Copiii din Cumpana - protagonistii unui spectacol de muzica si culoare (galerie foto)

cumpana_1_iunie.jpgEnergie şi gingăşie la manifestările dedicate Zilei Internaţionale a Copilului, organizate ieri, în comuna Cumpăna. Copii de toate vârstele au dansat şi au cântat de ziua lor la Complexul Sportiv „Victoria" din localitate. 

Gazda evenimentului a fost, ca de fiecare dată, primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju, care a lăsat pentru puţin timp problemele şi proiectele celor mari şi s-a alăturat celor mici, fiind suporterul numărul unu al acestora. Mariana Gâju a fost cea care i-a antrenat pe copii în dansurile şi jocurile specifice vârstei, pregătite de copii împreună cu cadrele didactice de la grădiniţă şi şcoală.

Programul artistic a debutat cu spectacolul oferit de către preşcolarii celor două grădiniţe din comună, care i-au impresionat pe toţi cei prezenţi cu dansuri populare dobrogene, dar şi cu frumoasele lor veşminte tradiţionale. Mândri nevoie mare, aşa cum îi stă bine fiecărui pui de dobrogean, cei mici au exclamat în finalul dansurilor, la îndemnul primarului Mariana Gâju: „Ca la noi, la Cumpăna!". Dansurile celor mici au constituit un adevărat spectacol de muzică şi culoare, care a captat atenţia întregii asistenţe.

Manifestări sportive

Au urmat spectacolele oferite de elevii Şcolii Generale cu clasele I-VIII Cumpăna şi de ansamblurile „Muguraşii Cumpenei" şi „Româncuţa". De asemenea, programul manifestărilor dedicate copiilor a inclus „Crosul Copilăriei", premierea elevilor care au obţinut rezultate la olimpiadele şi concursurile şcolare şi un spectacol de divertisment, intitulat „Clovnii în mijlocul copiilor".

Organizatorii - Primăria şi Consiliul Local Cumpăna - au oferit pachete celor 1.338 de copii din unităţile de învăţământ din comună. Suita de manifestări care i-a avut ca protagonişti pe copiii comunei Cumpăna a mai cuprins şi alte competiţii sportive: ştafete mixte pentru preşcolari şi pentru elevii din clasele I-VIII, concurs de biciclete şi atletism şi concurs de role pentru elevii din clasele V-VIII, dar şi Cupa 1 Iunie la fotbal. În ediţia online a cotidianului ZIUA de Constanţa puteţi vizualiza mai multe imagini de la eveniment.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#DobrogeaAcademică Expoziția „Univers infantil”, vernisată la Biblioteca Academiei Române (galerie foto)

05 Sep 2019 2653