„O să le fac plângere şi îi dau în judecată“ Constănţenii, supăraţi pe Oil Terminal şi mirosul de ţiţei din zona Far

 
Sâmbătă dimineaţă, locuitorii din zona Far Constanţa au simţit un miros puternic de ţiţei. Aerul era aproape irespirabil, iar un val de ceaţă se lăsase, pe la ora 10.00, deasupra portului Constanţa. Cotidianul ZIUA de Constanţa a publicat, pe data de 1 octombrie, articolul „Miros puternic de ţiţei, în zona Far din Constanţa“, în care a prezentat situaţia deranjantă pentru locuitorii de zona Far.
 
Directorul general al companiei Oil Terminal, Sorin Ciutureanu, ne-a spus că s-au mai înregistrat probleme de genul acesta, din cauza unor urme de poluare din trecut. „Monitorizăm frecvent zona cu aparatura noastră. Până acum, nu am sesizat vreun potenţial pericol pentru sănătatea populaţiei. În urma sesizării dumneavoastră, verificăm încă o dată. Am trimis laboratorul acolo, dacă găsim o problemă, o remediem”, a declarat, pentru cotidianul ZIUA de Constanţa, Sorin Ciutureanu.
 
De asemenea, directorul OIL Terminal SA ne-a spus că „pe toată zona Farului şi în perimetrul nostru am monitorizat pânza freatică etc., în cazul unor urme de poluare din trecut. Cei de la Mediu spun că este posibil să fie miros din cauza presiunii atmosferice, un miros ce poate deranja”, a completat Sorin Ciutureanu.
 
Constănţenii au luat atitudine şi susţin că acest miros de ţiţei persistă de ani buni, deranjându-i şi îmbolnăvind-i. „De ani de zile este aşa, miroase a cancer...“, a comentat utilizatorul Iovi Cristina şi Ian. „Deci, m-am săturat de explicaţiile specialiştilor cu diplome copy-paste. Ne mint pe faţă, oare chiar ne cred proşti? Mirosea irespirabil, am stat toată ziua la pat cu dureri de cap şi stări de vomă, dar nu de presiunea atmosferică pe care o invocă deştepţii ăştia. Dimineaţă am deschis geamurile să aerisesc şi m-a izbit puternic mirosul de ţiţei, parcă a turnat cineva petrol pe bloc până s-a îmbibat în pereţi. Vă daţi seama că am respirat aerul ăla şi plămânii şi căile respiratorii au rămas fără aer până la leşin. Nu glumesc. Daca se mai întâmplă, o să le fac plângere şi îi dau în judecată. Să mă lase cu explicaţiile lor, că ne omoară cu zile voit!!“, ne-a scris Ioana Estate-broker.
 
„Am lucrat în zonă 30 de ani şi cunosc problema. Miroase când este presiunea aerului scăzută, într-adevăr, dar este groaznic! Te îmbolnăveşti. Eu m-am operat de fiere! Nimeni nu face nimic“, a comentat Iosif Teodora. „De ce vor unii răi să distrugă până şi aerul... Au găsit cumva altă planetă? Specie umană mai rea decât cele mai feroce animale. Să nu ne mirăm de schimbări ale climei. La noi acasă, pe Terra!“, susţine Felicia Sasha.

Citeşte şi Miros puternic de ţiţei, în zona Far din Constanţa


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Holban Ionut

16 Mar, 2017 19:47

M-am mutat recent in zona far si daca stiam jur ca nu ma mutam in aceasta zona din cauza mirosului. Ce putem sa facem ??? Haideti sa ne strangem sa facem o lista si sa mergem cu ea pana rezolvam ceva. Eu cred ca sunt conducte vechi si sparte care nu se mai sinchiseste nimeni sa le repare. Haideti sa luam legatura intre noi sa stabilim ceva - chiar sa ii dam in judecata ( holban.ionut@yahoo.com )

Articole asemanatoare

JT Grup Oil anunță lansarea unei oferte publice de vânzare a 10.000.000 acțiuni

25 Apr 2024 364

Firme Constanța Bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2024 al Oil Terminal SA a fost aprobat

04 Apr 2024 688

Dezvoltarea urbană durabilă O abordare complexă care face parte din ADN-ul IULIUS, dezvoltatorul de la Iași care vine la malul mării

02 Apr 2024 1034

OIL Terminal SA investește în Portul Constanța. Compania va construi un rezervor în vecinătatea Danei 67

29 Mar 2024 555

Acţionarii Oil Terminal SA vor stabili valoarea dividendului brut. Adunarea Generală Ordinară, convocată în luna aprilie

28 Mar 2024 570

OIL TERMINAL, mesaj de 8 Martie

08 Mar 2024 420

OIL Terminal SA desființează mai multe imobile de pe strada Caraiman din Constanța

07 Mar 2024 874

Firme Constanța Schimbări în Agigea Oil Terminal SRL, al cărei asociat unic e o firmă cu sediul la Dubai

01 Mar 2024 721

OIL Terminal SA Constanța va moderniza un rezervor și instalația de încărcare păcură în cisterne

01 Mar 2024 572

Acționarii OIL Terminal SA decid demararea negocierilor cu Euronova Energies pentru construcţia unui terminal de bitum

28 Feb 2024 706

Compania va dezmembra un teren de pe strada Caraiman Primăria Constanța, certificat de urbanism pentru OIL Terminal SA

25 Feb 2024 827

Oil Terminal SA Constanța caută firmă pentru demolarea rezervoarelor din parc Medeea

13 Feb 2024 762

Averea și interesele Marietei Stași, membru supleant în CA al Spitalului Județean Constanța (DOCUMENTE)

12 Feb 2024 735

OIL Terminal SA va desființa două rezervoare de pe strada Caraiman din Constanța

11 Feb 2024 920

Acționarii Oil Terminal SA Constanța, convocați în adunare generală. Ce se află pe ordinea de zi?

27 Jan 2024 906