#ConstanțaEsteBine Ziua 185 – 4.07.2022. Astăzi sărbătoresc auto-empatia



În fiecare zi este sărbătoare. Așa cum v-ați obișnuit, am onorat și celebrat până acum cele mai neobișnuite chestiuni: de la animale, plante, fructe, insecte și până la diferite stări și concepte mentale.

Da, sunt conștientă că astăzi este ziua în care SUA este sărbătorita oficială. Și onorez întregul spirit antreprenorial și provocator ce ne provine de acolo, mai ales via mass media.

Dar am ales să celebrez astăzi o altă circumstanță interesantă pe care unii căutători ai lumii o numesc ”auto-empatie” (în lipsa unui termen mai bun).

Am găsit un citat care m-a impresionat și pe care doresc să-l folosesc ca și ”steag” al sărbătoririi de astăzi.
”Să fii pentru tine însuți o prezență prietenoasă” (Anne Philippe).

Ani de zile am citit texte despre ”să fiu blândă și bună cu mine”. Dacă la nivel mental înțelegeam sensul acestor cuvinte, la nivel comportamental nu aveam idee cum să le pun în practică. Pentru că la fiecare pas constatat cum mă port urât cu mine însămi, mă pun în situații din care rămân fără resurse, fără energie, fără timp pentru mine sau fără nevoi împlinite.

După ce am studiat mai multe și am continuat auto-observarea, am înțeles, foarte greu, ce am de făcut.

Anii de școală și de spălare pe creier în instituții educaționale m-au transformat în propriul meu adversar. Mi s-a spus că trebuie să mă lupt cu mine, cu corpul fizic, să nu-i ascult nevoile (de câte ori nu mi s-a negat dreptul de a mă duce la toaletă în timpul orei, a unei teze, a unui examen?), să nu dorm atunci când sunt obosită, dacă a doua zi aveam examen, să pun cafea și pastile în corp pentru a-l forța să reziste la un program imposibil etc.


Acest comportament auto-distructiv este promovat de întreaga societate.

Toate structurile care ne înregimentează în mod autoritar ne transformă în roboți auto-agresivi: ne batem cu biologia (cu propriul corp, adică), ce are ritmurile sale și nevoile sale, apoi ajungem să ne batem cu toți și toate în exterior.

Când am început lucrul de auto-înțelegere, să realizez ce mi se întâmplă, am ajuns la nivelul la care am lucrat din greu să reaccesez auto-empatia – să am un dialog blând și prietenos cu mine însămi.

Mi-a luat mult timp să-mi accept judecățile, reproșurile făcute mie și altora și ideile pe care le aveam (ca fiind diferite de ideile altora, dar asemănătoare cu ideile multor oameni)

Mi-a luat mult timp să mă reconectez la simțul meu de observație, pentru a re-activa observatorul intern (și să-l folosesc în ambele sensuri).

Mi-a luat mult timp să mă reconectez la sentimentele mele.

Și mai mult timp să mă conectez la realele nevoi pe care am aflat că le am.

Și cel mai mult timp încă petrec în prezent să pot formula solicitări către ceilalți (mai ales către cei apropiați) care să nu mai sune ca niște ordine sau cereri imperioase.

Ca să fiu empatică cu ceilalți, să-i pot asculta și să mă poată și ei auzi pe mine, am nevoie să fiu în primul rând conectată cu mine prin auto-empatie.

Să mă observ, să mă simt, să-mi evaluez nevoile și să știu ce am de făcut pentru a mi le împlini. Să o fac cu delicatețe, cu blândețe, cu toleranță, așa cum m-aș comporta cu un copil mic și gingaș.

Astăzi sărbătoresc auto-empatia pentru a-mi reaminti să mă port bine cu mine întreaga zi. Îmi propun să înțeleg că am o cantitate limitată de energie și timp, pe care o pot investi doar în anumite direcții.

Și că este nevoie să investesc o parte din timp și energie către mine și împlinirea nevoilor de astăzi.

Din surplusul de energie ce mai rămâne pot oferi cât de bine pot celor care îmi solicită (pentru că orice ajutor nesolicitat este doar o pierdere de energie) sau dacă nu este nicio cauză bună disponibilă, economisesc și pun la ”banca mea personală” de energie, pentru când va fi nevoie.

Auto-empatia mă învață să economisesc propria energie mai bine decât o fac cu banii sau bunurile pe care le am. Devin un bancher foarte bun cu forța mea vitală, întrucât ea îmi este la dispoziție zi de zi, în procesul meu de învățare și creștere.
Luna iulie se anunță ca fiind una foarte provocatoare. Vom avea o lună plină chiar pe 13 iulie, în care va fi o conjuncție între Soarele în Capricorn și Planeta Pluto, a întunericului, necunoscutului și umbrelor. Întreaga lună iulie va fi o perioadă de finaluri (și finalizări), vom auzi de multe finaluri de drum ale oamenilor, ale afacerilor, ale proiectelor. Este o perioadă în care încheiem și închidem capitole importante ale vieții.

Soarele cu razele sale fierbinți și acide ne ajută mult în acest proces.

Este nevoie de încheieri și terminări, pentru a avea noi începuturi, întrucât energia acestei lumi nu se pierde, ci se reciclează continuu.

Doar mintea noastră lucrează în termeni de final și început, energia este în realitate doar un continuum și un flux la care ne putem alinia sau nu.

Astăzi sărbătoresc auto-empatia pentru că mă aliniază la ceea ce este în lume, în prezent, mă ajută să rămân focalizată și centrată, în ciuda tuturor schimbărilor și transformărilor ce se produc rapid în jur și să răspund eficient la orice fel de solicitări.
Să fim astăzi cu toții, pentru noi înșine, prezențe prietenoase.

Cu iubire,


Sursa foto-text: Facebook/ Zyanna Orinda
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie – partea a doua – ziua 10. 18 aprilie 2024. Suntem în creștere de presiune atmosferică

18 Apr 2024 353

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie - partea a doua – ziua 7. 15 aprilie 2024. Începem o săptămână de lună în creștere intensă

15 Apr 2024 372

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie – partea întâi – ziua 14 8 aprilie 2024 Luna nouă în Berbec

08 Apr 2024 438

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie – partea întâi – ziua 8. 2 aprilie 2024. Mijlocul portalului eclipselor și în plin tranzit de Mercur retrograd

02 Apr 2024 525

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie – partea 1 – ziua 6. 31 martie 2024. Finalul oficial al perioadei de ”întuneric” mai lung

31 Mar 2024 487

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie – partea întâi – ziua 3. 28 martie 2024. Valul de energie al eclipselor intensifică energia foarte tulbure

28 Mar 2024 498

#ConstanțaEsteBine Valul 3 de energie – partea a doua – ziua 14. 24 martie 2024. Ce zi mai bună de început o provocare sau un proiect nou, dacă nu astăzi?

24 Mar 2024 565

#ConstanțaEsteBine Valul 3 de energie – partea a doua – ziua 11. 21 martie 2024. Suntem la mijlocul unei săptămâni provocatoare

21 Mar 2024 459

#ConstanțaEsteBine Valul 3 de energie – partea a doua – ziua 8. 18 martie 2024. Astăzi este despre doza de joacă

18 Mar 2024 495

Hagi, după Rapid - Farul Constanța 1-2 „Am făcut probabil unul dintre cele mai bune meciuri în deplasare din acest campionat“

15 Mar 2024 1825

#ConstanțaEsteBine Valul 3 de energie – partea a doua – ziua 5. 15 martie 2024. Energia își continuă evoluția sa ascendentă

15 Mar 2024 537

Procesul 2 Mai la Judecătoria Mangalia Avocatul Adrian Cuculis - „S-a favorizat din nou inculpatul Vlad Pascu“ (VIDEO)

14 Mar 2024 1260

#ConstanțaEsteBine Valul 3 de energie – partea a doua – ziua 2. 12 martie 2024. Astăzi avem o energie interesantă

12 Mar 2024 576

#ConstanțaEsteBine Valul 3 de energie - partea întâi - ziua 14. 9 martie 2024. Astăzi avem luna întunecată, ziua dinainte de luna nouă

09 Mar 2024 667

#ConstanțaEsteBine Valul 3 de energie – partea întâi – ziua 11. 6 martie 2024. Tot ce posedăm, inclusiv corpul fizic, se degradează în timp

06 Mar 2024 683