Acțiuni anti-Covid ale jandarmilor constănțeani



În ultimele două zile, peste 170 de jandarmi din cadrul Grupării Mobile Constanta au desfășurat acțiuni în mod independent pe mijlocele de transport din municipiul Constanța,  dar și în sprijinul colegilor din IPJ Constanța și Poliția Transporturi, în zonele aglomerate,(piețe, gară, malluri, biserici)  pe trenurile de pe ruta Constanța -Bucuresti, dar și în localitățiile Valu lui Traian, Eforie, Techirghiol și Ovidiu,  pentru verificarea și respectarea măsurilor de protecție împotriva virusului Covid 19, transmit reprezentanții Grupării.

Iată informațiile transmise de Gruparea Mobillă Constanța:

Majoritatea cetățenilor au înțeles ca purtand masca ne protejăm pe noi și pe cei din jurul nostru, dar au fost date și 190 de sancțiuni (180 avertismente și 10 amenzi), valoarea acestora fiind de 5000 lei.  Am controlat cu colegii din Poliția Transporturi, unsprezece garnituri de tren și am sancționat, cu avertisment, cinci călători care nu purtau măști. Pentru continuarea călătoriei în siguranță le-am oferit acestora măști de protecție.

Vă rugăm:
-Purtați masca în spațiul public pentru a vă proteja pe dumneavoastră si pe cei din jur, păstrați distanțarea socială și evitați aglomerațiile.
-Respectați regulile de igienă, precum și toate recomandările și măsurile adoptate de autorități pentru a vă proteja!
-Informați-vă doar din surse oficiale!

Sursa foto: Gruparea Mobilă Constanța

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Raport Coronavirus Câți pacienți cu Covid 19 sunt internați în spitalele din județul Constanța (DOCUMENT)

23 Apr 2024 451

Raport COVID-19 Constanța, printre județele cu cele mai multe cazuri în săptămâna 11 - 17 martie

21 Mar 2024 653

Raport covid pentru săptămâna 04 - 10 martie 2024. Vești bune pentru Constanța (DOCUMENT)

12 Mar 2024 822

Oficial de la Ministerul Sănătății! Câți pacienți cu Covid 19 sunt internați în spitalele din județul Constanța (DOCUMENT)

05 Mar 2024 667

Raport covid pentru săptămâna 12 - 18 februarie 2024. Situația la Constanța (DOCUMENT)

20 Feb 2024 804

Raport Coronavirus Doi copii diagnosticați cu Covid 19, internați în spitale din județul Constanța (DOCUMENT)

13 Feb 2024 773

Raport covid pentru săptămâna 22 - 28 ianuarie 2024.Câte persoane sunt internate la Constanța (DOCUMENT)

30 Jan 2024 966

Raport Coronavirus! Câți pacienți cu Covid 19 sunt internați în spitalele din județul Constanța

23 Jan 2024 803

OMS Aproape 10.000 de decese cauzate de COVID-19 au fost raportate în luna decembrie 2023

11 Jan 2024 717

Raport covid pentru săptămâna 01 - 07 ianuarie 2024. Nici o persoană internată la Constanța (DOCUMENT)

09 Jan 2024 937

În SUA au revenit măștile obligatorii

07 Jan 2024 748

Vietnam A început procesul fostului ministru al sănătăţii în legătură cu o vastă afacere de corupţie cu teste de coronavirus

03 Jan 2024 727

Raport coronavirus! Niciun pacient cu Covid 19 nu era internat la finalul anului 2023 în spitalele din județul Constanța (DOCUMENT)

03 Jan 2024 745

Raport covid pentru săptămâna 18 - 24 decembrie 2023. Vești bune pentru Constanța (DOCUMENT)

27 Dec 2023 1039

Ministerul Sănătății1.510 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 (COVID - 19) înregistrate în ultima săptămână

12 Dec 2023 1077