#ConstanțaEsteBine Directorul școlii din Limanu s-a ambiționat să rezolve problema toaletei din curte. Apoi a cumpărat și 400 de tablete


Trecând peste ceea ce ar fi trebuit să se facă și nu s-a făcut la timpul potrivit în sistemul românesc de învățământ - ne referim mai ales la rușinoasele toalete din curțile școlilor -, zilele acestea, asistăm la eforturi vizibile pentru ca toată populația școlară a României să se bucure de șanse egale de învățare în mediul online, așa încât să nu mai existe nicio deosebire între elevii din urban și cei din rural.
Și dacă, încet-încet, problema echipamentelor va fi rezolvată, mai rămâne o altă chestiune esențială: aceea a conexiunii la internet, care, după cum relatam în ediția de ieri, afectează, la ora actuală, în județul Constanța 1.359 de elevi deținători de echipamente (la care se adaugă alți 5.129 de elevi care nu au la dispoziție instrumente necesare participării la cursurile online).
 

„Din luna septembrie, vom avea și catalog electronic”


Pe 2 mai, la școala din Limanu era programată organizarea Festivalului „Scoica de argint”. Iar de 1 Iunie urma un alt eveniment din agenda de activități a unității: Crosul copiilor. Dar cum ambele nu mai pot fi organizate din motive lesne de înțeles, prof. Gela Ivașcu, directorul școlii, a propus consiliului de administrație o redistribuire a fondurilor prevăzute.
Și astfel, cu acordul, dar și cu un „supliment” din partea autorității locale, 400 de elevi din primar și gimnaziu, din cei 535 de elevi și preșcolari care învață la Școala Gimnazială Limanu (având ca structuri grădinița Limanu și unitățile din 2 Mai) se bucură, zilele acestea, de șansa de a fi primit tablete noi și sim-uri.
Despre negocierile care au avut loc cu firmele de telefonie mobilă ne-a povestit prof. Ivașcu. „Pe mine mă interesa o ofertă care să se încadreze în suma de care dispuneam, pe lângă tablete solicitând și un abonament rentabil. Surpriza a venit de la Romtelecom, care ne-a oferit cartele gratuite de internet până în luna august, iar de la 1 septembrie, am vorbit cu domnul primar să facem un abonament în valoare de 1,19 euro per copil. La rectificarea din luna iulie, școala va suporta aceste abonamente. Tot din luna septembrie, prin platforma adservio, vom avea și catalog electronic”, afirma același dedicat manager, adăugând... „ghinionul primăriei este că se află lângă școală și mai mereu bat la ușă”.
Aflată la al treilea an de directorat, prof. Gela Ivașcu a fost anterior managerul unei instituții din Mangalia și este de profesie educator. Dar și un bun gospodar, din câte se vede. Renovată din temelii, în urmă cu doi ani, Școala din Limanu, la ora actuală, se mândrește cu faptul că în cele nouă clase dispune de table inteligente cu videoproiector. „Acum urmează să demarăm proiectul de modernizare a școlii 2 Mai, care până în luna decembrie 2019 dispunea de un modul în curte pe post de wc. Am și afirmat că până nu fac toalete în școală nu pot să iau tablete copiilor. Exact așa am spus – eu nu pot să-mi pun flori la pălărie dacă nu am rochie și pantofi. Și parcă am prevăzut COVID, pentru că la ambele școli dispun de baterii pentru apă cu temporizator”, declara prof. Ivașcu.
Mai mult, la începutul acestei săptămâni, prof. Gela Ivașcu a aplicat pentru un proiect cu fonduri nerambursabile, alături de alte 12 țări, și o speranță se întrezărește și pentru copiii de la grupa mare, să primească și ei tablete, că tot merg de la toamnă la școală.
 
Citește și:

#ConstanțaEsteBine – Ceea ce n-a reușit Ecaterina Andronescu a reușit COVID 19 După vacanță, toți elevii comunei Peștera se întâlnesc online cu profesorii lor

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie - partea întâi - ziua 4. 29 martie 2024. Zilele de primăvară au energia intensă a adolescenților

29 Mar 2024 211

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie - partea întâi - ziua 2. 27 martie 2024. Am intrat în portalul eclipselor

27 Mar 2024 444

#ConstantaEsteBine Valul 3 de energie – partea a doua – ziua 15, 25 martie 2024, „Lună plină cu lumină”

25 Mar 2024 468

#ConstanțaEsteBine Valul 3 de energie - partea a doua - ziua 13. 23 martie 2024. Ne apropiem cu viteză de luna plină de pe 25 martie, o lună plină în Balanță, cu eclipsă de lună

23 Mar 2024 686

#ConstanțaEsteBine Valul 3 de energie - partea a doua - ziua 12. 22 martie 2024. Zi energetic intensă, cu soarele în Berbec

22 Mar 2024 405

#ConstantaEsteBine Valul 3 de energie – partea a doua – ziua 9. Echinocțiul de primăvară

19 Mar 2024 414

#ConstanțaEsteBine Valul 3 de energie - partea a doua - ziua 6. 16 martie 2024. Luna în creștere începe să-și simtă din ce în ce mai intens energia

16 Mar 2024 511

#ConstanțaEsteBine 10 martie 2024. Luna nouă în Pești

10 Mar 2024 576

#ConstanțaEsteBine Valul 3 de energie - partea întâi - ziua 13. 8 martie 2024. La mulți ani de ziua femeilor tuturor sufletelor cu vibrația Creativității și Imaginației

08 Mar 2024 527

#ConstantaEsteBine Eliminările sunt multe și intensive

07 Mar 2024 414

#ConstantaEsteBine Valul 3 de energie – partea întâi – ziua 9. Electromagnetismul pământului este intens

04 Mar 2024 780

#ConstanțaEsteBine Valul 3 de energie - partea întâi - ziua 7. 2 martie 2024. Fiecare om este o carte

02 Mar 2024 592

#ConstanțaEsteBine Valul 3 de energia - partea întâi - ziua 6. 1 martie 2024. Mărțișor cu bucurie pentru noi toți, de la mama Natură și ritmurile sale ciclice

01 Mar 2024 483

#ConstanțaEsteBine Valul 3 de energie - partea întâi - ziua 4. 28 februarie 2024. Avem astăzi o altă zi de lună în scădere și energie a eliminărilor și curățeniilor

28 Feb 2024 557

#ConstantaEsteBine 24.04.2024, Portal de energie

24 Feb 2024 703