Constănţeanul supărat Parteneriat între Primăria Constanţa şi JT Water Sports SRL şi un troc cu datele noastre personale

Primăria Municipiului Constanţa a anunţat, printr-un comunicat de presă, că a lansat campania „Eşti informat, ai câştigat!‟. Nimic extraordinar la prima vedere, însă pentru a participa la campania lansată de municipalitate trebuie să ai cel puţin 18 ani şi să te abonezi la newsletter, folosind un CNP și o adresă de e-mail valide, campania adresându-se doar persoanelor fizice cu domiciliul în municipiul Constanţa. Primarul municipiului Constanţa, Decebal Făgădău, spune că prin intermediul acestei campanii îşi doreşte ca informaţiile şi avertizările, inclusiv cele privind fenomene meteo deosebite, să ajungă mai repede la constănţeni şi că nu ar exista un substrat electoral în demersul municipalităţii. Pentru asta era suficientă o adresă de email. Şi totuşi, la abonare ţi se cer date cu caracter personal! Pentru asta nu există încă o explicaţie. De asemenea, reprezentanţii Primăriei nu au ştiut să răspundă pe ce perioadă se derulează parteneriatul cu JT Water Sports SRL.
 
„Campanie de imagine pentru ei, pe banii noştri! În timp ce oraşul se prăbuşeşte, semafoarele sunt defecte, copacii rupţi zac deja de mai bine de o săptămână pe străzile oraşului, Primăria ne invită la parcul acvatic al lui Jean Tucan , fostul şef al Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Constanta şi investitor imobiliar în staţiunea Mamaia. Făgădău cheamă copiii constănţenilor la 2 ore de distracţie, gratis, cu condiţia, să ne abonăm cu nume, prenume şi CNP la buletinul informativ al Primăriei! Să primim ce?! Minciunile şi veşnicele promisiuni “o să”, “vom face”.. Nu, domnule Făgădău, pe constănţeni nu îi mai păcăliţi şi este ruşinos să vă faceţi campanie de imagine pe bucuria şi inocenţa copiilor noştri! Copiii noştri vor parcuri, vor săli de sport, vor bazine, vor şcoli decente..!”, anunţă Asociaţia „Constanţa Altfel” pe pagina de Facebook.
 
Mesajul asociaţiei este, de altfel, tot atât de găunos ca şi al municipalităţii, în realitate, Primăria nefăcând altceva decât să ajute un investitor privat să-şi creeze într-un mod facil o bază de date, acest lucru fiindu-i practic, imposibil, altfel decât printr-o asociere cu administraţia locală, care are în subordine Serviciul Public de Taxe şi Impozite Locale.
 
Am stat de vorbă cu Jean Paul Tucan, cel care susţine că nu operează parcul acvatic, ci doar l-a construit. Chiar şi aşa, societatea JT Water Sports SRL care gestionează JT Watersports, situat în Mamaia, pe lacul Situghiol, face parte din grupul de firme controlate de fostul membru PNL şi mai apoi ALDE. Tucan spune că nu mai face politică, ci doar business. Cu toate că nu operează direct parcul acvatic, unde ne invită Primăria, Tucan afirmă că intenţia lui a fost să ofere posibilitatea constănţenilor „amărâţi” să-şi ducă copiii într-un parc acvatic.
 
Tucan a recunoscut că dincolo de spiritul de bun samaritean, care îl dă afară din casă în ultima vreme, intenţia lui este să popularizeze investiţia inaugurată în urmă cu doar o lună şi să-şi creeze propria bază de date pe spatele celor care vor trece pragul JT Water Sports. Curat murdar, coane Jean!
 
Operatorul parcului acvatic este o firmă înfiinţată în 2017, al cărei asociat unic şi administrator este Cazacu Meral-Delia, despre care Jean Tucan spune că este o prietenă. Societatea operează în acest moment două parcuri acvatice, în Mamaia şi la Costineşti.
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Oportunități de investiții norvegiene la Constanța

23 Apr 2024 341

Decizii CNSC Primăria Negru Vodă, obligată să remedieze clauzele restrictive în cazul licitației de servicii de catering pentru preșcolari și elevi!

23 Apr 2024 184

Oficial! Pot începe lucrările de primă urgență pentru reabilitarea generală a Templului Israelit din Constanța

23 Apr 2024 486

Imobiliare Constanța DDN Global SRL vrea să investească într-un imobil de pe bulevardul Tomis

23 Apr 2024 321

Exercițiu de pregătire în caz de cutremur cu participarea elevilor de la Școala Gimnazială „Bogdan Petriceicu Hașdeu” Constanța (Galerie FOTO)

23 Apr 2024 224

ZIUA LIVE Horia Constantinescu, candidatul PSD la Primăria Constanța - „Lucrurile pot fi făcute cu condiția că trebuie să fii pe teren“ (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 432

ZIUA LIVE Gabriel Cateliu, candidatul USR pentru Primăria Tortoman județul Constanța - „La alegerile din 2016 am pierdut Primăria la doar 6 voturi“ (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 418

Primăria Constanța Atenție! Se verifică sirenele – Vezi în ce perioadă

23 Apr 2024 554

Decizia lui Horia Constantinescu de a demisiona din funcţia de preşedinte al ANPC, în Monitorul Oficial

22 Apr 2024 640

Primăria Amzacea, județul Constanța, concesionează mai multe zeci de loturi de teren. Iată ce trebuie să faci

22 Apr 2024 451

Licitații Constanța Primăria Cobadin investește în lucrări pentru implementarea unei investiții publice (DOCUMENT)

22 Apr 2024 406

Consiliul Local Constanța votează PUZ-ul pentru construirea parcării supraetajate de la Casa de Cultură (DOCUMENT)

22 Apr 2024 661

Primăria Constanța anunță decizia privind etapa de încadrare pentru proiectul de finalizare a reabilitării rețelelor termice

22 Apr 2024 317

Oficial de la Primăria Constanța referitor la mașina care a circulat pe strada Stefan cel Mare, pe pavele (FOTO+VIDEO))

22 Apr 2024 569

Ședință CLM Constanța Parteneriat între Primăria Constanța și UDTTMR pentru organziarea „Zilei Limbii Tătare”

22 Apr 2024 383