Constănțeanul supărat. Oamenii reclamă că la numărul de telefon afișat la sediul Serviciului Gestionare Cimitire nu răspunde nimeni. Cum explică situația Primăria Constanța?

  • Mai mulți constănțeni care au interacționat  în ultimul an cu Serviciul Gestionare Cimitire din cadrul Primăriei Constanța ne-au semnalat faptul că la numărul de telefon afișat la sediul instituției veșnic sună ocupat și astfel nu pot rezolva problemele
  • Persoanele în cauză sunt în marea lor majoritate pensionari care nu dețin telefoane conectate la internet și, chiar dacă ar avea acces la astfel de servicii, nu au abilități pentru a folosi procedura de programare online
  • Oamenii sunt nemulțumiți și de amplasarea sediului (n.r. pe strada Ștefan Mihăileanu), în condițiile în care în multe situații au nevoie de aprobări urgente și cer autorităților să ia în calcul deschiderea unor birouri în apropierea cimitirelor
  • Primăria Constanța susține că necesitatea programărilor în vederea eliberării contractelor se impune din cauza numărului mare de solicitări și a faptului ca în cadrul serviciului există un număr insuficient de inspectori
 

 
Mai mulți constănțeni care au interacționat  în ultimul an cu Serviciul Gestionare Cimitire din cadrul Primăriei Constanța ne-au semnalat faptul că la numărul de telefon afișat la sediul instituției veșnic sună ocupat și astfel nu pot rezolva problemele.
 
Persoanele în cauză sunt în marea lor majoritate pensionari care nu dețin telefoane conectate la internet și chiar dacă ar avea acces la astfel de servicii nu au abilități pentru a folosi procedura de programare online.
 
Oamenii sunt nemulțumiți și de amplasarea sediului (n.r. pe strada Ștefan Mihăileanu), în condițiile în care în multe situații au nevoie de aprobări urgente, formalități pentru înhumarea persoanelor decedate din familie și cer autorităților să ia în calcul deschiderea unor birouri în apropierea cimitirelor care se află în administrarea UAT Constanța.
 
 
Primăria Constanța administrează 6 cimitire creștin ortodoxe - Anadalchioi, Central, Constantin Predescu, Viile Noi, Municipal și Palazu-Mare.
 
Ne-am adresat Biroului de presă al Primăriei Constanța în legătură cu  procedura pentru soluționarea problemelor care țin de Serviciul Gestionare Cimitire, cu lipsa de comunicare din partea angajaților serviciului, despre programul instituției dar și despre programarea online, in conditiile în persoanele în vârstă nu sunt utilizatori de internet.
 
Redăm mai jos răspunsul Primăriei Constanța:
 

„Pe toată perioada pandemiei, Serviciul Gestionare Cimitire și-a desfășurat activitatea în toate zilele săptămanii, prin solutionarea tuturor petițiilor primite de la cetățeni, persoane juridice și instituții, prin poștă electronică și poștă scrisă, excepție făcând eliberarea adeverințelor de înhumare și deshumare, acestea fiind eliberate personal solicitanților la sediul Serviciului Gestionare Cimitire din strada Stefan Mihaileanu nr. 10.
 
Ulterior încetării stărilor de urgență și alertă (08.03.2022), Serviciul Gestionare Cimitire și-a menținut programul zilnic de lucru astfel: Luni, Marți, Miercuri - 8.30 – 12.00 -program cu publicul- primire cereri ; 8.30 – 16.30- eliberare adeverinte de înhumare/deshumare.

Joi - 8.30–18.30  -program cu publicul- primire cereri, eliberare adeverinte de înhumare/ deshumare;
Vineri - 8.30 – 12.00- program cu publicul - primire cereri, eliberare adeverinte de înhumare/ deshumare; 8.30 – 16.30- eliberare adeverinte de înhumare/deshumare; Sâmbătă - 9.30 – 13.30- eliberare adeverinte de înhumare/deshumare; Duminică- 10.30 – 12.30-eliberare adeverinte de înhumare/deshumare.
 
Precizăm că în urma verificării documentațiilor care însoțesc cererile de preschimbare, prelungire, concesionare, reconcesionare, eliberare adeverințe notariale, adeverințe pentru Direcția de Sănătare Publică, transport osemninte, înhumare, deshumare, avize criptă, toate solicitările sunt operate în sistemul informatic, iar numărul de înregistrare este comunicat pe loc sau de îndată solicitantului, cu respectarea procedurilor de lucru și a prevederilor Regulamentului de organizare și funcționare a cimitirelor de pe raza municipiului Constanța.
 
O parte din aceste solicitări sunt soluționate pe loc (eliberare adeverință înhumare), iar celelalte, potrivit art. 8 alin. (1) din Ordonanta de Guvern nr. 27/2001 privind reglementarea activitatii de solutionare a petițiilor, în termen de 30 de zile de la data înregistrării petiției, răspunsul, indiferent dacă soluția este favorabilă sau nefavorabilă.
 
Având în vedere că în 98% din cazuri, documentația aferentă cererii primite este completă, sumele aferente concesiunilor sunt achitate pe loc, ramâne doar întocmirea contractului de concesiune care va fi semnat și vizat de Primarul Municipiului Constanța, urmând a fi eliberat concesionarului și operat în sistemul informatic.
 
Pentru toate solicitările primite de la cetățeni contractele de concesiune sunt întocmite arhivate în dosar, în termen de 30 zile de la înregistrarea documentației.
 
Pentru toate solicitările cu privire la eliberarea contractelor de concesiune este necesar  o programare prealabilă.
 
Necesitatea programărilor în vederea eliberării contractelor se impune din cauza numărului mare de solicitări, a faptului că arhiva serviciului se află în subsolul instituției și a faptului ca în cadrul serviciului există un număr insuficient de inspectori necesari desfășurării tuturor activitătilor.
 
Rugăm cetățenii municipiului Constanța, în vederea eliberării contractului de concesiune, să ne contacteze la numărul de telefon nr. 0241/697544 pentru a obține detalii cu privire la ridicarea noului contract de concesiune în următorul program 14.00 -16.00 (de luni până joi) și vineri 12.00 – 14.00 (vineri).
 
Menționăm faptul că pe tot parcursul anului 2021 și în lunile ianuarie, februarie 2022 s-au eliberat contracte de concesiune în baza programărilor telefonice și online, iar începând cu luna martie 2022 o dată cu permiterea accesului persoanelor în sediul institutiei, programările în vederea ridicării contractelor au putut fi făcute și la sediu.
 
Contractul de concesiune este un document necesar a fi prezentat Serviciului Gestionare Cimitire cu precădere la momentul efectuării înhumărilor.
 
În cazuri excepționale, când contractul de concesiune nu a fost eliberat și urmează să stea la baza întocmirii unui act juridic între vii (donație, cesiune, dezbatere succesorală), notariatele solicită o adeverinta prin care se certifică titularul locului de înhumare, suprafața locului și tariful concesiunii pe mp, adeverința care tine loc de contract de concesiune, aceasta adeverință fiind solicitată oricum și în cazul în care titularul se prezintă personal cu acest contract”,  se arată în răspunsul primit de la Biroul de Presă al Primăriei Constanța.
 

După cum puteți observa, răspunsul autorității locale ocolește problema de fond semnalată de noi la rugămintea constănțenilor care ne-au sesizat cu privire la dificultățile cu care se confruntă.
 
PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:

Accesul strict interzis cu obiecte de plastic. Constanța va avea un nou Regulament pentru cimitire. Ce obligații vor avea administratorii cimitirelor din oraș? (DOCUMENTE)

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nomad Atelier a elaborat documentația Proiectul de modernizare unor stații de transport în comun din Constanța mai scump cu 130.000 de euro(DOCUMENT)

25 Mar 2024 561

Harta strategică de zgomot pentru municipiul Constanța Sursa principală de zarvă este traficul rutier (DOCUMENT)

23 Mar 2024 638

Primăria Tuzla, județul Constanța, licitație importantă ce vizează delegarea gestiunii activității de sortare a deșeurilor

19 Mar 2024 355

Vin alegerile, primarul nu se grăbește Recepția lucrărilor de mobilitate urbană din Constanța, un cartof fierbinte pentru administrația Chițac!

18 Mar 2024 1964

După doi ani de demersuri din partea USR Mangalia și urmare a adreselor ISC Construcțiile de pe taluzul Mangaliei ar putea fi oprite de instituțiile statului!

17 Mar 2024 721

Decizii ale Consiliului de Administrație Liliana Cristescu, mandat prelungit până în septembrie la conducerea Administrației Fondului Imobiliar SRL

13 Mar 2024 600

Consiliul Județean Constanța a alocat un buget de 5.500.000 lei pentru proiectele sportive! Care este data limită de depunere a acestora?(DOCUMENT)

10 Mar 2024 1357

Opinie cu rezerve Camera de Conturi a publicat raportul de audit financiar asupra situațiilor financiare consolidate ale orașului Năvodari (DOCUMENT)

08 Mar 2024 703

Opinie cu rezerve Camera de Conturi Constanța, raport de audit asupra situațiilor financiare ale Municipiului Medgidia (DOCUMENT)

07 Mar 2024 705

2.6 milioane de euro puse la bătaie Consiliul Județean Constanța, programul de finanțări nerambursabile pentru anul 2024(DOCUMENT)

27 Feb 2024 775

Directorul Muzeului Național al Unirii Alba Iulia conduce Comisia de evaluare anuală a lui Aurel Mototolea, managerul MINAC (DOCUMENT)

25 Feb 2024 760

Se prevalează de faptul că studiul ar fi o lucrare științifică Expertiza care ar recomada demolarea bazarului Gorbaciov, ținută la secret de conducerea Administrației Fondului Imobiliar SRL!

25 Feb 2024 2681

Când are loc și cine face parte din comisia de evaluare anuală a Leliei Rus Pîrvan, managerul Muzeului de Artă Constanţa? (DOCUMENT)

24 Feb 2024 1247

Contractul de reabilitare a MINAC a fost reziliat În sedința de CJC se propune achiziția de servicii juridice în vederea apărării intereselor județului Constanța în procesele cu SC Actaeon Invest SA(DOCUMENT)

16 Feb 2024 1625

Ședință CLM Municipalitatea vrea să modernizeze iluminatul public din cartierul Veterani! Proiectul este implementat de Administrația Fondului pentru Mediu (DOCUMENT)

12 Feb 2024 855