#ConstantaEsteBine Jocul Școala FEM-IN-NA-Ficatul și forțarea

  • A venit în ”forță” o temă importantă a ficatului, pe care o recunosc la fiecare pas, la fiecare cuvânt și la fiecare greșeală.
 
Tema legată de ”forțare”.
 
Am realizat că toată viața mea ”m-am forțat” să fac pe cineva să-mi dea atenție, să mă placă sau să mă iubească.
 
Am început, desigur, cu mama - pe care ”o forțam” să mă iubească în toată modurile în care a știut fetița din mine: să fiu adorabilă și să fac ce-mi spunea ea să fac, să o ascult, să nu comentez ceea ce-mi spune, să accept să vreau ce vrea ea pentru mine (nu ce-mi doream eu), dar și să fiu uneori manipulativă, bolnavă sau să am probleme, ca ea ”să-mi dea atenție”.
 
Am continuat inconștient la multe nivele ale vieții - m-am forțat să fiu acceptată și plăcută de colegi / profesori și m-am forțat să fac ce mi s-a spus, să respect reguli (chiar când acestea îmi încălcau nevoile și dorințele).
 
Noțiunea de forțare am văzut-o și la nivelul corpului fizic, pe care l-am forțat în toate modurile cu putință: să digere hrană ce nu îi era pe plac, dar era pregătită de ”cei dragi”, să mănânce mai mult decât putea, ”să nu las în farfurie”, să fac mai multe activități decât era în stare, să ”nu dezamăgesc”.
 
Am forțat inclusiv programul zilei, în care am introdus mult mai mult decât putea să ducă corpul meu fizic.
 
Chiar și un film urmărit peste miezul nopții, când corpul avea nevoie de odihnă, reprezintă o forțare pentru ficat.
Tulburările de somn, ce apar pe oboseala ficatului și suprarenalelor îmi arată că forțarea corpului a depășit limita de refacere printr-un singur somn. Acum, am nevoie de o resetare mai puternică, a priorităților și activităților care îmi ocupă viața.
 

Mă uit în jurul meu și văd forțare pretutindeni.
 
Forțăm Natura și animalele să facă ceea ce așteaptă oamenii de la ele. Forțăm apele și pământul să se așeze așa cum se simt oamenii confortabili. Forțăm limitele poluării atmosferice și ale industrializării și urbanizării, în dauna frumuseții autentice auto-reglabile a Naturii. Forțăm copiii să facă ceea ce considerăm noi că este ”bine” și ne forțăm pe noi, continuu.

 
”Forțarea” este tema ficatului.
 
Nu este de mirare că nu mai există oameni cu ficat sănătos. Și diagnosticul de ”ficat gras” apărut pe ecografie este deja un ”normal” pentru omul civilizat.
Deși nu este normal să avem atâtea depozite în ficatul nostru, pentru că îi îngreunează mult sutele de alte funcții pe care le are de îndeplinit.
 
Am realizat că îmi este greu să ”nu forțez”.
 
Chiar și la o plimbare de week-end, nevoia este să fac ”mai mult”, să merg mai mult, să stau mai mult în pădure, să urc mai mult pe dealuri. Îmi forțez limitele și posibilitățile de fiecare dată.
Am așteptări de la mine. În fiecare secundă.
 
Am așteptări de la ceilalți. Continuu.
 
Îi ”forțez” cu așteptările și condiționările - pe care le purtăm între noi - în cadrul socializării.
 
Am simțit slăbiciunea ficatului astăzi, mai mult ca oricând.
 
Eficientul reactor nuclear al corpului, minunata uzină chimică care ne tine în viață, sediul alchimiei și transformării energiilor, îmi oglindește acțiunile inconștiente.
 
L-am forțat astăzi chiar cu prea multe pahare de must și prea multe fructe.
 
Nu îmi este natural să fiu blândă și gentilă cu delicatul meu ficat.
Învăț zilnic și realizez în același timp, că nu-mi este ușor să fac diferit decât am făcut o viață întreagă.
 
Tema forțării - este tema ficatului - și tema vieții multora dintre noi. Ies la suprafață aspecte noi ale energiei perioadei și ne ajută să devenim mai conștienți și mai prezenți.
 
Vă doresc o săptămână cât mai frumoasă și mai echilibrată.
Cu ficat zâmbitor și multă răbdare în lucrul interior.
Vă iubesc.
 
Sursa text și foto: Facebook.com/zyanna.orinda.7
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie - partea întâi - ziua 2. 27 martie 2024. Am intrat în portalul eclipselor

27 Mar 2024 422

#ConstantaEsteBine Valul 3 de energie – partea a doua – ziua 15, 25 martie 2024, „Lună plină cu lumină”

25 Mar 2024 460

#ConstanțaEsteBine Valul 3 de energie - partea a doua - ziua 13. 23 martie 2024. Ne apropiem cu viteză de luna plină de pe 25 martie, o lună plină în Balanță, cu eclipsă de lună

23 Mar 2024 681

#ConstanțaEsteBine Valul 3 de energie - partea a doua - ziua 12. 22 martie 2024. Zi energetic intensă, cu soarele în Berbec

22 Mar 2024 404

#ConstantaEsteBine Valul 3 de energie – partea a doua – ziua 9. Echinocțiul de primăvară

19 Mar 2024 413

#ConstanțaEsteBine Valul 3 de energie - partea a doua - ziua 6. 16 martie 2024. Luna în creștere începe să-și simtă din ce în ce mai intens energia

16 Mar 2024 508

#ConstanțaEsteBine 10 martie 2024. Luna nouă în Pești

10 Mar 2024 574

#ConstanțaEsteBine Valul 3 de energie - partea întâi - ziua 13. 8 martie 2024. La mulți ani de ziua femeilor tuturor sufletelor cu vibrația Creativității și Imaginației

08 Mar 2024 525

#ConstantaEsteBine Eliminările sunt multe și intensive

07 Mar 2024 413

#ConstantaEsteBine Valul 3 de energie – partea întâi – ziua 9. Electromagnetismul pământului este intens

04 Mar 2024 779

#ConstanțaEsteBine Valul 3 de energie - partea întâi - ziua 7. 2 martie 2024. Fiecare om este o carte

02 Mar 2024 589

#ConstanțaEsteBine Valul 3 de energia - partea întâi - ziua 6. 1 martie 2024. Mărțișor cu bucurie pentru noi toți, de la mama Natură și ritmurile sale ciclice

01 Mar 2024 482

#ConstanțaEsteBine Valul 3 de energie - partea întâi - ziua 4. 28 februarie 2024. Avem astăzi o altă zi de lună în scădere și energie a eliminărilor și curățeniilor

28 Feb 2024 554

#ConstantaEsteBine 24.04.2024, Portal de energie

24 Feb 2024 702

#ConstanțaEsteBine Valul 2 de energie - partea a doua - ziua 8. 17 februarie 2024. Luna continuă creșterea

17 Feb 2024 668