#ConstanțaEsteBine În premieră pentru spațiul cultural-istoric dobrogean, prima ediție a PONTICA JUNIOR


În ciuda acestui an pandemic restrictiv, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, a organizat a 53-a ediție a Sesiunii Științifice Internaționale Pontica, o sesiune științifică recunoscută pe plan național și internațional, la care au participat oameni de știință din țară și de peste hotare. Și, pentru a promova istoria Dobrogei și patrimoniul arheologic și istoric al județului Constanța, inclusiv necesitatea protejării acestuia și în rândul elevilor, instituția muzeală a inițiat proiectul intitulat PONTICA JUNIOR, care se desfășoară până vineri, 6 noiembrie.

În cadrul acestui proiect în premieră, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, la finele săptămânii trecute, primele grupe de elevi au ajuns la cetatea Capidava, participând la toate activitățile specificate în proiect.
În cadrul PONTICA JUNIOR, elevii vizitează Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, cetățile antice Histria, Capidava și Adamclisi, și participă la ateliere de meșteșuguri antice, unde învăță să confecționeze: vase de lut, amulete, bijuterii, curele, zale etc. De asemenea, ei iau parte la activități de reconstituire istorică ale luptelor din anii 101 – 102 și 105 -106, dintre daci și romani.

Zona Dobrogei deține un vast patrimoniu istoric și cultural, obiective turistice spectaculoase, comori asupra cărora vom atrage atenția pentru mai multe generații de elevi.

Cetatea Trophaeum Traiani a fost ridicată în urma victoriei lui Traian, în confruntarea cu Decebal, la o importantă răscruce de drumuri ce mergeau de la Dunăre până la Marea Neagră. Pe locul fostei așezari geto-dacice, împăratul Traian a înființat o stațiune militară, lângă care a luat naștere o așezare rurală. Monumentul Trophaeum Traiani este parte a unui complex construit în amintirea ostașilor căzuți în bătălia de la 101-102. Așezarea Tropaeum Traiani este considerată a fi cea mai mare așezare civilă romană de pe teritoriul Dobrogei.

Cetatea Histria este cel mai vechi oraș de pe teritoriul României, întemeiat de către coloniștii greci veniți din Millet, la mijlocul secolului al VII-lea. Săpăturile arheologice începute încă din 1914 au scos la iveală, pe lângă zidurile de incintă, o serie de monumente remarcabile datând din diferite perioade din existența cetății, oferind, astfel, un bogat material arheologic, cea mai mare parte fiind expus în muzeul cetății, ce va fi vizitat de elevii participanți la proiectul PONTICA JUNIOR.

Cetatea Capidava a fost construită pe malul drept al Dunării, fortificația fiind recent restaurată. Cetatea a ocupat un loc important în sistemul defensiv roman, făcând parte din seria de castre și fortificații ridicate în timpul împăratului Traian, la începutul secolului al II-lea, în cadrul măsurilor de organizare a Limesului dunărean.

În cadrul proiectului se va organiza, săptămâna viitoare, și o sesiune on-line de eseuri cu teme istorice, sesiune intitulată PONTICA JUNIOR. Eseurile întocmite de elevi vor fi inspirate de vizitele întreprinse la muzeu și cetățile antice și de participarea la atelierele meșteșugărești.

Pentru ca istoria și patrimoniul cultural antic să devină mai atractive pentru elevi, proiectul include și publicarea unei cărți cu povestiri și legende antice, un volum semnat de drd. Cristian Cealera, angajat al Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța. Volumul a fost diseminat elevilor care au fost prezenți la Capidava și va fi diseminat și elevilor care vor merge, la sfârșitul acestei săptămâni, la Histria și Adamclisi.

Prin paleta de activități preconizate și grupurile-țintă vizate, PONTICA JUNIOR dorește să ofere o nouă abordare asupra tematicilor promovării și protejării patrimoniului cultural la nivelul populației școlare. Se dorește conștientizarea – la nivelul elevilor din municipiul și județul Constanța, având în vedere potențialul turistic al zonei – existenței unui patrimoniu cultural deosebit de valoros aflat în Dobrogea, importanței acestuia, necesității promovării la nivelul acestor categorii de vârstă, prin modalități și mijloace specifice, precum și a necesității protejării acestuia, pentru transmiterea către generațiile viitoare.


Organizatorii precizează că toate activitățile s-au desfășurat și se desfășoară în condiții de maximă siguranță sanitară, în conformitate cu actualele reglementări de prevenire a răspândirii virusului COVID-19 în cazul activităților educative, culturale și artistice, cu respectarea măsurilor impuse la nivel național de Ministerul Culturii și Ministerul Sănătății pentru asigurarea condițiilor de siguranță sanitară a acestor activități în contextul pandemiei de SARS-CoV-2.

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. A.F.C.N. nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.


Citește și:

La Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța: Vernisajul unei expoziții inedite, cu fotografii din podul unei case abandonate din Basarabia


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța a închiriat un spațiu de depozitare. Cine îl pune la dispoziție (DOCUMENT)

09 Apr 2024 442

Angajații din cadrul MINA Constanța, Muzeului de Artă, Muzeului de Artă Populară și Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” declanșează, azi, greva japoneză. Ce revendicări au

04 Apr 2024 546

Manageri la raport Ce note au primit directorii instituţiilor de cultură din Constanţa? (DOCUMENTE)

03 Apr 2024 595

Expoziția „Dobrogea Otomană în documente și artefacte de epocă” este găzduită de Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui. Cine a adus contribuții din partea MINA Constanța

31 Mar 2024 474

Vernisajul expoziției „Virgil Nicolau–Fotograful Constanței și Mamaiei de altădată” va avea loc MINA Constanța

20 Mar 2024 502

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, partener al Muzeului de Istorie a Moldovei în cadrul expoziției „Lulele, imamele și tabachere. De la Kustenge la Iasbazar”

19 Mar 2024 500

MINAC închiriază imobil cu destinația de depozitare materiale arheologice și documente administrative pentru următorii 3 ani. Până când se depun ofertele?

14 Mar 2024 587

Constănțenii, invitați la expoziția „Rețeaua Memoriei - Identități, itinerarii și confluențe muzeale“, lansată de Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța (GALERIE FOTO)

11 Mar 2024 717

LIVE TEXT Vernisajul expoziției „Rețeaua Memoriei - Identități, itinerarii și confluențe muzeale“, la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

11 Mar 2024 597

Vernisajul expoziției „Rețeaua Memoriei - Identități, itinerarii și confluențe muzeale” va avea loc la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța

07 Mar 2024 663

Exponatul lunii martie, la MINAC În luna dedicată femeii - statuete de teracotă descoperite la Tomis ce reprezintă personaje feminine

04 Mar 2024 466

Directorul Muzeului Național al Unirii Alba Iulia conduce Comisia de evaluare anuală a lui Aurel Mototolea, managerul MINAC (DOCUMENT)

25 Feb 2024 825

Contractul de reabilitare a MINAC a fost reziliat În sedința de CJC se propune achiziția de servicii juridice în vederea apărării intereselor județului Constanța în procesele cu SC Actaeon Invest SA(DOCUMENT)

16 Feb 2024 1703

Descoperire importantă a arheologilor Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța! Ce au găsit într-o necropolă din apropierea Tomis-ului

14 Feb 2024 947

Constanța Catalogul expoziției Comunitatea britanică din Kustendjie (1857-1882) – Portrete din trecut a văzut lumina tiparului

10 Feb 2024 640