#ConstanțaEsteBine Matematica lunii martie. Bună dimineața în ziua de 22 martie.


Astăzi vă recomand să citiți Psalmul 22 din Biblie. Este atât de frumos și descrie atât de clar ce avem de făcut, fiecare dintre noi, încât restul cuvintelor sunt inutile.

Suntem iubiți, suntem ocrotiți, suntem ghidați, suntem copiii Creatorului și avem destinul hotărât de Creator. Cu tot ce vine pe drumul său.
Valeriu Pănoiu, în cartea sa Numerologie și destin, spune la pagina 53:
”Numărul 22 este denumit ”maestrul arhitect”

Știe ce vrea și realizează ceea ce își propune, duce la capăt ceea ce începe.
Este un constructor înnăscut, putând să creeze o rețea de oameni sau un sistem de lucru or poate fi constructor la propriu (de clădiri, drumuri, infrastructură)

Punctul său forte fiind strategia, nativul poate fi la fel de bine inventator, cercetător ori consultant în afaceri sau politică.
Nativul dă dovadă de un pragmatism care îl propulsează în vârful ierarhiei unei organizații.
Este excelent în poziții de unde poate să facă o selecție severă, ordine și curățenie, cu atitudine de învingător și tenacitate (2+2=4 – este o variantă eficientă de 4).

Are capacitatea de a-i mobiliza pe ceilalți, de a-i pune la treabă, de a le valorifica resursele, având vocație de lider organizațional
Atrage atenția și uimește prin abilitatea de a-și transforma visurile în realitate.


În timp, vulnerabilitatea cea mai mare a acestui nativ poate apărea în planul sănătății, din cauza suprasolicitării.
Are talentul de a întreprinde acțiuni de proporții, cu efect asupra unui număr mare de oameni.


Are foarte multă energie de luptă, depășind orice cote imaginabile pentru alții.

Luptele sale nu sunt individuale, ținta sa este întreaga structură din care face parte, având ca misiune personală reformarea sistemului.”
Numărul 22 are simbolică specială. Fiind varianta superioară a lui 4, a pătratului, stabilității, structurii, dar și închisorii și limitării, poate să însemne și consecințele greșelilor repetate, sau karma în plină derulare.

Astăzi trăim o zi de karmă, o zi în care inconștiența ne costă scump: cuvintele, gândurile, acțiunile care nu sunt în binele colectiv se reîntorc sub forma atât a neplăcerilor cât mai ales a pierderilor de energie.

Natura își continuă acordajul de trecere de la iarnă la vară. Ca și în realitatea noastră, când se schimbă între două frecvențe de vibrație (copilărie/adolescență sau adolescență/ maturitate), trecerea nu se face brusc și gata. Trăirea baleiază între cele două posibilități mai mult timp, până se calibrează pe noua frecvență.

Acum trăiesc ca un adult, responsabil și decis. Acum simt ca un adolescent, confuz și indecis.
22 în numerologie poate reprezenta și egoismul exagerat, dorința de a satisface simțurile în mod necontrolat, cunoașterea regulilor și încălcarea lor cu bună știință (”facă-se Voia mea”). Este nevoie de mult auto-control (adică de multă energie) pentru a folosi energia lui 22 în mod pozitiv, constructiv, în binele tuturor.

Suntem făpturi egoiste, pentru că obișnuința vieții este să ne împlinim dorințele, să căutăm plăcerea și să evităm durerea. De fapt, asta este obișnuința minții, mecanismul care ne coordonează viața. 22 aduce disconfort și suferință, astăzi fiind o zi în care Mercur, planeta comunicațiilor și negoțului, se va juca în mod răutăcios cu noi, la fiecare pas. Provocarea este să nu o luăm personal (nu este despre noi și valoarea noastră, ci este despre antrenarea abilităților noastre) și să găsim puterea să nu opunem rezistență, să nu ne luptăm cu suferința ci să-i permitem să fie, să ne învețe, să ne educe și cu mult curaj, să trecem prin ea.

Cartea de Tarot cu numărul 22 se intitulează ”Nebunul”. Lipsa de control duce la nebunie inconștientă. Prezența și atenție poate aduce o nebunie conștientă. Să facem lucrurile într-un mod nefamiliar, urmărind rezultate practice, concrete. Să ieșim din teorii și povești, să urmărim doar rezultatele. Atenție astăzi la tendința de a folosi mecanisme de confort (mâncare, băutură, fumat diverse, jocuri, shopping, statul în ecrane cu orele etc).
Energia lui 22 este energia tip ”geniu”, care este foarte aproape de energie tip ”nebunie”.
Diferența este dată de atenție și prezență.

Avem o zi interesantă de mijloc al săptămânii.

Suntem imediat după luna nouă în Berbec, de pe 21 martie.

A fost o lună în 0 grade în zodia Berbecului, o poziție astrologică specială, ce simbolizează un nou început, la fel cum Berbecul este considerat începutul Zodiacului.

Un nou început, cu energie proaspătă este întotdeauna confruntat cu vechiul care există, și care dorește să-și mențină structura. Asta se întâmplă astăzi, pe 22 martie.

22 este semnul tradiției, conservatorismului, nevoii de stabilitate, ca lucrurile să rămână așa cum sunt. Chiar dacă hainele ne rămân mici, dorim să le păstrăm și ne agățăm de ele, pentru că ne-am obișnuit cu ele.

Să observăm ceea ce este fără să judecăm, fără să ne auto-blamăm (că nu reușim să ieșim din vechile noastre tipare de ”a fi”) și să înțelegem mai bine valurile de energie. Noul și vechiul șerpuiesc continuu, precum spiralele de ADN. Viața este o împletire de nașteri și morți continue, se naște noul și se pregătește de dispariție vechiul.

Nu uitați de Psalmul 22, cei care sunteți în postul Ortodox.

Nu suntem singuri pe drum. Chiar dacă separarea este o iluzie întreținută de minte.

Să observăm energia lui 22 în realitatea zilei de astăzi, acordându-ne la ceea ce trăim în fiecare minut, cu fiecare respirație.
O zi bună pentru noi toți, cu perseverență, rezistență și prezență.

Cu iubire, tuturor


Articol și foto preluate de pe Facebook/Zyanna Orinda
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie – partea a doua – ziua 10. 18 aprilie 2024. Suntem în creștere de presiune atmosferică

18 Apr 2024 406

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie - partea a doua – ziua 7. 15 aprilie 2024. Începem o săptămână de lună în creștere intensă

15 Apr 2024 400

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie – partea întâi – ziua 14 8 aprilie 2024 Luna nouă în Berbec

08 Apr 2024 460

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie – partea întâi – ziua 8. 2 aprilie 2024. Mijlocul portalului eclipselor și în plin tranzit de Mercur retrograd

02 Apr 2024 542

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie – partea 1 – ziua 6. 31 martie 2024. Finalul oficial al perioadei de ”întuneric” mai lung

31 Mar 2024 509

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie – partea întâi – ziua 3. 28 martie 2024. Valul de energie al eclipselor intensifică energia foarte tulbure

28 Mar 2024 511

#ConstanțaEsteBine Valul 3 de energie – partea a doua – ziua 14. 24 martie 2024. Ce zi mai bună de început o provocare sau un proiect nou, dacă nu astăzi?

24 Mar 2024 584

#ConstanțaEsteBine Valul 3 de energie – partea a doua – ziua 11. 21 martie 2024. Suntem la mijlocul unei săptămâni provocatoare

21 Mar 2024 476

#ConstanțaEsteBine Valul 3 de energie – partea a doua – ziua 8. 18 martie 2024. Astăzi este despre doza de joacă

18 Mar 2024 506

Hagi, după Rapid - Farul Constanța 1-2 „Am făcut probabil unul dintre cele mai bune meciuri în deplasare din acest campionat“

15 Mar 2024 1838

#ConstanțaEsteBine Valul 3 de energie – partea a doua – ziua 5. 15 martie 2024. Energia își continuă evoluția sa ascendentă

15 Mar 2024 543

Procesul 2 Mai la Judecătoria Mangalia Avocatul Adrian Cuculis - „S-a favorizat din nou inculpatul Vlad Pascu“ (VIDEO)

14 Mar 2024 1291

#ConstanțaEsteBine Valul 3 de energie – partea a doua – ziua 2. 12 martie 2024. Astăzi avem o energie interesantă

12 Mar 2024 582

#ConstanțaEsteBine Valul 3 de energie - partea întâi - ziua 14. 9 martie 2024. Astăzi avem luna întunecată, ziua dinainte de luna nouă

09 Mar 2024 688

#ConstanțaEsteBine Valul 3 de energie – partea întâi – ziua 11. 6 martie 2024. Tot ce posedăm, inclusiv corpul fizic, se degradează în timp

06 Mar 2024 695