Constanteanul suparat

Linia dublă continuă din dreptul unui supermarket de pe Aurel Vlaicu, mărul discordiei între locuitori şi autorităţi (galerie foto)

Bulevardul Aurel Vlaicu a fost din ce în ce mai aglomerat în ultimii ani, mai ales că, din punct de vedere imobiliar, zona de la Campus până la centrul comercial VIVO! a trecut printr-o creştere spectaculoasă. Au fost ridicate blocuri de locuinţe noi, au apărut centre comerciale şi afaceri care prosperă. Iar pe măsură ce a crescut numărul de locuitori din zonă, a crescut şi numărul de nemulţumiri.
 
 
Un constănţean ce locuieşte în zonă este foarte deranjat de faptul că linia dublă continuă din faţa magazinului Penny, de pe bulevardul menţionat, este un real pericol pentru participanţii la trafic: „Un întreg cartier (zona Campus, partea dreaptă a bulevardului Aurel Vlaicu, pe sensul de la Taverna Sârbului la VIVO!) este blocat, nu mai putem duce copiii la şcoală în siguranţă, toţi turiştii, studenţii sau vecinii vor întoarce pe linie dublă continuă pentru că nu au altă soluţie. În plus ar fi nevoie de o trecere de pietoni cu refugiu în faţa hotelului Nevada, pentru că deseori am văzut părinţi cu copii traversând neregulamentar în drum spre Şcoala 38“.
 
Directorul tehnic al Confort Urban, Claudiu Rădulescu, a precizat, pentru ZIUA de Constanţa, că decizia trasării liniei duble continue nu a fost luată în absenţa analizelor şi a verificărilor. De asemenea, crearea unei treceri pentru pietoni nu este oportună, ţinând cont că există două zebre în apropiere, iar distanţa legală este respectată.
 
„Cu referire la linia dublă continuă din zona Penny, aceasta a fost luată de Comisia de Circulaţie din cadrul Primăriei, cât şi alături de reprezentanţii Poliţiei“, a subliniat Claudiu Rădulescu.
 
Faptul că oamenii îşi riscă viaţa întorcând pe linia continuă este contrar legislaţiei rutiere şi poate fi sancţionat ca atare. Mai mult, decizia a avut ca scop fluidizarea traficului, după cum a spus directorul tehnic al Confort Urban. „Trecerea de pietoni de la hotel (n.r. Nevada) nu prea îşi are rostul. Sunt două treceri în apropiere, iar potrivit legislaţiei în vigoare, distanţa între acestea trebuie să fie de aproximativ 250 de metri“, a mai spus directorul tehnic.
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Robert

21 Jul, 2018 17:02

Aș vrea să fac două comentarii: 1. Sunt 728 de metri conform GPS-ului...cu erorile de rigoare desigur. Deci loc pentru încă două treceri există, dar trebuie să se dorească cu adevărat. Cum a ajuns domnul ing. Rădulescu la concluzia că sunt 250 metri între cele două treceri? E mai ușor să filozofezi și să spui ”nu prea își are rostul” decât să efectuezi corect o măsurătoare. De ce să nu obligi părinți și copii să ocolească 750 de metri. Cu un copil de grădiniță asta înseamnă minimum 15 min. Iarna sau pe ploaie mai bine te lași păgubaș. Să stea copilul acasă, că sunt prea multe zile de școală. Iar dacă vrei să-l duci cu mașina, acum trebuie să treci de două semafoare, asta dacă ai noroc și e ”fluidizată circulația”. Dar ajung eu și la problema asta. E mai ușor să spui, inginerește vorbind, ”nu prea își are rostul”, în loc să găsești soluții (trecere cu refugiu, trecere semaforizată cu apăsare buton sau chiar o pasarelă pietonală). 2. Cartierul Campus este un cartier în dezvoltare. Vor fi din ce în ce mai mulți locuitori. Am numărat zilele trecute în cartier peste 300 de autovehicule, toate fiind obligate de linia dublă continuă să facă dreapta pe Aurel Vlaicu, direcția Vivo. La o medie de 2-3 ori pe zi ieșiri, se va încărca semaforul pe sensul de mers către Vivo cu 600-900 autovehicule. Cei care doresc să întoarcă în direcția Mamaia vor mai încărca și semaforul din direcția opusă cu vreo 3-400 autovehicule. Sau, poate, ne spun cei de la Comisia de Circulație ce soluție să adoptăm. Poate întoarcem la Carrefour și încărcăm doar un singur semafor...pe cel de pe sensul Ovidiu-Restaurant Rustic. Sau poate facem stânga și-l încărcăm pe cel de la OMV cu vreo 2-300 de vehicule. Dacă cei de la Comisia de Circulație au ajuns la concluzia că în felul ăsta se va fluidiza circulația pe aceleași principii matematice ca ale domnului Rădulescu aș fi și eu curios să văd raportul și procesul verbal prin care s-a luat hotărârea liniei duble continue.

Dragos

17 Jul, 2018 15:13

Cum sa fie ma 250 de metri, te-ai drogat? Mai calculati o data si vedeti. Nu e nici o logica pentru ce ati trasat dubla continua in locul celei intrerupte cum era inainte. Si sa intelegem ca nu mai respectati PUZ-ul propus in zona, cu sens giratoriu la MAVA si trecere de pietoni?

Articole asemanatoare

Act emis de Primăria Constanţa Un imobil situat în zona telegondolei va fi supraetajat. Cine este investitorul

22 Jan 2019 654

Tragedie în Mamaia! Un tânăr de 26 de ani, judecat în arest la domiciliu (video)

15 Jan 2019 621

Accident rutier pe DN14. Un tată și copilul său de doi ani au fost loviți pe trecere de pietoni. În ce stare sunt victimele

02 Jan 2019 516

Constanța. Femeie, lovită pe o trecere de pietoni de pe strada Primăverii

28 Dec 2018 352

Accident groaznic în Mamaia! Cum a avut loc tragedia şi cine va judeca dosarul (galerie foto + video)

22 Dec 2018 859

Constanţa. Fată de 14 ani, lovită pe trecerea de pietoni

18 Dec 2018 559

Constanţa. Femeie de 70 de ani, lovită pe trecerea de pietoni

17 Dec 2018 605

Tânără spulberată cu mașina pe trecere de pietoni. Care a fost reacția șoferului

04 Dec 2018 657

Ping-pong cu dosarul unei tragedii rutiere petrecute în Mamaia. A fost sesizată Curtea de Apel Constanţa (galerie foto + video)

28 Nov 2018 792

Tânăr spulberat pe trecerea de pietoni. Victima, în stare gravă

26 Nov 2018 440

Sondaj de opinie Sunteți de acord cu semaforizarea pe bază de buton la trecerile de pietoni din Constanţa?

26 Nov 2018 1232

Accident rutier mortal la Craiova. Un tânăr a murit după ce a fost spulberat de o maşină pe trecere

17 Nov 2018 1881

Accident rutier pe bulevardul I.C.Brătianu din Constanţa. Bărbat, lovit pe trecerea de pietoni

15 Nov 2018 753

Mesaj șocant al șoferului care a produs accidentul mortal de pe trecere de pietoni din Suceava

14 Nov 2018 1228

Ce au decis polițiștii, în cazul șoferului responsabil de accidentul mortal, de la trecere de pietoni din Suceava

14 Nov 2018 753