#ConstanțaEsteBine Ziua 313 – 9.11.2022 Astăzi sărbătoresc mângâierea

Energia lumii este sub formă de vârtejuri și valuri tsunami. Suntem aruncați de colo până colo nu doar de mișcările exterioare, ci de propriile noastre vijelii interioare. Mintea cea sprințară, depozit de povești și cuvinte (vânturi) ne oferă multe variante ca scenariu de viață. Am văzut la cei din jur și trăiesc personal o perioadă în care apar gânduri de îndoială cu privire la propriile alegeri și locul în care ne aflăm.

Chiar dacă suntem într-o zonă de confort profesional, social sau relațional, mintea vine cu nemulțumiri și senzație că ”se poate mai bine, se poate mai mult, nu este ceea ce-mi doresc ori ceea ce am nevoie”.

Ființele umane au caracteristica mentală a căutării varietății. Pentru ca mintea să fie hrănită și satisfăcută, este nevoie de povești noi și interesante. Cele vechi plictisesc și trezesc neliniște / nemulțumire.

O perioadă, mintea acceptă fast-food-ul reprezentat de bârfă și discuțiile despre alții (de aceea revistele de scandal și reportajele despre vedete și oameni celebri au atâta succes). Dar la un moment dat, i se face greață (la fel cum fast food-ul afectează ficatul, la fel și energia de frecvență joasă a bârfelor și discuțiilor depreciative afectează Sufletul) și începe să caute alte surse de hrană.

Mintea noastră are nevoie de aspecte pozitive și interesante pe care să se focalizeze. Este interesată să știe, să afle, să exploreze, să descopere, să înțeleagă și mai ales, să aibă povești inedite de spus. Cu alte cuvinte, caută hrană ”haute-cuisine” – adică restaurant de mai multe stele.

Ca și în lumea corpului, unde hrana de calitate costă multă și se găsește greu, cu eforturi, și în lumea poveștilor minții, hrana de calitate este greu de aflat, înseamnă investiții de timp și multe drumuri eronate. Pornești într-o direcție, care ți-a fost recomandată sau despre care ai aflat și te trezești într-o fundătură de fast-food. Iar. Din nou.

Este nevoie de multă putere interioară și rezistență să-ți faci căutarea tip vânătoare atât a hranei mentale, cât și a celei corporale. Să depășești momentele de blocaj și acceptare a drumului greșit. Și să o iei de la capăt. Ai nevoie de aceeași determinare pe care un sportiv profesionist o are la antrenamente.

Nu este ușor să-ți găsești o pereche de pantofi frumoși, buni, acceptabili la preț și confortabili. Petreci mult timp și multe încercări, până dai de ei. La fel și cu hainele de calitate. Nu mai vorbesc de o relație de calitate. Încerci multe relații, care sunt imperfecte, până găsești una care să te mulțumească.

Cât despre poveștile pentru minte, îți ia ceva timp să realizezi ce anume îți trezește interesul în așa măsură încât să poți fi atent și focalizat pe ceva util, interesant și în același timp, fără conexiune cu fast-food-ul numit bârfă.

Când se întâmplă, este o mângâiere imensă pentru tine, în general. Te mângâie și susține faptul că ai o preocupare în care poți investi energie, și aceasta se întoarce în mod benefic către tine. Exemplul pe care vi l-am oferit și îl pot da din propria experiență este studiul corpului, înțelegerea funcționării sale, testarea abilităților de a procesa diferite alimente (fără să țin seama de cărți, ci doar discutând și negociind cu corpul) și observarea altor posibilități și eventual, slăbiciuni, ale sale. Focalizarea mentală pe care o am pe corpul fizic reprezintă mângâierea zilnică în fața asaltului de stimuli tip reclame și ispite de toate felurile.


Când atenția se direcționează pe ceva care mă pasionează, într-atât încât să dau valoare acestei focalizări, toate celelalte ispite devin doar niște țânțari iritanți care mă necăjesc din când în când. Nu mai sunt forțele vântului care mă purtau ba într-o direcție, ba în alta, cu forța persuasiunii lor. Sunt doar slabe brize ce apar și dispar din realitate, după cum ajung în drumul derulării zilei.

Astăzi sărbătoresc mângâierea pe care ți-o poate aduce starea de hrănire și de liniște a minții, starea de hrănire și de liniște a corpului și starea de focalizare și centrare a atenției pe o sursă autentică de putere.
Sunt multe alte surse posibile de mângâiere. Vă spuneam de conexiunea cu Natura, cu plantele ori animalele, dar și focalizarea pe o pasiune (un hobby) sau pe o misiune (o cauză căreia îi dăm putere).

Să identificăm astăzi sursele de mângâiere din viețile noastre, cele care ne alină zilnic, pentru a rezista la presiunea vieții.
Să avem o altă zi frumoasă de toamnă, la mijloc de săptămână, în plină energie a eclipsei de lună. Cu iubire, tuturor

Articol și foto preluate de pe Facebook/Zyanna Orinda
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie - partea întâi - ziua 2. 27 martie 2024. Am intrat în portalul eclipselor

27 Mar 2024 436

#ConstantaEste bine Valul 4 de energie – partea întâi – ziua 1, 26 martie 2024, a trecut luna plină în Balanță

26 Mar 2024 512

#ConstantaEsteBine Valul 3 de energie – partea a doua – ziua 15, 25 martie 2024, „Lună plină cu lumină”

25 Mar 2024 465

#ConstanțaEsteBine Valul 3 de energie - partea a doua - ziua 13. 23 martie 2024. Ne apropiem cu viteză de luna plină de pe 25 martie, o lună plină în Balanță, cu eclipsă de lună

23 Mar 2024 685

#ConstanțaEsteBine Valul 3 de energie - partea a doua - ziua 12. 22 martie 2024. Zi energetic intensă, cu soarele în Berbec

22 Mar 2024 404

#ConstanțaEsteBine Valul 3 de energie – partea a doua – ziua 10 20 martie 2024 Energia Echinocțiului se simte din plin

20 Mar 2024 420

#ConstantaEsteBine Valul 3 de energie – partea a doua – ziua 9. Echinocțiul de primăvară

19 Mar 2024 413

#ConstanțaEsteBine Valul 3 de energie – partea a doua – ziua 7 17 martie 2024 Bine v-am regăsit într-o zi de odihnă și de conexiune cu Sufletul

17 Mar 2024 413

#ConstanțaEsteBine Valul 3 de energie - partea a doua - ziua 6. 16 martie 2024. Luna în creștere începe să-și simtă din ce în ce mai intens energia

16 Mar 2024 509

#ConstanțaEsteBine Valul 3 de energie – partea a doua – ziua 4 14 martie 2024 Energia lunii în creștere începe să se simtă

14 Mar 2024 439

#ConstanțaEsteBine Valul 3 de energie – partea a doua – ziua 1 11 martie 2024 Suntem bine cu toții

11 Mar 2024 776

#ConstanțaEsteBine 10 martie 2024. Luna nouă în Pești

10 Mar 2024 575

#ConstanțaEsteBine Valul 3 de energie - partea întâi - ziua 13. 8 martie 2024. La mulți ani de ziua femeilor tuturor sufletelor cu vibrația Creativității și Imaginației

08 Mar 2024 525

#ConstantaEsteBine Eliminările sunt multe și intensive

07 Mar 2024 413

#ConstanțaEsteBine Valul 3 de energie – partea întâi – ziua 10 5 martie 2024 ”Învață-i pe oameni să fie creatori, nu consumatori”

05 Mar 2024 538