#ConstantaEsteBine Pregătirea pentru solstițiu (21 zile de Portal de energie)- Ziua 29 de Post și Jurnal de iubire de sine


Minunea care este corpul fizic
Nu este secundă și minut să nu mă minunez de cât de special este acest corp fizic în care mă aflu.
Uitându-mă la cei din jur și aflând detalii despre viețile lor, continui să mă minunez și să descopăr ce capodoperă de Creație suntem fiecare dintre noi.
În cadrul Jurnalului de iubire de sine am făcut niște exerciții de Jurnal alimentar, Jurnal de energie și Jurnal de relații cu câțiva membrii ai familiei mele.
I-am prins în acest joc și am profitat de micul grup format ”ad-hoc” pentru a-mi întări și mai mult voința și determinarea și a persevera în exercițiul de auto-observare.
Știu de ceva timp că auto-observarea înseamnă corectare.
Dacă te uiți cu atenție la tot ce faci și-ți observi repetițiile și tiparele de auto-agresiune, începi să iei măsuri fără chiar să realizezi asta.
Simplul exercițiu de Jurnalizare te face intens și acut conștient de automatisme și de repetiții prostești.
Și te face să-ți pui întrebări.
Am descoperit cum ne abuzăm corpurile fizice în moduri subtile și intens agresive.
Fără măcar să realizăm că facem asta.
Eu sunt realmente în mare admirație și venerație a corpurilor fizice, pentru că REZISTĂ.
Minunea creației - acest corp fizic pe care îl avem, fiecare dintre noi.

Comoara comorilor.

Am descoperit că pe măsură ce fac exerciții fizice și mișcări mai multe, pe măsură ce includ chiar și curățenia prin casă sau alte treburi gospodărești în categoria ”mișcării fizice” și învăț să le fac în mod conștient (și chiar diferit), corpul fizic se simte din ce în ce mai bine.
Dacă sunt atentă la zona spatelui în timp ce șterg scările, sau am grijă la genunchi, când spăl vasele - transform fiecare actiune într-un exercitiu personal.
Mersul la sala și lucrul impreună cu alți oameni mă ajută mereu. Învăt continuu și impărtăsesc cu ceilalti cunoasterea.

Astăzi avem o intalnire de suflet cu minunatele doamne de la studioul de Pilates Vitality din Constanta - sa miscăm putin corpurile noastre fizice si sa ne intarim vointa.
Sa ”antrenam” muschiul vointei, imputernicind corpul fizic si dandu-i repetat mesajul ”poti”.
Nu este prea tarziu sa va alaturati noua.
Este un curs on-line. Il puteti face din linistea caselor voastre.
Si sa fim impreuna, chiar si virtual - dar tot ne vom conecta direct - pentru ca emotiile calatoresc prin ecrane!
Va asteptam!
Avem si un oaspete surpriza.
Si ne-am pregatit sa ne simtim foarte bine, impreuna.
Energia zilei de astazi sa fie onorarea si sarbatorirea Creatiei Divine - corpul omenesc!
Sa-l miscam, sa-l iubim, sa-l ingrijim si sa ne purtam cu blandete, gentilete si delicatete cu el!
Multumesc ca inaintam impreuna spre Solstitiu.
Si mentinem vibratia de iubire, de recunostinta si de bucurie.
Este frumos Jocul, nu-i asa?
Alaturi de voi,
cu iubire infinita!

Sursa text si foto: Facebook.com/zyanna.orinda.7
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#ConstanțaEsteBine 24 aprilie 2024. S-a schimbat energia

24 Apr 2024 376

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie – partea a doua – ziua 15 23 aprilie 2024 Vârful valului de energie, zi de Sfântul Gheorghe

23 Apr 2024 358

Farul Constanța Louis Munteanu și Ionuț Cojocaru, gemenii golului. „Se înțeleg foarte bine, sunt fericiți că joacă împreună“ (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 901

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie - partea a doua - ziua 13. 21 aprilie 2024. Schimbarea

21 Apr 2024 387

#ConstanțaEsteBine. Valul 4 de energie – partea a doua – ziua 12 20 aprilie 2024 Suntem aproape de maximul perioadei energetice intense în care ne aflăm

20 Apr 2024 518

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie - partea a doua - ziua 11. 19 aprilie 2024. Mercur retrograd, luna creștere, variații termice masive

19 Apr 2024 381

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie - partea a doua - ziua 5. 13 aprilie 2024. Cea mai intens energetică zi a tranzitului lui Mercur retrograd

13 Apr 2024 580

Președintele PNL, Nicolae Ciucă „Sunt sigur că, pe 9 iunie, echipa liberală din Constanța va ieși învingătoare“

12 Apr 2024 688

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie - partea a doua - ziua 4. 12 aprilie 2024. Luna este în creștere, și planeta Mercur este încă în tranzit retrograd

12 Apr 2024 479

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie - partea a doua - ziua 2. 10 aprilie 2024. Zi de miercuri, mijloc de săptămână și mijloc de tranzit de Mercur retrograd

10 Apr 2024 439

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie – partea a doua – ziua 1 9 aprilie 2024 A trecut eclipsa de soare

09 Apr 2024 447

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie – partea întâi – ziua 14 8 aprilie 2024 Luna nouă în Berbec

08 Apr 2024 460

Primarul Constanței, Vergil Chițac, mesaj de Ziua Mondială a Sănătății (GALERIE FOTO)

07 Apr 2024 478

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie - partea întâi - ziua 13. 7.04.2024. Suntem la o zi înainte de un mare și intens eveniment astral

07 Apr 2024 530

Primarul Vergil Chițac - „Îmi doresc să pot finaliza proiectele începute în Constanța“ (VIDEO)

06 Apr 2024 802