#ConstanțaEsteBine Recunoștință pentru asumare


M-am întâlnit astăzi cu o temă importantă, dar foarte subtilă in manifestările sale zilnice: puterea.
Un psiholog rus celebru, Mihail Litvak, în cartea sa ”Dacă vrei să găsesti fericirea” - spune că a întrebat oamenii într-o sală cine iubește puterea. Nimeni nu a ridicat mâna. Apoi le-a spus să ridice mâna cine dorește să fie hipnotizator. Și aproape toți au ridicat-o.
Concluziile dr Litvak au fost:
1. Nimeni nu va recunoaște față de sine că iubește puterea
2. Nimeni nu va recunoaște față de sine că vrea ca oamenii să i se supună necondiționat (puterea hipnotizatorului asupra celui hipnotizat pare nelimitată).
M-a pus tare pe gânduri.


Zilele trecute chiar mă întrebam cum pot să ajut niște oameni, în ciuda dorinței și voinței lor.
Acei oameni doresc să mânânce și să bea după voie, să continue să trăiască în haosul în care se află și să nu le pese de starea corpilor lor fizice. Vor doar să nu-i mai doară. Atât.
Mi-as fi dorit să am puterea să-i pot face să vadă cât de rău se poartă cu corpul lor și cu ei înșiși.
Deși ei se simțeau fericiți așa cum erau. Doar durerile îi deranjau. Nu și restul vieții.
Aud zilnic de la cabinet părinți care ar dori să aibă putere să schimbe comportamentul copiilor sau soții care să-și schimbe soții, ori chiar copii care să-și schimbe părinții.
Aproape fiecare om cu care am comunicat în ultima perioadă ar dori să aibă puterea să schimbe pe cineva sau ceva.
Nimeni nu este mulțumit cu ce are și fiecare ar dori, în secret, să poată să schimbe ceva ÎN AFARA SA.

Mai rar în el, și mult mai des în afara sa.
Asumarea puterii este un privilegiu uman.
Asumarea puterii asupra noastră, ca unică posibilitate de dezvoltare și creștere reprezintă smenerenia supremă.

Să știu că am putere NUMAI și NUMAI asupra mea, și asta DOAR dacă îmi tratez cu bunăvoință corpul fizic, dar și mintea și corpul emoțional. Și dacă nu mă mai lupt cu ele.
Cum accept să încetez conflictul cu mine însămi, cum încep să îmi asum puterea asupra mea.
Și constat LIPSA puterii asupra oricui din afara mea.
Deși, la un nivel de vibrație joasă, gen agresiune și abuz, pare uneori că pot avea și putere asupra altuia.
Este doar o aparență și este doar temporar.
Mulțumesc tuturor lecțiilor care vin prin oameni, prin cei apropiați, prin cei cu care interacționăm.
Recunoștință pentru toate persoanele din jur, nimic altceva decât oglinzile în care vedem atât de bine tot ceea ce avem de lucru în noi înșine.
Când ne uităm în seara aceasta în oglindă, ne uităm în ochii puterii interioare.
Asumarea puterii este o posibilitate importantă în această perioadă energetic puternică, condusă de zeul Marte și Pluto. Zeul războiului și Stâpânul lumii subterane se află într-o conjuncție planetară ce intensifică energia conflictuală (când există) sau energia constructivă (când există).
Permiteți acestor planete să sprijine construcția puterii interioare.
Asumarea puterii este darul acestei zile pentru toți cei care se privesc direct în ochi, secunde bune și SE VĂD.
Astăzi, EU MĂ VĂD și îmi asum PUTEREA INTERIOARĂ.
Facem împreună co-creația acestui nou val de energie?
Puterea interioară din LUMINA OCHILOR.
Iubim puterea.
Pentru că ne iubim.
Și suntem IUBIRE.
Asumare completă.

Sursa text și foto: Facebook Zyanna Orinda
www.centrulnatura.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#ConstanțaEsteBine 24 aprilie 2024. S-a schimbat energia

24 Apr 2024 328

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie – partea a doua – ziua 15 23 aprilie 2024 Vârful valului de energie, zi de Sfântul Gheorghe

23 Apr 2024 336

Farul Constanța Louis Munteanu și Ionuț Cojocaru, gemenii golului. „Se înțeleg foarte bine, sunt fericiți că joacă împreună“ (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 882

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie - partea a doua - ziua 13. 21 aprilie 2024. Schimbarea

21 Apr 2024 381

#ConstanțaEsteBine. Valul 4 de energie – partea a doua – ziua 12 20 aprilie 2024 Suntem aproape de maximul perioadei energetice intense în care ne aflăm

20 Apr 2024 514

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie - partea a doua - ziua 11. 19 aprilie 2024. Mercur retrograd, luna creștere, variații termice masive

19 Apr 2024 377

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie - partea a doua - ziua 5. 13 aprilie 2024. Cea mai intens energetică zi a tranzitului lui Mercur retrograd

13 Apr 2024 573

Președintele PNL, Nicolae Ciucă „Sunt sigur că, pe 9 iunie, echipa liberală din Constanța va ieși învingătoare“

12 Apr 2024 686

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie - partea a doua - ziua 4. 12 aprilie 2024. Luna este în creștere, și planeta Mercur este încă în tranzit retrograd

12 Apr 2024 474

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie - partea a doua - ziua 2. 10 aprilie 2024. Zi de miercuri, mijloc de săptămână și mijloc de tranzit de Mercur retrograd

10 Apr 2024 437

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie – partea a doua – ziua 1 9 aprilie 2024 A trecut eclipsa de soare

09 Apr 2024 444

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie – partea întâi – ziua 14 8 aprilie 2024 Luna nouă în Berbec

08 Apr 2024 457

Primarul Constanței, Vergil Chițac, mesaj de Ziua Mondială a Sănătății (GALERIE FOTO)

07 Apr 2024 477

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie - partea întâi - ziua 13. 7.04.2024. Suntem la o zi înainte de un mare și intens eveniment astral

07 Apr 2024 525

Primarul Vergil Chițac - „Îmi doresc să pot finaliza proiectele începute în Constanța“ (VIDEO)

06 Apr 2024 800