Călătorie cu peripeţii pentru 150 de persoane Trenul Intercity Constanţa-Bucureşti, blocat în câmp de zeci de minute


Peste 150 de călători, printre care familii cu copii, au rămas blocaţi în tren în timp ce se deplasau spre Bucureşti.

Un călător ne-a semnalat că trenul Intercity nr. 1582 Constanţa-Bucureşti este blocat în câmp, în zona localităţii Dragoş Vodă, după staţia Ciulniţa. Pasagerilor li s-a spus doar că s-a defectat locomotiva. În tren este foarte frig la acest moment, iar mulţi dintre călători sunt însoţiţi de copii, care au înghetat deja. 

Reprezentanţii CRF Călători au declarat, pentru cotidianul ZIUA de Constanţa, că va fi trimisă o altă locomotovă, iar trenul va avea o întârziere de 100 de minute.

„Din păcate, din cauza locomotivei defecte, călătorii nu au nici cădlură. Sperăm că pe la ora 16.30, problemele vor fi soluţionate“, a precizat, pentru cotidianul ZIUA de Constanţa, Alina Predescu, purtătorul de cuvânt al CFR Călători.

Pasagerii acuză CFR de totată lipsă de coordonare între servicii şi de lipsa de comunicare a personalului. Mai spun că trenul a circulat cu viteză mică încă de la Constanţa şi se întreabă de ce s-a permis plecarea trenului fără o revizie temeinică înainte.

UPDATE, ora 17.33

Trenul Intercity nr. 1582 Constanţa-Bucureşti se apropie de Bucureşti, având o întârziere de 2 ore şi jumătate. Călătorii sunt scandalizaţi. Mai mult, unii susţin că se pare că se ştia încă de la Constanţa că locomotiva are probleme

UPDATE: ora 14.33


La ora 16.26, trenul a plecat din staţia Dragoş Vodă. Până la Bucureşti mai sunt o sută de km. Nimeni de la CFR nu prezintă scuze. Nici măcar controloarea, spun călătorii.

Sursa foto: ZIUA de Constanta
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Laura

09 Feb, 2017 22:58

Nu e prima data cand se defecteaza locomotiva..!!!..odata ni s-a defecrat dupa doua minute de la plecarea din Constanta!..cine naiba trebuie tras la raspundere?!

Articole asemanatoare

Licitații Constanța CFR Călători SA pune la bătaie peste 130.000 de euro pentru servicii de curățenie la dormitoarele de personal și spațiile administrative din stațiile SRTFC Constanța (DOCUMENT)

09 Apr 2024 600

CFR SA Circulația feroviară spre și dinspre Aeroport închisă temporar între 9 şi 11 aprilie; 14 curse anulate

05 Apr 2024 509

Trenul internaţional ''România'' va circula zilnic între Bucureşti şi Istanbul/Halkali, Varna, Sofia şi retur. Iată de când

02 Apr 2024 2420

Duminică, transportul feroviar de călători trece la ora de vară

28 Mar 2024 552

CFR Modificări în circulația feroviară. Lista trenurilor vizate

13 Mar 2024 480

Licitații Constanța Efficient Energy Audit elaborează auditul energetic pentru subunități aparţinând SRTFC (DOCUMENT)

10 Feb 2024 569

Licitații Constanța SNTFC „CFR Călători“ SA, contract cu două firme pentru servicii în Stațiile Slobozia Veche și Tulcea (DOCUMENT)

08 Feb 2024 783

CFR Călători Rutele trenului InterCity pe anul 2024! Unde poți ajunge, rapid, din Constanța?

31 Jan 2024 786

CFR Călători SA, contract cu Transguard Security SRL, pentru pază obiective, bunuri și valori! (DOCUMENT)

29 Jan 2024 708

CFR Călători, precizare cu privire la incendiul de la trenul IR 1830 Galați – Cluj Napoca

24 Jan 2024 2441

Numărul călătorilor transportaţi de CFR Călători în anul 2023 mai mare cu 5% faţă de anul 2022

22 Jan 2024 523

Călătoria cu trenul IR582, pe ruta Constanța - București, o experiență dezamăgitoare pentru călători! Toalete nefuncționale și mizerie de nedescris (FOTO+VIDEO)

21 Jan 2024 1890

CFR Circulația feroviară pe secția Caracal – Craiova a fost reluată pe un singur fir

20 Jan 2024 643

Anunț important al CFR Călători! A fost întreruptă temporar cumpărarea biletelor de la automatele kiosk din gări

15 Jan 2024 810

CFR Călători Circulație feroviară adaptată la condiții de iarnă

14 Jan 2024 665