#ConstanțaEsteBine Ziua 132 – 11.05.2022 Astăzi sărbătoresc curajul

Învârtirea în cerc și repetiția iar și iar a greșelilor necesită mult curaj. Să poți continua antrenamentul, zi de zi, chiar dacă nu-ți iese (încă) bine înseamnă spirit atletic și încrederea în propriul corp. La un moment dat, aceasta va reuși să facă ceea ce încă mai greșește, în practica zilnică.

Astăzi sărbătoresc curajul.
Aleg ca astăzi să ne celebrăm pe noi, cei care ne învârtim în cercul zilelor (și nopților), acceptând uneori o noapte proastă (și o zi fără energie), observând repetarea unor comportamente auto-agresive și ne-agățarea lor cu o poveste a minții (”iar fac asta”, ”iar mă comport așa” bla bla) și continuarea înaintării pe drumul vieții, doar observând devierile și revenind, iar și iar, la zona de mijloc.

De ce astăzi, într-o zi de miercuri, patronată de planeta Mercur, aleg să vorbim despre curaj? Tocmai pentru că tranzitul planetei este retrograd și este în Gemeni, un semn zodiacal al dualității și oglinzilor.
Astăzi ne vom comporta cu noi înșine întocmai cum o facem cu un copil mic, vulnerabil și delicat: cu atenție, cu prudență și cu deosebită considerație la orice detaliu.
Ați avut privilegiul să stați în preajma unui copil mic care doarme, sau a unui animal care doarme lângă voi?

Darul expunerii vulnerabilității presupune maxima încredere pe care copilul sau animalul le au în tine. Și este oglinda în care vă puteți exersa Conștiența. Prezența.
Când cineva mic și mai puțin puternic ca tine are încredere să-ți ofere darul vulnerabilității sale (să doarmă liniștit în prezența ta) îți confirmă modul în care tu îți trăiești Conștiența Sinelui. Cu alte cuvinte, modul în care tu ești acordat la Câmpul de energie al lumii, ce presupune liniște, calm, pace, ființare pură. Când Viața te folosește ca mesager, pentru a susține alte părți din viață, ai nevoie de tot curajul existent pentru a trăi în acest fel, în corpul fizic.

Stai puțin, nu Mercur era zeul mesager, al comunicațiilor?
Și nu poziția lui retrogradă, ce a început ieri, amestecă și distorsionează comunicațiile, de toate felurile?
Chiar așa este.

Astăzi avem nevoie de mult curaj să rămânem în starea de Conștiență, calm, liniște și centraj, când nu găsim mesaje importante (așteptate) în mail-uri și ele sunt în spam. Sau când spunem una și se înțelege alta. Sau când ne vine să ne descărcăm nemulțumirile / frustrările și neîncrederea pe noi sau cei din jurul nostru (mai puțin puternici).

Vă recomand să fiți astăzi extrem de atenți și precauți în preajma copiilor și animalelor. Toate butoanele de reacție vă vor fi apăsate și veți regreta orice fel de comportament dizarmonios pe care îl veți antrena și exersa astăzi.

Soluția practică întotdeauna funcțională?
Gura închisă și buzele strânse.

Exercițiul de curaj al zilei de astăzi este să NU vorbim, să Nu dăm replică, să ne mestecăm bine vorbele înainte de a le scuipa, sau să le înghițim cu un pahar de suc.

Dacă economisim energie din vorbire, astăzi, vom trece mai simplu și ușor printr-un tranzit astrologic intens: nu doar planeta Mercur a intrat în tranzit retrograd începând de ieri, ci în același timp, planeta Jupiter (stăpâna destinului) a intrat în semnul Berbecului. De aceea sărbătorim astăzi curajul, pentru că acest semn activ și dinamic al Berbecului ne va împinge să dăm cu coarnele și să ne asumăm riscuri, dar în tranzit de Mercur retrograd în Gemeni (dualitate și confuzie), acest comportament nu ne va aduce rezultatele scontate.

Cel mai mare risc pe care ni-l putem asuma astăzi, ca oameni inteligenți și curajoși ce suntem, este să ne ținem gura, când ne arde limba să dăm o replică ne-acordată la Forța Vieții.
Să ne reamintim mesajul Forței Vieții: liniște, calm, echilibru, pace, centrare.
Ochiul Furtuni. Zona de ape calme.

Ne va trebui mult curaj astăzi să rămânem în apele Forței Vieții, mai ales când va fi vorba de darul vulnerabilității celor de lângă noi: copiii și animalele.
Conștiența se asigură că primim mesajele potrivite.
Conștientizarea unui aspect reprezintă soluția cea mai bună, disponibilă.
Cu alte cuvinte, dacă știm ce urmează, suntem mai pregătiți să ne confruntăm cu ce vine.

Astăzi sărbătorim curajul de a fi varianta cea mai echilibrată, centrată și tăcută cu putință. Stăm cu gura închisă, cu mintea focalizată pe ceva pozitiv (o mantră, gen ”radiez curaj oriunde sunt”) și cu întregul corp în stare de bine și non-reactivitate.
Să avem cu toții o zi a curajului cât mai non-responsivă la indiferent ce provocări vor veni pe drum.
Cu iubire, tuturor!

Articol și foto preluate de pe facebook/Zyanna Orinda
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie - partea a doua - ziua 11. 19 aprilie 2024. Mercur retrograd, luna creștere, variații termice masive

19 Apr 2024 264

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie – partea a doua - ziua 9 .17 aprilie 2024. Ne aflăm în plin val de lună în creștere

17 Apr 2024 358

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie – partea a doua – ziua 6 14 aprilie 2024 Sunteți în pline energii de vârtej și schimbări?

14 Apr 2024 399

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie - partea a doua - ziua 5. 13 aprilie 2024. Cea mai intens energetică zi a tranzitului lui Mercur retrograd

13 Apr 2024 549

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie - partea a doua - ziua 4. 12 aprilie 2024. Luna este în creștere, și planeta Mercur este încă în tranzit retrograd

12 Apr 2024 449

Valul 4 de energie – partea a doua – ziua 3. 11 aprilie 2024, astăzi este despre observarea, cu ochii larg deschiși, a vieții

11 Apr 2024 427

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie - partea a doua - ziua 2. 10 aprilie 2024. Zi de miercuri, mijloc de săptămână și mijloc de tranzit de Mercur retrograd

10 Apr 2024 417

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie – partea a doua – ziua 1 9 aprilie 2024 A trecut eclipsa de soare

09 Apr 2024 422

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie – partea întâi – ziua 14 8 aprilie 2024 Luna nouă în Berbec

08 Apr 2024 434

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie - partea întâi - ziua 13. 7.04.2024. Suntem la o zi înainte de un mare și intens eveniment astral

07 Apr 2024 502

#ConstantaEsteBine Valul 4 de energie – partea întâi – ziua 12-6.04.2024. Luna este în semnul Peștilor

06 Apr 2024 469

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie - partea întâi - ziua 11. 5.04.2024. Luna în scădere merge înainte

05 Apr 2024 443

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie – partea întâi – ziua 10 4.04.2024 Astăzi este despre 4 (patru), structură și ordine

04 Apr 2024 566

#ConstantaEsteBine Valul 4 de energie – partea întâi – ziua 9, 3 aprilie 2024. Suntem în mijlocul portalului de eclipse

03 Apr 2024 505

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie – partea întâi – ziua 7 1 aprilie 2024 Ziua păcălelilor

01 Apr 2024 441