#Constantaestebine Persoanele în vârstă sau nedeplasabile din Constanța pot apela voluntarii “Cumpărături la ușa ta”


Persoanele în vârstă sau nedeplasabile din Constanța pot apela voluntarii “Cumpărături la ușa ta”, care le pot cumpăra alimente, produse de igienă și chiar medicamentele necesare fără ca ele să părăsească siguranța propriului domiciliu.
Campania derulată și în Constanța este o inițiativă civică a Geeks for Democracy, la care s-au alăturat și alți parteneri, de care au beneficiat deja peste o mie de familii și persoane cu vulnerabilitate crescută în fața coronavirusului.



„Mă bucur să particip în calitate de coordonator al acestui proiect în Constanța, alături de o echipă de voluntari inimoasă și energică și îmi doresc ca alături de noi să vină cât mai mulți doritori să ajute. Este datoria noastră a tuturor să încercăm să sprijinim cât multe persoane în vârstă, cu dizabilități sau alte afecțiuni, familii monoparentale, în general cei care au foarte mare nevoie de sprijin în contextul Covid19”, spune medicul Lucian Muflic.
 

Cum funcționează

Doritorii sună la numărul unic 0727 03 03 03, zilnic între orele 8:00 și 21:00, iar apelul lor este preluat de voluntarii care le livrează rapid produsele. Livrarea este gratuită – persoanele vulnerabile achită doar costul cumpărăturilor, conform bonului de casă.

Voluntarii din proiect respectă cu strictețe recomandările de prevenție și sunt echipați corespunzător – mască, mănuși, dezinfectant – iar contactul cu persoanele vulnerabile este minim. De asemenea, alimentele perisabile și neperisabile livrate, precum și produsele de igienă sunt pregătite în pachete înainte să ajungă ”la raft” și preluate din spații special amenajate, în așa fel încât interacțiunea livratorilor și timpul petrecut de aceștia în magazine este scăzut.

Dacă știți posibili beneficiari: persoane în vârstă, cu dizabilități sau alte afecțiuni, familii monoparentale care au nevoie de ajutor, precum și persoane care nu-și pot permite produse de strictă necesitate, povestiți-le despre “Cumpărături la ușa ta” și contactați voluntarii la cumparaturi@g4d.ro.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.