#ConstanțaEsteBine Sărbătoare în cetatea academică tomitană – Gala excelenței în educație la Universitatea „Ovidius”

  • Astăzi, începând cu ora 13, în Sala Senatului, din Campus are loc cea de-a VI-a ediție a Galei excelenței în educație, în format hibrid
  • Premiile acordate sunt în valoare totală de 4.000 euro

În istoria Universității „Ovidius” din Constanța ziua de 20 martie are o dublă semnificație: se sărbătoresc 31 de ani de la înființarea sa și 60 de ani de învățământ superior constănțean.

În agenda de evenimente dedicate anual acestei sărbători se află și Gala excelenței în educație, eveniment în cadrul căruia sunt premiate rezultatele remarcabile ale cadrelor didactice în activitatea de la catedră, pe baza evaluărilor realizate de către studenți, și care la ultima ediție, în anul 2019, a căpătat amploarea unui adevărat spectacol, desfășurat pe scena Centrului „Jean Constantin” din Constanța.

Și cum, anul trecut, restricțiile impuse de pandemie au făcut imposibilă organizarea celei de-a VI-a ediții a Galei excelenței în educație, iată că, astăzi, începând cu ora 13, ea va avea loc în Sala Senatului, din Campus, dar în format hibrid. În sala de festivități vor fi prezenți doar reprezentanții conducerii universității, ai Ligii Studenților și cei 16 laureați, în vreme ce comunitatea academică va putea participa online, pe platforma Microsoft Teams a instituției, potrivit programului prezentat de prof. univ. dr. Elena Condrea, prorector pentru Educație și managementul calității.

Evaluarea realizată de către studenți, în urma căreia vor fi acordate premiile pentru excelență în educație, are la bază 10 indicatori relevanți pentru calitatea procesului de învățământ, în care studenții și cadrele didactice sunt parteneri.

Printre criteriile de evaluare amintim: punctualitatea și valorificarea eficientă a timpului în cadrul orelor de curs, interesul generat studentului pentru domeniul studiat, în urma parcurgerii disciplinei; stimularea gândirii critice și creative a studenților, eficiența și claritatea modalităților de predare și de evaluare, promovarea metodelor activ-participative de interacțiune la curs, deschiderea către comunicare, receptivitatea la nevoile profesionale și științifice ale studenților”, a precizat prof. univ. dr. Elena Condrea, prorector pentru Educație și Managementul Calității.

Premiile acordate în cadrul Galei Excelenței în Educație sunt în valoare totală de 4.000 euro, suma primită de fiecare cadru didactic putând fi utilizată în scop de cercetare, pentru decontarea cheltuielilor legate de activitatea științifică – participări la manifestări academice, publicarea articolelor în reviste de specialitate etc.


Citește și:

Universitatea Ovidius din Constanța: Ședințe gratuite de pregătire pentru bacalaureat
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#ConstanțaEsteBine 24 aprilie 2024. S-a schimbat energia

24 Apr 2024 357

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie – partea a doua – ziua 15 23 aprilie 2024 Vârful valului de energie, zi de Sfântul Gheorghe

23 Apr 2024 347

Farul Constanța Louis Munteanu și Ionuț Cojocaru, gemenii golului. „Se înțeleg foarte bine, sunt fericiți că joacă împreună“ (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 897

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie - partea a doua - ziua 13. 21 aprilie 2024. Schimbarea

21 Apr 2024 385

#ConstanțaEsteBine. Valul 4 de energie – partea a doua – ziua 12 20 aprilie 2024 Suntem aproape de maximul perioadei energetice intense în care ne aflăm

20 Apr 2024 517

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie - partea a doua - ziua 11. 19 aprilie 2024. Mercur retrograd, luna creștere, variații termice masive

19 Apr 2024 380

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie - partea a doua - ziua 5. 13 aprilie 2024. Cea mai intens energetică zi a tranzitului lui Mercur retrograd

13 Apr 2024 577

Președintele PNL, Nicolae Ciucă „Sunt sigur că, pe 9 iunie, echipa liberală din Constanța va ieși învingătoare“

12 Apr 2024 688

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie - partea a doua - ziua 4. 12 aprilie 2024. Luna este în creștere, și planeta Mercur este încă în tranzit retrograd

12 Apr 2024 478

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie - partea a doua - ziua 2. 10 aprilie 2024. Zi de miercuri, mijloc de săptămână și mijloc de tranzit de Mercur retrograd

10 Apr 2024 438

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie – partea a doua – ziua 1 9 aprilie 2024 A trecut eclipsa de soare

09 Apr 2024 446

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie – partea întâi – ziua 14 8 aprilie 2024 Luna nouă în Berbec

08 Apr 2024 459

Primarul Constanței, Vergil Chițac, mesaj de Ziua Mondială a Sănătății (GALERIE FOTO)

07 Apr 2024 477

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie - partea întâi - ziua 13. 7.04.2024. Suntem la o zi înainte de un mare și intens eveniment astral

07 Apr 2024 528

Primarul Vergil Chițac - „Îmi doresc să pot finaliza proiectele începute în Constanța“ (VIDEO)

06 Apr 2024 801