Punctele de prim ajutor, asigurate in toate statiunile

DADL si-a incheiat misiunea

In Mamaia, vor fi trei puncte de prim ajutor deservite de DSP si alte 11 ale Crucii Rosii

Directia Apelor Dobrogea - Litoral a finalizat actiunea de asigurare a spatiilor necesare amenajarii punctelor de prim ajutor in statiunile litoralului romanesc pe intreaga perioada a sezonului estival. Spre deosebire de anii anteriori, in anul 2003 aceasta activitate a revenit directiei constantene care se ocupa de plaje din toate punctele de vedere. Mai exact, directia este responsabila atat de curatenia plajelor, cat si de asigurarea serviciului de salvamar, sector care si-a inceput activitatea de la mijlocul lunii mai, precum si de asigurarea spatiilor necesare pentru functionarea punctelor de prim ajutor. Actiunea de identificare a spatiilor a inceput in urma cu o luna, iar in aceasta saptamana ea a fost finalizata. Potrivit protocolului incheiat intre DADL si Directia de Sanatate Publica, prima institutie are obligatia de a asigura spatiile, iar cea de-a doua contribuie cu aparatura necesara si cu personal calificat.

Toate statiunile au puncte de prim ajutor

Pentru ca sezonul estival si-a intrat deja in drepturi, Directia Apelor Dobrogea - Litoral si-a incheiat misiunea, in sensul ca a contractat deja spatiile pentru majoritatea statiunilor. Astfel, in statiunea Mamaia vor functiona trei puncte de prim ajutor. Unul va fi in zona Cleopatra, un altul in zona hotelului "Bucuresti", chiar in sediul in care a functionat odinioara vechea policlinica a statiunii, iar cel de-al treilea va avea sediul in zona Dorna. Toate aceste spatii vor dispune de aparatura necesara si vor avea personal calificat in domeniu. Si pe plaja "Modern" din Constanta va exista un punct de asistenta medicala.Dupa cum este si normal, puncte de prim ajutor vor exista in toate statiunile de pe litoral. Astfel, in statiunea Eforie Nord va functiona un astfel de punct in zona Belona, in Eforie Sud punctul de prim ajutor va fi amenajat pe plaja centrala, iar pe cordonul de plaja ce leaga cele doua statiuni va fi amenajat un alt punct sanitar, pe plaja "Azur". De asemenea, la Neptun, in zona Steaguri va fi amplasat un punct sanitar, iar in statiunea Olimp, in zona complexului "Amfiteatru", va fi amenajat un altul. Totodata, pe plaja "Delfinul", ce se afla situata in statiunea Jupiter, va exista un punct de prim ajutor. In zona de litoral care apartine de Mangalia, au fost preluate de la Primaria Mangalia alte patru contracte in acest sens. Contractele au fost incheiate in 1997, in perioada in care plaja apartinea consiliilor locale, pe o perioada mai indelungata de timp, fiind inca valabile. Cat priveste plajele de la Vama Veche si 2 Mai, Directia Apelor Dobrogea - Litoral va incheia, in vederea asigurarii asistentei medicale pentru turisti, un protocol cu Spitalul Municipal Mangalia.

Puncte ale Crucii Rosii

Cat priveste statiunea Mamaia, numarul punctelor de prim ajutor existente aici nu sunt tocmai suficiente, tinand cont de numarul mare de turisti care aleg sa-si petreaca vacanta la malul marii in fiecare an. Tocmai de aceea, autoritatile implicate au gasit solutia necesara, astfel incat viata turistilor sa nu fie pusa in pericol. Astfel, intre cele trei puncte fixe, care vor fi deservite de personalul DSP, vor exista puncte deservite de voluntari ai Crucii Rosii. Acestia vor asigura asistenta medicala pentru turisti, cel mai probabil, incepand cu 15 iunie. Desi, in mod normal, punctele Crucii Rosii, 11 la numar, ar fi trebuit sa fie operative in perioada de varf a sezonului estival, respectiv intre 1 iulie si 31 august, s-a decis ulterior ca ele sa-si inceapa activitatea cu doua saptamani mai devreme, dat fiind faptul ca cele trei puncte asigurate de DADL si DSP sunt insuficiente. Ca si in statiunea Mamaia, si in celelalte statiuni de pe intreg litoralul vor exista puncte mobile deservite de voluntarii Crucii Rosii. Reprezentantii DADL spun ca nu stiu cand isi vor incepe activitatea punctele de prim ajutor deoarece, din acest punct de vedere, misiunea lor a luat sfarsit, restul depinzand acum de Directia de Sanatate Publica. Ceea ce Directia Apelor Dobrogea - Litoral va face in continuare este amenajarea si mentinerea curateniei plajelor. De altfel, astfel de activitati sunt desfasurate zilnic de reprezentantii DADL, care discuiesc nisipul si ecologizeaza manual toate plajele.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Istoria Dobrogei Povestea lui Ioan Movilă și a înființării primei stațiuni pe litoral, Techirghiol

19 Apr 2024 672

LIVE TEXT+VIDEO OMD Mamaia Constanța, Ministerul Economiei și Turismului și alte instituții din domeniu anunță debutul Sezonului Litoral - Delta Dunării 2024 (Galerie FOTO)

19 Apr 2024 473

​Proces amânat între un hotel din județul Vâlcea și Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral. Dosarul, pe rolul Tribunalului Constanța

18 Apr 2024 322

Baschet Încă o victorie cu FCC UAV Arad, iar CSM Constanța ia o opțiune serioasă în lupta pentru titlul de campioană (GALERIE FOTO)

18 Apr 2024 449

Baschet Duelul CSM CSU Oradea - CSM Constanța se reia pe litoral, marți, 16 aprilie 2024. „Băieții noștri mizează pe tribune pline!“

16 Apr 2024 381

Doi fotbaliști de la Farul Constanța, în echipa etapei a patra din play-off / play-out. „Este surpriza plăcută“

16 Apr 2024 652

Interviu online cu voleibalista Alexandra Spînoche, căpitanul CSM Constanța „E o plăcere să mă întorc acasă și să joc pentru orașul meu“

16 Apr 2024 1072

CSM Constanța baschet Echipa Under-17, în Top 4 pe plan național. Ana Maria Carp - premiu special, Amira Bou-Chedid - în echipa ideală

15 Apr 2024 624

Fotbal județul Constanța Rezultatele de la Liga a 5-a și clasamentele. CS Peștera a câștigat cu 12-0

15 Apr 2024 1217

Greenpeace România cheamă în judecată ABADL și Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Marină "Grigore Antipa"

15 Apr 2024 547

Baschet CSM Constanța începe finala Ligii Naționale. Primele două meciuri, pe litoral. Intrarea este liberă!

15 Apr 2024 475

De 1 Mai și Paște, CFR suplimentează trenurile spre litoral

14 Apr 2024 508

Farul Constanța Hagi - „Victorie mare la Craiova, care ne crește încrederea. Sperăm să învingem și CFR Cluj“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

14 Apr 2024 716

Volei După trei victorii cu Știința Bacău, CSM Constanța și-a asigurat prezența în Divizia A1 și pentru sezonul viitor

14 Apr 2024 552

Afaceri Constanța Un nou hotel de pe litoral își caută proprietari. Aparthotelul Tudor By Dedal din Mamaia Nord se vinde pentru 3,2 milioane de euro

13 Apr 2024 875