#ConstanțaEsteBine Ziua 227 – 15.08.2022. Astăzi sărbătoresc râurile montane




Bine v-am regăsit de Sfânta Maria, sărbătoare importantă a creștinătății ortodoxe din România.

În Constanța se sărbătorește Ziua Marinei, prilej de evenimente dedicate marinei, marinarilor și a tot ce ține de mare. Paradă, defilare, jocuri marinărești și desigur, abuzuri alimentare în condiții festive.

Pe litoral, numărul de turiști este maxim, stațiunile estivale sunt pline la capacitate aproape completă și aglomerația devine un element de disconfort pentru localnici.

Așa că, ce refugiu mai bun poate să aibă un constănțean, în această perioadă, decât o fugă până la munte și drumeții pe traseele lungi și pitorești ale masivelor împădurite?

Soarele se simte mult mai puțin în pădure (chiar de multe ori este nevoie să-ți pui o haină peste tricou) iar răcoarea râurilor montane de-a lungul cărora se desfășoară multe trasee este o binecuvântare în zilele foarte călduroase.

După un traseu foarte lung, de ore întregi de urcuș sau umblat pe teren dificil, cu maxim de atenție și prezență, tălpile picioarelor se încing și abia așteaptă să scape din strânsoarea bocancilor. În acele momente, am descoperit că este esențial să mă așez lângă apa unui râu, să mă descalț și să-mi las picioarele să atârne în apa rece ca gheața.

Contrastul uriaș între senzația de încingere din tălpi și răceala apei trezește în corp o senzație de fiori, repune circulația în mișcare și revigorează întregul corp.

Deși mă spăl doar pe mâini, pe picioare și pe față, am senzația că am făcut baie cu întregul corp în acea apă rece.
Odată cu acest ritual de munte, îmi amintesc de multe dintre tradițiile religioase (cea musulmană îmi este mai apropiată, pentru că locuiesc în Constanța) în care, înainte de orice serviciu religios, credincioșii sunt obligați să se spele pe față, pe mâini și pe picioare.
De fapt, înainte să intre în moschee (sau în locașul de servire), practica spălării extremităților (periferiei corpului) este o parte din ritual.
Când vorbesc despre sistemul limfatic, acea circulație din corp care spală și adună acizii, reziduurile și toxinele pentru a le elimina prin rinichi (urină) și intestine, ficat (scaun), sau prin transpirație la exterior, vă amintesc mereu că zonele cele mai dificile și mai stagnante sunt zonele de periferie: capul, mâinile și picioarele.

Fiecare descoperire practică pe care o fac, în activitățile zilnice sau în observațiile obiceiurilor oamenilor îmi confirmă validitatea a ceea ce aflu.
Acizii (reziduurile) din corp se acumulează la periferie: picioare (tălpi, laba piciorului, glezne), mâini (palme, degete, încheieturi) și cap (față, ceafă, zona păroasă a capului).

Principalele suferințe într-o stagnare limfatică încep în aceste zone: durerile ale degetelor de la mâini sau picioare, ale articulațiilor mici sau dureri și suferințe diferite în zona capului.

Vă propun să vă urmăriți în cursul zilei de astăzi și să observați, dacă apare durere și disconfort, unde apare aceasta. La periferie (mâini, picioare, cap) sau în centru (zona ficat, rinichi, lombo-sacrală, stomac, piept)? Periferia suferă prima, înainte să înceapă suferința în centru: observați asta în propriul corp.

Când speli repetat cu apă rece zonele de periferie, miști viguros circulația limfatică și mai dai la o parte din toxinele eliminate (secretate) continuu prin piele. Spălând chiar și numai mâinile, picioarele și fața, este ca și cum ai realiza o împrospătare totală corporală și te-ai curăța de tot ce s-a acumulat rău în interior, până în acel moment.

Spălătura feței și a picioarelor în apa rece a râului îmi îndepărtează oboseala, mă răcorește și revigorează, îmi dă tonus și stare de bine și mă ajută să pot continua drumul încă ore bune, până ajung la destinație.

Mulțumesc râului de munte pentru susținere și ajutorul pe care mi-l oferă pe drum.
Sunt recunoscătoare Mamei Natură că mă învață să mă acordez la tot ce-mi face bine.

Împreună cu Monica Petre, care organizează o Tabără Femina în perioada 21-23 august la Dâmbovicioara, intenționez să facem în ziua de duminică, 21 august, un traseu inițiatic ce implică spălăturile ritualice în apa rece de râu de munte. După un traseu de aproximativ 45 minute – o oră, moderat și fără grad de dificultate, vom ajunge într-un loc al râului Dâmbovicioara în care se poate face o baie cu întregul corp. Dacă ne permite starea corpului și vremea, desigur. Sau ne vom spăla doar pe față, mâini și picioare. Vom lua contact în Natură cu elementul cel mai profund al Mamei Pământ, apa rece izvorâtă din pântecele sale. În chiar Uterul Mamei Pământ, Rezervația Piatra Craiului.

Apa râului de munte este simbolul limfei din corpurile noastre.

Ritualul de libație (spălare sacră, intențională) este o declarație de auto-curățenie asemănătoare cu ritualurile religioase tip botez și binecuvântare a apei.

Astăzi sărbătoresc râurile montane pentru darurile lor neprețuite: apă vie, apă încărcată cu minerale și ozon, direct din pântecele Mamei Pământ, răcoare și curățenie, revigorare și spălare, hidratare și menținerea dinamicii vieții.

Dacă în plimbările voastre ajungeți la râuri montane, mulțumiți apei și pământului pentru daruri. Dar puteți să mulțumiți și în fiecare zi apei cu care vă spălați, pentru darul neprețuit al curățeniei. Elementul apei este foarte apropiat de sufletul oamenilor, pentru că este element fundamental al vieții.
Dacă vă simțiți inspirați să vă alăturați Taberei Femina pentru ritualul curajos pe care îl intenționăm (asemănător cu mersul pe jar, dar varianta opusă
– baia în apa rece ca gheața de munte) vă așteptăm https://www.eduvisionlearning.ro/course...

Să avem cu toții astăzi o zi cât mai echilibrată, de Sfânta Maria, în care apa să fie alături de noi, oriunde și în orice formă: mare, râu de munte, lac, apa de la duș sau din sticlele cu apă. Să celebrăm viața și să ne amintim că viața se menține cu viață.

Cu iubire, tuturor,

Sursa foto-text: Facebook/ Zyanna Orinda 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#ConstanțaEsteBine Ziua 277 – 4.10.2022. Astăzi sărbătoresc aromele

04 Oct 2022 265

#ConstanțaEsteBine Ziua 275 – 2.10.2022. Astăzi sărbătoresc finalul Re-ului

02 Oct 2022 403

#ConstanțaEsteBine Ziua 273 – 30.09.2022. Astăzi sărbătoresc rezumatul lunii

30 Sep 2022 369

#ConstanțaEsteBine Ziua 271 – 28.09.2022 Astăzi sărbătoresc păducelul

28 Sep 2022 381

#ConstanțaEsteBine Ziua 269 – 26.09.2022. Astăzi sărbătoresc Luna nouă în Balanță

26 Sep 2022 493

#ConstanțaEsteBine Ziua 268 – 25.09.2022 Astăzi sărbătoresc surorile

25 Sep 2022 543

#ConstanțaEsteBine Ziua 267 – 24.09.2022. Astăzi sărbătoresc strugurii

24 Sep 2022 592

#ConstanțaEsteBine Ziua 264 – 21.09.2022. Astăzi sărbătoresc declarațiile

21 Sep 2022 687

#ConstanțaEsteBine Ziua 262 – 19.09.2022 Astăzi sărbătoresc alianța

19 Sep 2022 565

#ConstanțaEsteBine Ziua 261 – 18.09.2022. Astăzi sărbătoresc corpul

18 Sep 2022 776

#ConstanțaEsteBine Ziua 259 – 16.09.2022. Astăzi sărbătoresc fluturii

16 Sep 2022 616

Fost jucător la Farul Constanța Cristian Țarălungă, din nou tătic. „Bine ai venit în viața noastră, a doua minune!“ (GALERIE FOTO)

16 Sep 2022 1782

#ConstanțaEsteBine Ziua 257 – 13.09.2022. Astăzi sărbătoresc natura umană

14 Sep 2022 410

#ConstanțaEsteBine Ziua 255 – 12.09.2022. Astăzi sărbătoresc filtrul auzului

12 Sep 2022 493

#ConstanțaEsteBine Ziua 251 – 8.09.2022. Astăzi sărbătoresc dependența

08 Sep 2022 735