Constanteanul suparat

„De ce să meargă părintele cu BMW 200 de paşi, când poate să intre până în clasă?“ - galerie foto

Am primit ieri, pe adresa redacţiei, o sesizare din partea unui părinte al cărui copil învaţă la Liceul cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru“ şi care era indignat, pe bună dreptate, de pericolul pe care îl reprezintă maşinile parcate fix în curtea instituţiei.
 
„Curtea LPS «Nicolae Rotaru» s-a transformat în parcare de maşini în timpul cursurilor şcolare. Copiii fac slalom printre maşini pentru a putea intra în incinta şcolii. Şi în timp ce clasele fără program sportiv fac orele de sport în clasă, când vremea nu permite ieşirea afară, uneori jucând şah, sala de sport este închiriată“.
 
Contactat telefonic, prof. Andrei Szemerjai, directorul acestui liceu, i-a dat perfectă dreptate respectivului părinte, adăugând: „Ieri, în sala de sport, am organizat o consfătuire cu personalul medical de la Centrul de Medicină Sportivă şi s-a deschis poarta, întrucât am avut o groază de invitaţi. Poarta a rămas deschisă şi bineînţeles că, în stilul clasic românesc, posesorul de BMW - de parcă în momentul în care şi-l ia, o face contra creier -, fiind părinte de elev la clasa pregătitoare, care se află în partea cealaltă a curţii, vizavi de poartă, se duce cu BMW-ul până la intrarea în incintă să-şi ia odrasla din clasă. Discuţie pe care am avut-o de N ori. De altfel, poarta stă încuiată, dar ieri, având evenimentul respectiv şi fiind necesară şi transportarea unor materiale, a rămas deschisă. Şi omul ce a zis dacă a văzut poarta deschisă... de ce să merg eu 200 de paşi, mai bine intru cu BMW-ul în curte, iar părintele ştim şi noi ce reacţie a avut, pentru că a discutat cu doamna secretară şi cu doamna director adjunct. Are dreptate, nu este în regulă, pentru că, Doamne fereşte, sare un copil care aleargă la chioşc în botul maşinii, chiar în curtea şcolii, şi asta ne mai trebuie, că ne-am dat foc. Nu am putut să stăm plancton, pentru că bodyguardul pe care îl avem acum în şcoală păzeşte intrarea în unitate. Avem microbuzele şi maşina de aprovizionare care ies, trag zăvorul. Acestea trebuie să intre întrucât ne-am mutat cu cantina în sala de sport nu avem ce face. Regretăm ce s-a întâmplat şi ne pare rău că respectivul chiar nu-şi dă seama că ar putea fi chiar copilul lui în situaţia de a fi lovit de o maşină“, a conchis prof. Szemerjai.

 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Atlet la LPS „Nicolae Rotaru“ Constanţa Georgică Marian Turnea, campion naţional la juniori 2 (galerie foto)

18 Jun 2018 438

Editorial Circuitul închis al performanţei, doar un vis?

18 Jun 2018 693

Post vacant la Liceul cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru” Constanţa. Când va avea loc concursul

03 Jun 2018 2063

Atletul Florin Vişan, dublu campion naţional, cu recorduri personale. A îndeplinit şi baremul de Mondiale! (galerie foto)

28 May 2018 1192

Rugbyştii de la LPS „Nicolae Rotaru“ Constanţa, campionii României la categoria Under-15! (video)

14 May 2018 956

Rugbyştii de la LPS „Nicolae Rotaru“ Constanţa vor disputa finala Diviziei Naţionale de juniori!

06 May 2018 2062

Egalitate la eseuri Meci frumos între rugbyştii juniori de la LPS „Nicolae Rotaru“ şi italienii de la Genova (galerie foto)

27 Apr 2018 1251

Echipa de rugby de la LPS „Nicolae Rotaru“ susţine la Constanţa un meci cu o formaţie din Italia

19 Apr 2018 1454

Ioana Băiaşu şi Bianca Mei-Roşu, rezultate remarcabile în Luxemburg, la ETTU Hopes Selection Camp (galerie foto)

18 Apr 2018 479

Medalii pentru cluburile din judeţul Constanţa LPS „Nicolae Rotaru“ a avut cei mai mulţi finalişti la Naţionalele de lupte (galerie foto)

28 Mar 2018 468

Atleta Ioana Emilia Colibăşanu, două medalii la Naţionale. Foarte aproape de aur. La o săritură! (galerie foto)

18 Mar 2018 999

CS Farul, LPS „Nicolae Rotaru“ şi CSO Ovidiu, pe podium la Cupa României la haltere (galerie foto)

17 Mar 2018 1069

Cantonament la Constanţa. Antrenamente şi jocuri deosebite Sportive mici cu „inimă“ mare! Printre ele, Bianca Mei-Roşu şi Ioana Băiaşu (galerie foto)

14 Mar 2018 1351

Adunarea Generală a Asociaţiei Judeţene de Tenis Constanţa, reprogramată. Din ce motiv

12 Mar 2018 455

Finală incredibilă Constănţeanul Cristian Pletea, vicecampion european de tineret. A ratat însă la mustaţă aurul!

12 Mar 2018 953

UPDATE. Tenis de masă Constănţeanul Cristian Pletea, în finala Campionatului European de tineret! Meciul s-a încheiat dramatic!

11 Mar 2018 1228

Atleta Ioana Manoliu, trei medalii la Campionatul Național de probe combinate, dintre care două de aur! (galerie foto + document)

10 Mar 2018 999

Medalii pentru Constanţa la Campionatul Naţional de tenis de masă rezervat seniorilor (galerie foto)

04 Mar 2018 867

Două medalii şi două recorduri personale! Atleta Maria Timofei, de la Constanţa, a devenit campioană naţională (galerie foto)

04 Mar 2018 1160

Interviu online cu atleta Ioana Manoliu, multiplă campioană naţională „Am vrut mereu să mă autodepăşesc şi să stabilesc recorduri“

02 Mar 2018 1896

Singura echipă europeană participantă Eliza Samara şi Viorel Filimon, sfert de finală, cu România, la Cupa Mondială (galerie foto)

26 Feb 2018 449

Noul preşedinte al Asociaţiei Judeţene de Tenis Constanţa se alege pe 27 februarie

14 Feb 2018 571

Bani de la Consiliul Local pentru sportul constănţean. La cine se referă proiectele de hotărâre (documente)

12 Feb 2018 1085

CS Farul Constanţa şi LPS „Nicolae Rotaru“, aur la Naţionalele de tenis de masă

11 Feb 2018 991

De două ori pe podium la Naţionale, la început de an Răzvan Grecu şi Ioana Manoliu merg după medalii la Campionatul Balcanic

08 Feb 2018 1194

Revista presei locale

07 Feb 2018 795

Medalii pentru reprezentanţii Constanţei la etapa finală a Naţionalelor de atletism

04 Feb 2018 724

UPDATE 2. S-a calificat la Cupa Mondială Eliza Samara, din Constanţa, pe locul trei la Top 16 Europa

04 Feb 2018 1070

Eliza Samara participă, în Elveţia, la Top 16 Europa. România are cele mai multe jucătoare în concurs

02 Feb 2018 798

Atleta Cristina Stancu, de la CSS1 Constanţa, de două ori pe podium la prima etapă a Naţionalelor

01 Feb 2018 702

​Echipa de fete a LPS „Nicolae Rotaru“ Constanţa, aur la Naţionalele de tenis de masă (galerie foto)

30 Jan 2018 605

Andreea şi Alin Olteanu au devenit părinţi. Bucurie în sportul constănţean „Felicitări, sunteţi o familie împlinită!“

16 Dec 2017 1807

Cornelius Dorian Trucmel, de la CS Poseidon 2 Mai Limanu, a condus lotul de lupte al României la stagiul de la Predeal (galerie foto)

13 Dec 2017 819

S-au ţinut de cuvânt După ce au cucerit medalia istorică la Mondiale, Cristian Pletea şi colegii săi s-au vopsit blonzi (galerie foto)

12 Dec 2017 664

Cristian Pletea, medaliat de două ori la Campionatul Mondial. Pe podium a urcat şi Elena Zaharia (galerie foto+video)

05 Dec 2017 1127

Constanța / Tenis de masă Cristian Pletea și Elena Zaharia, pe podium la Campionatul Mondial de juniori. Succes istoric la băieți!

28 Nov 2017 1016

Sportul constănțean. Soții Andrei și Mirela Szemerjai, în doliu. Înmormântarea are loc mâine

25 Nov 2017 3913

Cristian Pletea, din Constanţa, două medalii de aur şi una de argint la Campionatul Naţional de tineret (galerie foto)

20 Nov 2017 558

A fost convocată şi Bianca Mei-Roşu, de la LPS „Nicolae Rotaru” Lotul de minicadete al României este în pregătire la Constanţa

07 Nov 2017 1138

Premiere de la bugetul local pentru sportivi şi antrenori de la CS Farul Constanţa şi LPS „Nicolae Rotaru“

24 Oct 2017 1752

Alina Zaharia, de la CS Farul Constanţa, a câştigat Top 12 la tenis de masă pentru senioare

23 Oct 2017 940

Bianca Mei-Roşu, de la LPS „Nicolae Rotaru“ Constanţa, a câştigat Cupa României la copii

11 Oct 2017 785

Tradiţionalul turneu de tenis juvenil de la LPS „Nicolae Rotaru“ Constanţa Cupa Litoralului şi-a desemnat câştigătorii (galerie foto + video)

01 Sep 2017 1503

Constanţa a urcat de opt ori pe podium Răzvan Grecu, Ioana Manoliu şi Florentin Cojocaru, aur la atletism (galerie foto)

08 Aug 2017 1405

De Crăciun, vor deveni părinţi Fosta jucătoare de tenis de masă Andreea Filip s-a căsătorit cu halterofilul Alin Olteanu (galerie foto)

25 Jul 2017 6279

Ionuţ Neagoe, campion balcanic Ioana Colibăşanu şi Iulian Dobrescu, medalii de aur la Naţionalele de atletism (galerie foto)

18 Jul 2017 2280

Atletul Marian Petre a ratat finala la Campionatul Mondial pentru numai trei centimetri!

15 Jul 2017 1459

Ionuţ Neagoe, Adrian Boldeanu şi Ioana Manoliu, aur la Naţionale Constanţa a urcat de 15 ori pe podium la atletism (galerie foto)

10 Jul 2017 1417

Campioana olimpică Tecla Marinescu Borcănea, la „Memorialul Ştefan Aftenie“ „Nea Fane s-a născut să fie antrenor şi să scoată campioni“ (galerie foto + video)

10 Jul 2017 3315

Campioana olimpică Tecla Marinescu - Borcănea, prezentă la „Cupa Farul - Memorialul Ştefan Aftenie“ (galerie foto+video)

08 Jul 2017 1219