#ConstanțaEsteBine Interviu cu Adrian Constantinescu. Trezirea Inimii Iluminate pentru o viață cu sens, împlinită și armonioasă

Foto Adrian Constantinescu
 
  • Interviu cu Adrian Constantinescu, despre practici menite să ne aducă mai aproape de noi, să ne reamintească cine suntem cu adevărat.
 
De formație arhitect, Adrian Constantinescu își dedică timpul, de mai bine de două decenii, acumulării de cunoaștere și tehnici experiențiale, folosind inteligența inimii, respirația, mișcarea energiei în corp și forme particulare de atingere.

Toate aceste pratici le dă mai departe, prin cursuri și mentorat, tuturor celor care aspiră la o viață cu sens, împlinită și armonioasă.
În acest interviu, Adrian Constantinescu vorbește  despre câteva dintre cursurile pe care le predă și care au schimbat viața multora dintre cei care au ales să integreze tehnicile și să le folosească în practica zilnică:  Trezirea Inimii Iluminate, Imageria Inimii, Respirație Conștientă, Kriya Yoga (respirația spinală),  Original Feeling Touch (OFT).


Mi-a plăcut arta, mi-a plăcut să desenez și geometria. Așa am descoperit că și emoțiile noastre au geometriile lor.  Am ajuns să fiu pasionat de tot ce ține de tehnici legate inimă și respirație. De la a trăi o viață tehnică și mental, am ajuns pe calea inimii, unde lucrurile se întâmplă cu grație. Consider că cel mai mare dar pentru un om, este să aibă posibilitatea ca în viața sa să practice ceea ce îl pasionează și în același timp să se poată și susție din această atcivitate și  să fie o lumină pentru cei din jur.


Trăim într-un univers electric

 

  Trăim într-un univers electric și ca atare interacționăm pe lungimile de undă ale acestui univers. Inima noastră, fiind conectată la nivel subtil cu întregul univers electric înconjurător, ea captează informații din mediu sau despre stadiile energiei care se întâmplă la nivel planetar. Dacă reușim să conectăm mentalul nostru cu inima, vom putea să scoatem la lumină, să decodăm aceste vibrații.

Inima transmite mai multe informații către creier, decât creierul către inimă. Creierul trebuie să fie capabil să le poate decodifica. Pentru a putea să le primească, trebuie să intre pe lungime d e undă comună pentru ca acest schimb de informație să se poată produce.

Creierul este depășit de cantitatea de informații care există în acest univers.

Schimbi paradigma întregii vieți. Fiind agățat de setae de informații și de răspunsuri mentale, inima te duce pe o cale mult mai  grațioasă, mai curgătoare, mai  blândă, mai armonioasă. Inima de duce direct la țintă, în direcția în care ai nevoie să te miști.




Avem nevoie de o busolă care să ne ajute să ne orientăm.



Omenirea trebuie să înceapă să învețe din greșelile trecutului.
 

 Respirația este un instrument magic
 

Respirația este un instrument magic pe care Dumnezeu ni l-a lăsat de la naștere , ni l-a pus în mână ca să putem să ne autovindecăm și să evoluăm spiritual. Ne poate ajuta să ne curățăm câmpurile emoționale de traumele prin care am trecut, de frustrări. Prin această curățare emoțională aduce și o claritate mentală.

Dacă sunt pe o frecvență înaltă mă conectez cu ființele angelice.
 

Dacă trăiești în iubire, în armonie, în pace și în echilibru, emanația ta diferă. Dacă eu sunt într-o vibrație joasă, mă conectez cu acea realitate, populată cu ființe de joasă frecvență.  Dacă sunt pe o frecvență înaltă mă conectez cu divinitatea, cu ființele angelice.

Dumnezeu ne-a dat toate instrumentele pentru a ne vindeca și evolua pe plan spiritual.


Foto Adrian Constantinescu







 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Stelian Ion despre Horia Constantinescu, contracandidatul său din partea PSD Constanța "Un comisar poate să devina un interlop, dar un interlop nu va putea fi niciodată comisar" (VIDEO)

28 Mar 2024 875

Modificări în firma Plaza Events SRL din Constanța. Printre asociați este și cumătrul lui Nicușor Constantinescu

05 Feb 2024 792

Judecătorul Ovidiu Florin Constantinescu, vicepreședinte al Judecătoriei Constanța, din noiembrie

26 Oct 2023 907

Judecătorul Ovidiu Florin Constantinescu, propus vicepreședinte al Judecătoriei Constanța

23 Oct 2023 855

Constanța, 8 noiembrie 2022 Sesiune de respirație conștientă. „Împachetarea timpului, despachetarea viselor”

07 Nov 2022 1211

Constanța, 8 noiembrie 2022 Sesiune de respirație conștientă. „Împachetarea timpului, despachetarea viselor”

06 Nov 2022 1143

Constanța, 8 noiembrie 2022 Sesiune de respirație conștientă. „Împachetarea timpului, despachetarea viselor”

05 Nov 2022 1076

Constanța, 8 noiembrie 2022 Sesiune de respirație conștientă. „Împachetarea timpului, despachetarea viselor”

04 Nov 2022 1214

Constanța, 8 noiembrie 2022 Sesiune de respirație conștientă. „Împachetarea timpului, despachetarea viselor”

03 Nov 2022 1135

Constanța, 8 noiembrie 2022 Sesiune de respirație conștientă. „Împachetarea timpului, despachetarea viselor”

02 Nov 2022 1146

Constanța, 8 noiembrie 2022 Sesiune de respirație conștientă. „Împachetarea timpului, despachetarea viselor”

01 Nov 2022 1069

Constanța, 8 noiembrie 2022 Sesiune de respirație conștientă. „Împachetarea timpului, despachetarea viselor”

31 Oct 2022 1210

Constanța, 8 noiembrie 2022 Sesiune de respirație conștientă. „Împachetarea timpului, despachetarea viselor”

30 Oct 2022 1178

Constanța, 8 noiembrie 2022 Sesiune de respirație conștientă. „Împachetarea timpului, despachetarea viselor”

29 Oct 2022 768

Constanța, 8 noiembrie 2022 Sesiune de respirație conștientă. „Împachetarea timpului, despachetarea viselor”

28 Oct 2022 785