur.
Agitație și mișcare continuă.
Unul venea, altul pleca, o mașină parca, alta ieșea din parcare. Un cerșetor foarte prezent și vigilent, observa atent ce se întâmplă și se înființa lângă oamenii care își umpleau portbagajele, recitând o poezie tânguitor-înduioșătoare. Ochii lui scrutau continuu în jur și corpul i se mișca incredibil de agil, căutând victime noi, atunci când era refuzat sau ignorat. Ca un animal de pradă. O prezența interesantă.
Am observat și alți oameni. Cei mai mulți păreau în tranșă, vorbeau la telefoane și scăpau marfă cumpărată pe jos. Sau chiar își scăpau portofelul ori hărții din buzunar, fără să-și dea seama. Viteză trăirii pe pilot automat este foarte evidență în preajma super-market-urilor.
La un moment dat, am simțit că amețesc și că mă aflu într-un film străîn, în care nu doream să fiu.
O parte din mintea mea vroia să califice experiență că "rea" dar o altă parte știa că experiență a fost doar o experiență.
În fond și la urmă urmei, eu acceptasem să merg la acel supermarket și eu am ales să stau în parcare, în mășînă.
Alegerile pe care le facem în fiecare moment au consecințe. Învățăm sau nu din experiențele noastre. Le putem repetă de mii de ori până când ne decidem să trăim viață eficient, fără activități care ne epuizează de energie.
Mi-am dat seama că în acea parcare, m-am observat pe mine și doar pe mine, în zeci de alte ipostaze. Fiecare persoană pe care am văzut-o eram tot eu, oglindind un aspect al meu.
Pornind cu gardianul de la ușa, omul cu aparatul de termometrizare și până la șoferii și cumpărătorii grăbiți, ce intrau și ieșeau din mașini și din magazin.

Dualitatea vieții este o iluzie. Viață este UNICĂ.
Cât timp suntem în viață, aparținem Matricei vieții.
Este util să ne observăm de câte ori avem oportunitatea și să o facem detașat.

Exercițiile zilnice sunt utile. Însoțite de o stare de liniște interioară, ne ajută să ne conectăm mai bine cu noi înșine.
Și să acceptăm Viață, în toate formele și aspectele sale.
Indiferent de discursul Minții și de vorbăria să neoprita, ce dorește să ne convingă de "bine" sau "rău".
Dualitatea este o minciună a minții. O poveste.
Adevărul interior a fost și rămâne Unitatea a tot ce este. Viață.
Luna nouă ajută la curatari, eliminări și eliberări.
Mă bucur pentru observații, revelații și detașare.
Și continui să apreciez viață, așa cum este.
Cu fiecare respirație.
Vă iubesc.

Sursa text și foto: Facebook Zyanna Orinda
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#ConstantaEsteBineValul 4 de energie – partea a doua – ziua 8. 16 aprilie 2024. Energia de lună în creștere se simte din ce în ce mai intens

16 Apr 2024 351

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie - partea a doua - ziua 5. 13 aprilie 2024. Cea mai intens energetică zi a tranzitului lui Mercur retrograd

13 Apr 2024 553

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie - partea a doua - ziua 4. 12 aprilie 2024. Luna este în creștere, și planeta Mercur este încă în tranzit retrograd

12 Apr 2024 453

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie - partea a doua - ziua 2. 10 aprilie 2024. Zi de miercuri, mijloc de săptămână și mijloc de tranzit de Mercur retrograd

10 Apr 2024 424

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie - partea întâi - ziua 13. 7.04.2024. Suntem la o zi înainte de un mare și intens eveniment astral

07 Apr 2024 506

#ConstantaEsteBine Valul 4 de energie – partea întâi – ziua 12-6.04.2024. Luna este în semnul Peștilor

06 Apr 2024 472

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie - partea întâi - ziua 11. 5.04.2024. Luna în scădere merge înainte

05 Apr 2024 448

#ConstantaEsteBine Valul 4 de energie – partea întâi – ziua 9, 3 aprilie 2024. Suntem în mijlocul portalului de eclipse

03 Apr 2024 509

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie - partea întâi - ziua 5. 30 martie 2024. Week-end provocator, dar potențial foarte folositor

30 Mar 2024 454

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie - partea întâi - ziua 4. 29 martie 2024. Zilele de primăvară au energia intensă a adolescenților

29 Mar 2024 445

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie - partea întâi - ziua 2. 27 martie 2024. Am intrat în portalul eclipselor

27 Mar 2024 612

#ConstantaEsteBine Valul 3 de energie – partea a doua – ziua 15, 25 martie 2024, „Lună plină cu lumină”

25 Mar 2024 591

#ConstanțaEsteBine Valul 3 de energie - partea a doua - ziua 13. 23 martie 2024. Ne apropiem cu viteză de luna plină de pe 25 martie, o lună plină în Balanță, cu eclipsă de lună

23 Mar 2024 839

#ConstanțaEsteBine Valul 3 de energie - partea a doua - ziua 12. 22 martie 2024. Zi energetic intensă, cu soarele în Berbec

22 Mar 2024 505

#ConstantaEsteBine Valul 3 de energie – partea a doua – ziua 9. Echinocțiul de primăvară

19 Mar 2024 528