#ConstanțaEsteBine Jandarmul Sorin Andrici, de la Tulcea, a alergat aproape 190 de kilometri la ultramaratonul „Autism 24 h Marea Neagră”


Printre cei 150 de participanți la ultramaratonul „Autism 24 h Marea Neagră“, eveniment caritabil, s-a numărat și jandarmul tulcean Sorin Andrici.

Pentru prima dată în istoria competiției, evenimentul nu s-a desfășurat pe plaja din stațiunea Mamaia, ci în domiciliul fiecărui participant, din cauza crizei generate de pandemia Covid-19. Sorin Andrici a parcurs 187,20 kilometri, iar organizatorii ultramaratonului, dar și instituția în care activează au apreciat efortul jandarmului.     
„Plutonierul adjutant șef Sorin Andrici, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Tulcea, a participat la «Ultramaratonul Autism 24 h Marea Neagră». Evenimentul cu scop caritabil și a urmărit strângerea de fonduri pentru realizarea primei platforme online de terapie şi suport emoţional pentru copiii cu autism. Gestul colegului nostru a fost apreciat în mod special de către Asociația Centrul de Autism Marea Neagră, organizator al evenimentului, sens în care președintele acesteia ne-a transmis o scrisoare de mulțumire. Jandarmeria Română, cu siguranță, pentru fiecare!“, a fost mesajul postat pe pagina de Facebook „Jandarmeria Română“.


Are sportul în sânge


„Vă salut cu respect! Mulți mă cunoașteți ca fiind Sorin jandarmul! Pentru că am sportul în sânge, voi porni de aici pentru a promova și a susține cauze umanitare! Vreau să lupt pentru șansa de a da o rază de speranță celor care trec prin clipe grele! Caut soluții de strângere de fonduri, cu ajutorul vostru, prin aceste campanii sociale, informative, interviuri sau reportaje la care am participat!
Nu judec pe nimeni, ci doar ofer informații și voi decideți dacă vi se potrivesc sau nu! Mai scriu despre cei care îmi sunt prieteni, dar mulți îmi devin prieteni după ce stăm de vorbă! Mă simt un om bogat având atât de mulți oameni care îmi sunt alături! Îmi iubesc orașul și am tot respectul pentru tulcenii mei! Vă sunt recunoscător pentru donațiile pe care le-ați făcut și mi-aș dori să am sprijinul vostru în continuare! Mulțumesc!“, a postat pe rețeaua de socializare și Sorin Andrici.


Comuna Greci, locul întâi la donații


Psihologul Adrian Gemănaru, organizatorul evenimentului „Autism 24h Marea Neagră“, a declarat că au mai fost trimise scrisori de mulțumire către Primăria Greci (din județul Tulcea) și către ISU Iași. „Comuna Greci a ocupat locul întâi la donații, grație sufletului mare al oamenilor de acolo, urmată de Timișoara, care a avut cel puțin 15 alergători la eveniment. De la ISU Iași au participat pompierii Andrei Coman și Marius Buzdugan, locul 1 și 2 la kilometri donați“, a precizat Adrian Gemănaru.


Record personal pentru militarul Laurențiu Cobzaru


Militarul gălățean Laurențiu Cobzaru  (MApN, Centrul Secundar de Instruire pentru Luptă Smârdan, Poliția Militară) a parcurs la „Autism 24h Marea Neagră“ 193,20 km, stabilit și un record personal la 100 km, cu 9 ore și 50 de minute. Un alt militar, brăileanul Costel Mazâlu (Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dunărea” al județului Brăila), a realizat 147 km.  

Sursa foto: Facebook (Sorin Andrici)

Citește și:


#ConstanțaEsteBine Adrian Gemănaru - „Nu sunt singur pe acest drum dedicat copiilor cu nevoi speciale“

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Tulceanul Sorin Andrici stabilește un nou record pentru România în competiția din Spania

19 Mar 2024 459

„Sunt pregătit să alerg 50 de ore!“ Sorin Andrici, jandarmul din Tulcea va reprezenta România la Backyard ultra Extremadura din Spania

12 Mar 2024 560

IJJ Tulcea Jandarmul Sorin Andrici a urcat România pe locul I la Ultramaraton 24H Belgrad (FOTO)

25 Sep 2023 634

Jandarmul tulcean Sorin Andrici va participa la Campionatul Mondial de Ultramaraton, desfășurat în Italia

07 Mar 2023 1419

Un jandarm tulcean a obținut premiul cinci la cea mai lungă competiție de ultramaraton din România. A alergat peste 500 de kilometri

15 Aug 2022 963

Un jandarm tulcean va participa la Transylvania 6 Days, cea mai lungă competiție de ultramaraton din România

03 Aug 2022 1017

Sorin Andrici, câștigător pentru a treia oară a competiției Triatlon IronMan

04 Jul 2022 1013

Sorin Andrici va reprezenta Jandarmeria Tulcea la Campionatul Mondial de Duatlon Standard și Sprint

08 Jun 2022 1169

Tulcea Zeci de persoane au participat la un cros umanitar pentru un pompier rănit

19 Mar 2022 1400

Maratonul Internațional București. Jandarmul Sorin Andrici, medalie de argint

01 Nov 2021 1243

Jandarmul tulcean Sorin Andrici, pe podium la Maratonul Delta Dunării. A obținut locul I (galerie foto)

09 Oct 2021 2913

Jandarmul tulcean Sorin Andrici, medalii și la Campionatul de atletism și cros al Ministerului Afacerilor Interne

24 Sep 2021 2952

Jandarmul tulcean Sorin Andrici, două medalii la Campionatul European și Național de Duatlon

05 Jul 2021 3022

Din nou Ironman! Jandarmul tulcean Sorin Andrici, record personal la X-Man Romania. „Curaj în cea mai pură formă!“

08 Jun 2021 3300

Jandarmul tulcean Sorin Andrici a alergat pentru copii cu autism la Semimaratonul Galați 2021

11 May 2021 3933