#ConstantaEsteBine

#ConstantaEsteBine Interviu cu Mario Nichiforescu, basistul trupei Les Elephants Bizarres. Cum a ajuns să cânte alături de artiștii pe care îi simpatiza

  • Mario Nichiforescu este basistul trupei Les Elephants Bizarres
  • Născut în Constanța, a urmat cursurile Universității Naționale de Muzică
  • „Am reușit să adun câteva sute de concerte de-a lungul timpului petrecut în București”
 
Mulți tineri ascultă trupe cunoscute, nișate pe un sunet din afara muzicii comerciale din România. Și au început, din underground să iasă la suprafețe trupe cu un sound (n.r. trad. „sunet”) proaspăt și care să prindă la un public variat. Les Elephants Bizarres este o trupă care a reușit să spargă această barieră dintre underground și public și au ajuns pe radio cu hituri, devenite în timp șlagăre pentru iubitorii de muzică.
 
Printre membrii trupei se numără și un tânăr care urmează să împlinească pe 30 mai frumoasa vârstă de 25 de ani, născut și crescut la Constanța. Mario Nichiforescu este basistul trupei, după ce a fost recomandat de prietenul său, Alex Badea, care era de un an înainte în formație.
 
Mario a studiat la Constanța, până la absolvirea liceului, la Liceul Teoretic „George Călinescu” Constanța, urmând apoi cursurile Universității Naționale de Muzică, la secția de Compoziție Jazz.
 
A urmat apoi, cu pași mărunți, o perioadă de perfecționare artistică, cântând cu numeroși artiști cunoscuți: Tudor Turcu, Ștefan Stan, Mike Godoroja & Blue Spirit sau Nicole Cherry.
 
Însă mai multe lucruri veți putea regăsi în interviul de mai jos cu Mario Nichiforescu, oferit pentru cotidianul ZIUA de Constanța.
 

Constănțean, fugit la studii în București. Povestește-mi puțin despre Universitatea Națională de Muzică…


Pot spune despre UNMB că este cea mai bună universitate de muzică din țară, după ce am comparat diverse aspecte cu muzicieni de la alte universități, dar, chiar și așa, consider că încă nu s-a adaptat standardelor internaționale privind felul cum ar trebui să fie educat un muzician, în funcție de drumul pe care vrea să îl aleagă. Astfel, eu intrând la secția de Compoziție Jazz, am fost puțin uimit că asta înseamnă doar 4- 6 ore de specialitate pe săptămână (ansamblu de jazz, istoria jazz-ului și aranjamente specifice). În rest, aveam aceleași cursuri ca cei de la secțiile de Pedagogie, Muzicologie și Dirijat, adică armonie clasică, orchestrație clasică, teorie clasică și altele axate, bineînțeles, pe muzică clasică. Având în vedere faptul că fiecare eram instrumentiști sau vocaliști, mi s-ar fi părut normal să facem mai multe ore în sensul acesta, însă au început să fie incluse in orar abia în anul II, câte jumătate de oră pe săptămână. Dar am făcut 4 ore de cor pe săptămână în anul I, ceea ce, deși nu avea treabă cu secția noastră, pentru mine a fost destul de interesant, căci nu mai experimentasem. În același timp, am avut parte de profesori profesioniști, bine pregătiți, cu foarte mici excepții, care au făcut tot posibilul să ne ajute în drumul nostru, mulți fiind înțelegători si empatici. Nu este vina lor că programa este structurată astfel și au compensat cum au putut. Una peste alta, am învățat foarte multe de la această facultate, poate nu exact ce îmi trebuia pentru drumul meu ca basist, dar toate aceste informații m-au ajutat să înțeleg muzica la un nivel mai profund.
 
De unde a răsărit pasiunea pentru muzică, implicit și pentru instrumentul la care cânți tu – basul?
Ascultam multă muzică, în perioada aceea, pe la 14 ani, din zona rock-ului. Tot ascultând, începeam sa fiu parcă puțin frustrat că nu înțeleg mai multe; voiam să fiu si eu ca eroii mei, să mă pot exprima prin muzică. A contat și faptul că o parte dintre prietenii mei aveau o trupă și începusem să văd la ei cât de frumoasă este lumea asta. Poate nu e cea mai bună motivație, dar a ajutat și faptul că atunci când încercam sa îmi exprim părerea despre muzică de față cu ei, eram pus la zid destul de uşor, motivând că nu sunt eu avizat sa vorbesc despre asta. Asta m-a făcut să studiez cu mai multă îndârjire.
De bas m-am apucat după ce am chinuit, ca sa zic așa, o chitară cumpărată de la un amic. După câteva zile de zdrăngănit, mi-am dat seama că preferam doar primele două corzi, căci umpleau camera de frecvențe joase și puteam să simt în piept sunetul. Fiind mai puțin decât un începător, nu știam că eu de fapt voiam sa cânt la chitara bas și de asta preferam doar corzile groase, astfel că o prietenă chitaristă m-a luminat: „dar nu mai bine te apuci de bas dacă îți plac frecvențele joase?” și atunci mi-am dat seama că asta căutam.
Am intrat, astfel, în High School Band, un proiect frumos din Constanța, care îndrumă tinerii liceeni (și nu numai) spre a forma o trupă, cum să o gestioneze și să compună piese proprii, cum să își formeze propriul stil ș.a.m.d. Am petrecut o perioadă tare faină acolo, vreo doi ani, timp în care m-am decis să dau la Conservator în București, dorind sa fac muzică pentru tot restul vieții.


Cum ai ajuns basist la Les Elephants Bizarres?
Unul dintre cei mai buni prieteni ai mei, Alex Badea, intrase în trupă cu un an înainte să vin, după ce aceasta rămăsese fără toboșar și basist. Au continuat aproximativ un an fără basist, mergând la concerte cu basul pe bandă, până când s-au săturat să fie limitați de acele track-uri, trebuind să cânte mereu la fel, fără improvizații si piese prelungite. Eu si Alex ne mai întâlneam periodic cu alți prieteni să facem jam session-uri și ne-am fi dorit să cântăm împreună în aceeași trupă. Astfel că băieții l-au rugat să vină cu o propunere de basist cu care se înțelege bine, fiind un factor foarte important pentru secția ritmică, și spre norocul meu, dintre atâtea opțiuni mai bune, s-a gândit la mine.

Cu ce alți artiști ai mai colaborat și ce experiențe ai strâns de-a lungul carierei?
Când am ajuns in București, am intrat în câteva trupe de cover, cântând piesele altora în cluburi și la evenimente private, în felul acesta reușind să îmi plătesc chiria si facturile. După câțiva ani de cover-uri, unde am învățat să cânt multe stiluri muzicale si mi-am format anduranța în cântare, am colaborat cu artiști precum Tudor Turcu (câștigator X Factor), Ștefan Stan (câștigător Vocea României), Mike Godoroja & Blue Spirit și Nicole Cherry. Am avut vara trecută un concert cu Florian Rus, un artist talentat, în plină ascensiune, cu care mi-a făcut plăcere să împart scena. Acum câțiva ani am fondat, alături de câțiva prieteni din Conservator, o trupă de jazz-funk-rock (ce ne plăcea să cântăm), The Groovy Bastards, cu care am câștigat premiul publicului la Festivalul de Jazz din Sibiu și am participat la alte festivaluri de profil din țară. A fost o experiență frumoasă. Am reușit să adun câteva sute de concerte de-a lungul timpului petrecut în București și am ajuns, în final, să cânt cu Les Elephants Bizarres, o trupă pe care am simpatizat- o încă din perioada liceului si unde mă bucur că mă pot  implica, mai mult decât în alte proiecte, în compunerea pieselor.
Viața muzicală nu este una foarte ușoară, mai ales din cauza venitului inconstant și a faptului că te lupți continuu cu tine spre a deveni mai bun, dar sunt niște momente speciale, când faci schimb de energie cu publicul, când îți fredonează piesele, când te aplaudă, când străbați țara sau continentul pentru a ajunge să le cânți oamenilor care te așteaptă, care fac toate greutățile acestui drum să merite și le transformă din greutăți în etape necesare pentru maturizarea muzicală.
Perioada pandemiei de coronavirus a fost un hop peste care cu toții am trecut. Artiștii au fost loviți prin anularea evenimentelor. Cum v-ați adaptat ca band?
Cred că, în cazul muzicienilor, încă încercăm să trecem peste acest moment. Este greu, căci mulți dintre noi se bazează pe vară pentru a-și asigura venitul necesar pentru restul anului și anularea festivalurilor, a concertelor de club, a evenimentelor private, a fost o lovitură dură, venită fix când trebuia să ne revenim după iarnă.
Din fericire, o parte dintre noi, cei cu forme legale, beneficiem de șomaj tehnic, dar este o problemă ce ar trebui urgent rezolvată, anume faptul că este greu sa dovedești activitatea muzicală ca fiind un loc de muncă, astfel, foarte mulți au rămas fără venituri în această perioadă. S-a format de curând un sindicat al muzicienilor, după multe eforturi de-a lungul anilor. Am înțeles că vor avea loc întâlniri cu reprezentanți ai guvernului pentru a reglementa statutul muzicianului in România.
Ca trupă, am reușit să avem câteva „concerte” online. A fost ca un fel de repetiție filmată. Nu se compară în niciun caz cu ceea ce simți pe scenă, dar a fost interesant. Am profitat de timpul acesta de pauză pentru a mai lucra la câteva idei de piese și așteptăm să le testăm pe scenă.

Pentru a avea o imagine de ansamblu, ce înseamnă, de exemplu, pregătirea unui turneu? Câți oameni sunt implicați și câte guri depind de munca aceasta?
Pe lângă cei prezenți pe scenă, un turneu presupune să ai propriul sunetist, care să știe ce reglaje trebuie făcute la fiecare piesă sau chiar moment din aceasta. Sunetistul este un element foarte important în orice show. Tu poți sa suni zid în sala de repetiții, dar fără un sunetist bun, care sa cunoască bine trupa, nu poți reda asta si pe boxele din fața scenei. De asemenea, important este și omul care se ocupă de luminile de pe scenă, aducând culoare show-ului si scoțând în evidență artiștii. Unele trupe apelează și la dansatori, de la doi până la douăzeci sau mai mulți, depinde de producție. Să nu uităm de tehnicienii de scenă, cei care se asigură ca totul sa fie montat și să funcționeze corect. Din nou, numărul acestora variază de la unul, doi până la 10-20, de câți este nevoie. Când vorbim de un turneu, este greu să te organizezi singur, deci este nevoie de un manager, care se asigură ca trupa să fie cazată corespunzător, să își respecte itinerarul și alte treburi ce țin de organizare, de un booker, care să ia legătura cu locațiile unde vor avea loc concertele. Acestea trebuie promovate și aici intervine PR-ul care face în așa fel ca toți cei interesați să afle de concert si promovează trupa cum poate mai bine pe toate platformele. Fiind vorba de multe concerte la rând, vei avea nevoie și de un șofer care să te ducă în siguranță între locații. Unele producții implică și make-up artiști.
Numărul celor implicați poate varia mult, dar, după cum am exemplificat, este nevoie de oameni din mai multe domenii pentru ca un turneu sau doar un show să fie de succes.

Care este perspectiva ta de viitor? Cum vezi evoluția lucrurilor pentru artiști?
Având în vedere ultimele evenimente, sper ca artiștii sa fie în sfârșit recunoscuți pe piața muncii, beneficiind de aceleași drepturi ca orice om care muncește. Cred ca abia la anul, dacă nu intervine un nou val de îmbolnăviri, lucrurile vor reveni la normal. În același timp, ca și în alte domenii, perioada aceasta ne-a obligat să ne mutăm pe online, mulți învățând abia acum felul cum pot profita de acest „instrument” și, ca orice nenorocire, ne-a pus în pragul nevoii de adaptare, deci am evoluat.

Ați merge pe viitor pe varianta de concerte online în locul celor live?
Poate fi o variantă complementară concertelor cu public, cred că se vor mai face concerte online si după ce se va reveni din pandemie, dar nu este nicidecum un înlocuitor satisfăcător. Energia de pe scenă depinde foarte mult de public si fără ca acesta sa fie lângă tine, cum ziceam adineauri, este doar o repetiție filmată.

Dacă ar fi să alegi o melodie din repertoriul trupei Les Elephants Bizarres, care ar descrie cel mai bine atmosfera de la Constanța?
Cred ca piesa Vocile Mării se potrivește cel mai bine cu orașul, mai ales că a scrisă cu gândul la Constanța și Vama Veche. De asemenea, am auzit că multă lume ascultă Nu Mă Opri în drum spre mare. Eu aș recomanda și piesa Inima la Soare, lansată anul trecut. Cred că și aceasta se încadrează destul de bine in peisaj. Ah, și toate celelalte piese, de asemenea.
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.