#ConstanțaEsteBine Revelații


Am terminat saptămâna încărcată electromagnetic de Luna plină în scorpion, de joi, 7 mai. Valurile emoționale s-au mai temperat.
O zi însorită și liniștită energetic cum a fost duminică ce se termină acum ne anunță că urmează o perioadă mai echilibrată.
Deși nu se știe niciodată (că fiecare zi aduce alte noi surprize)


Astăzi a fost o senzație puternică de ÎNCHEIAT UN CAPITOL VECHI. Ceva ce trebuia să se termine, pentru că s-a finalizat.
Pentru că am tot studiat astăzi materiale, legate și de multe cazuri dificile cu care mă confrunt, am ajuns la aceeași informație, din două surse diferite.
”Realitatea are doar interpretarea pe care o dăm noi” - C. Castaneda
”Dacă tu crezi că poți, sau crezi că nu poți, ai dreptate” - H. Ford
Și am realizat ce s-a ÎNCHEIAT, pentru multă lume.
Energetică ”plăngăcioasă” de adolescent care spune continuu ”nu pot”.
”Eu nu pot”. ”Ajută-mă, susține-mă, da-mi atenție, da-mi energie”.
Parcă s-a închis oficial această energie, pentru noi toți.
De mâine, intrăm în mod clar pe decizia interioară.
DACĂ EU CRED CĂ POT (indiferent la ce mă refer), POT.
Să merg pe cărbuni încinși, să creez ceva nou, să duc la bun sfârșit ceva ce mi se pare obositor, să-mi stabilesc un nou obiectiv de învățare pentru mine însămi, etc

Și DACĂ EU CRED CĂ NU POT, NU POT.
ȘI atunci mă încred în ceilalți (în ”autorități”) să-mi găsească soluții.
Mă bucur să fim împreună în barcă cu ”EU POT” - întrucât cealaltă barcă se va îndepărta zi de zi - din ce în ce mai mult și vom ajunge cel mai probabil în porturi diferite.

Nu contează cu ce ne vom confruntă.
EU POT este o mantră foarte intăritoare.
Fie și EU POT SĂ RĂMÂN calm când toți în jur sunt în panică.
EU POT să NU CRED prostii, când mi se par realmente prostii.
EU POT să îmi decid reacția emoțională interioară, indiferent ce sunt forțat / silit să fac de controlul lumii în care mă aflu.
”Dacă poți să-ți păstrezi armonia interioară atunci când ești călcat în picioare, atunci te afli în stăpânire de sine”:
Mi-am amintit iar de părintele Arsenie Papacioc.
Minunea cu ochi albaștri de la Techirghiol.
Știu că se poate.
Am văzut. Și EU POT.
O săptămână cât mai frumoasă, tuturor!
Vă iubesc,

Sursa text și foto: Zyanna Orinda Facebook

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#ConstantaEsteBine Valul 4 de energie – partea a doua – ziua 14. 22 aprilie 2024- Suntem în vârful valului de energie

22 Apr 2024 331

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie - partea a doua - ziua 13. 21 aprilie 2024. Schimbarea

21 Apr 2024 370

#ConstantaEsteBineValul 4 de energie – partea a doua – ziua 8. 16 aprilie 2024. Energia de lună în creștere se simte din ce în ce mai intens

16 Apr 2024 377

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie - partea a doua - ziua 5. 13 aprilie 2024. Cea mai intens energetică zi a tranzitului lui Mercur retrograd

13 Apr 2024 568

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie - partea a doua - ziua 4. 12 aprilie 2024. Luna este în creștere, și planeta Mercur este încă în tranzit retrograd

12 Apr 2024 466

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie - partea a doua - ziua 2. 10 aprilie 2024. Zi de miercuri, mijloc de săptămână și mijloc de tranzit de Mercur retrograd

10 Apr 2024 433

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie - partea întâi - ziua 13. 7.04.2024. Suntem la o zi înainte de un mare și intens eveniment astral

07 Apr 2024 520

#ConstantaEsteBine Valul 4 de energie – partea întâi – ziua 12-6.04.2024. Luna este în semnul Peștilor

06 Apr 2024 477

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie - partea întâi - ziua 11. 5.04.2024. Luna în scădere merge înainte

05 Apr 2024 453

#ConstantaEsteBine Valul 4 de energie – partea întâi – ziua 9, 3 aprilie 2024. Suntem în mijlocul portalului de eclipse

03 Apr 2024 517

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie - partea întâi - ziua 5. 30 martie 2024. Week-end provocator, dar potențial foarte folositor

30 Mar 2024 463

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie - partea întâi - ziua 4. 29 martie 2024. Zilele de primăvară au energia intensă a adolescenților

29 Mar 2024 453

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie - partea întâi - ziua 2. 27 martie 2024. Am intrat în portalul eclipselor

27 Mar 2024 623

#ConstantaEsteBine Valul 3 de energie – partea a doua – ziua 15, 25 martie 2024, „Lună plină cu lumină”

25 Mar 2024 620

#ConstanțaEsteBine Valul 3 de energie - partea a doua - ziua 13. 23 martie 2024. Ne apropiem cu viteză de luna plină de pe 25 martie, o lună plină în Balanță, cu eclipsă de lună

23 Mar 2024 864