#ConstanțaEsteBine Ziua 205 – 24.07.2022 Astăzi sărbătoresc Respirația

Viața este respirație.
Dacă ne oprim să mai respirăm, corpul fizic devine materie moartă în câteva minute.

Fluxul real al vieții vine în corp prin respirația noastră, odată cu el venind (sau plecând) și multă energie. Depinde de modul în care respirăm și de conștientizarea acestei funcții atât de importante.
Pe lângă dietă, detoxifiere și mișcare, respirația este unul dintre pilonii sănătății umane. Dacă reușim să respirăm corect 24 de ore, avem suficientă energie cât să trăim o viață plăcută, în care să putem avea experiențe dorite și necesare creșterii noastre ca oameni.

Respirația este o funcție pe care o considerăm ”de la sine înțeleasă”, nu o băgăm prea mult în seamă, considerăm că organismul nostru știe ce are de făcut și o neglijăm cea mai mare parte a vieții.
Doar în momentele în care simțim că nu ne mai ajunge aerul, începem să ne trezim în miezul nopții panicați și transpirați, cu senzație de sufocare, când constatăm că la orice stres cât de mic, rămânem fără suflu, ne focalizăm iar pe funcția vitală care este respirația.

Respirația este cel mai ieftin, rapid și la îndemână medicament pentru supra-solicitare.
Învățând exerciții simple și trucuri rapide și ușoare, navigăm cu îndemânare prin momentele de supra-solicitare ale vieții și ne menținem energia întreagă.

Cu puterea voinței, cu focalizarea minții și antrenarea arborelui respirator, putem să facem față la orice, în orice moment.
În cartea ”Respirația de James Nelson” sunt prezentate în rezumat cele mai importante tehnici de respirație, și cei mai interesanți ”pulmonauți” moderni, ce se ocupă de respirație și de eficientizarea sa la oameni.

De când au crescut radiațiile solare în mod excesiv (de circa 7-10 zile) am simțit nevoia să introduc în mod regulat exercițiile de respirație în programul meu zilnic. Mi-am propus 5 minute de 2-3 ori pe zi să mă opresc din tot ce fac și să respir controlat, rar și conștient, pe nas (cu gura închisă), inspir cât intră și expir cât mai prelungit. Fac și un exercițiu Buteyko în fiecare zi (mă opresc din respirat complet 20 de secunde, respir pe nas, profund 10 secunde, apoi iar îmi țin respirația 20 de secunde și tot așa, 5-10 minute, cum găsesc timp).


În primele zile de exersare Buteyko, m-am chinuit puțin să fac exercițiul. Constat după 7 zile că a devenit mai ușor și plămânii, mușchii inter-costali, diafragma și toată cutia toracică s-au adaptat la acest mic efort. Este exact ca un antrenament la sala de fitness pentru mușchii corporali, doar că acesta se adresează întregului sistem respirator.

Odată cu aceste exerciții de respirație (respirație profundă, respirație controlată, respirație conștientă), ceva se liniștește în corp, în minte și apare o stare de calm, de echilibru.
Am folosit respirația controlată în câteva momente foarte dificile, în care am plimbat hârtii la autorități. M-am trezit că în ciuda situației nu confortabile, am stat continuu cu zâmbetul pe buze și am făcut glume cu portarul de la intrarea instituției care m-a văzut intrând și ieșind, cu hârtiile în brațe, de multe ori.

Astăzi sărbătoresc respirația, pentru că folosirea tehnicilor respiratorii reprezintă o cheie importantă pentru supra-solicitare și rezolvarea impactului acesteia asupra corpului.

Vă reamintesc, pentru cei interesați de respirație și mișcare, de evenimentul de pe 1 august la Dâmbovicioara, un Webinar de 3 ore numit ”Acordajul” în care vom practica împreună respirația controlată, mișcarea corporală liberă și acordajul dintre minte, corp și Natură.
https://www.eduvisionlearning.ro/.../acordajul-eveniment...

Avem o ocazie unică de lucru direct, cu corpul fizic și puterile sale exclusive – fără mașinării și fără alte echipamente.
Astăzi sărbătoresc Respirația și vă recomand tuturor să fiți conștienți la două aspecte:
- Respirați PE NAS, nu pe gură, indiferent ce tipuri de efort faceți. ȚINEȚI GURA ÎNCHISĂ. Respirați și noaptea pe gură, NU pe nas.

Cum? Este foarte simplu, vă las pe fiecare să găsiți soluții. Să respiri noaptea pe gură, nu pe nas înseamnă somn liniștit, gură alcalină, cu salivă ce curăță dinții, respirație bine mirositoare dimineața, nu sforăit, nu apnee și nu mers frecvent la toaletă pentru urinare. Testați.
- Respirați controlat de mai multe ori în cursul zilei. Fie în ritmul 4-4-4-4 (numărați până la 4 inspir, țineți respirația 4, expirați 4 și țineți respirația 4). Fie în ritmul optim 5-5 (inspir 5 secunde, expir 5 secunde). Fie în orice alt ritm vi se pare potrivit stării corpului. Important este să vă direcționați atenția spre respirație și pentru 5-10 minute, să fiți doar voi, corpul și aerul care intră și iese din sistemul respirator.

Să avem cu toții o zi cât mai inspirată, în care să ne acordăm la funcția ce aduce viață în corp: respirația.
Cu iubire, tuturor

Articol și foto preluate de pe Facebook/Zyanna orinda

UPDATE: 

Corectură - respirația corectă este PE NAS, zi sau noapte. Nu pe gură. Am scris eronat în articol, am corectat (mulțumesc Cornelia) și vă rog să fiți atenți la toate aceste detalii. Când lucrăm la nivelul acesta de precizie și amănunte, detaliile SUNT importante. Respirația odihnitoare, calmantă și relaxantă, se face ÎNTOTDEAUNA PE NAS, zi sau noapte, 24 de ore, continuu. Respirați pe nas. ȚINEȚI GURA ÎNCHISĂ. Când nu mâncați sau nu vorbiți, și când dormiți, ȚINEȚI GURA ÎNCHISĂ.
Să respirăm PE NAS.
Atenție continuă la respirație, de-a lungul zilei.
Să ne fie bine tuturor!
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie - partea întâi - ziua 4. 29 martie 2024. Zilele de primăvară au energia intensă a adolescenților

29 Mar 2024 236

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie - partea întâi - ziua 2. 27 martie 2024. Am intrat în portalul eclipselor

27 Mar 2024 444

#ConstantaEste bine Valul 4 de energie – partea întâi – ziua 1, 26 martie 2024, a trecut luna plină în Balanță

26 Mar 2024 516

#ConstantaEsteBine Valul 3 de energie – partea a doua – ziua 15, 25 martie 2024, „Lună plină cu lumină”

25 Mar 2024 468

#ConstanțaEsteBine Valul 3 de energie - partea a doua - ziua 13. 23 martie 2024. Ne apropiem cu viteză de luna plină de pe 25 martie, o lună plină în Balanță, cu eclipsă de lună

23 Mar 2024 686

#ConstanțaEsteBine Valul 3 de energie - partea a doua - ziua 12. 22 martie 2024. Zi energetic intensă, cu soarele în Berbec

22 Mar 2024 405

#ConstanțaEsteBine Valul 3 de energie – partea a doua – ziua 10 20 martie 2024 Energia Echinocțiului se simte din plin

20 Mar 2024 421

#ConstantaEsteBine Valul 3 de energie – partea a doua – ziua 9. Echinocțiul de primăvară

19 Mar 2024 415

#ConstanțaEsteBine Valul 3 de energie – partea a doua – ziua 7 17 martie 2024 Bine v-am regăsit într-o zi de odihnă și de conexiune cu Sufletul

17 Mar 2024 414

#ConstanțaEsteBine Valul 3 de energie - partea a doua - ziua 6. 16 martie 2024. Luna în creștere începe să-și simtă din ce în ce mai intens energia

16 Mar 2024 511

#ConstanțaEsteBine Valul 3 de energie – partea a doua – ziua 4 14 martie 2024 Energia lunii în creștere începe să se simtă

14 Mar 2024 440

#ConstanțaEsteBine Valul 3 de energie – partea a doua – ziua 1 11 martie 2024 Suntem bine cu toții

11 Mar 2024 779

#ConstanțaEsteBine 10 martie 2024. Luna nouă în Pești

10 Mar 2024 576

#ConstanțaEsteBine Valul 3 de energie - partea întâi - ziua 13. 8 martie 2024. La mulți ani de ziua femeilor tuturor sufletelor cu vibrația Creativității și Imaginației

08 Mar 2024 527

#ConstantaEsteBine Eliminările sunt multe și intensive

07 Mar 2024 414