Ambulanța Constanța, solicitată mai puțin în prima zi de Paște față de anii anteriori

Numărul solicitărilor la Ambulanța Constanța în prima zi a Paștelui a scăzut simțitor anul acesta față de anii precedenți, spun surse informate din sistem.
Cu toate că actualul context privind epidemia de Coronavirus prin care trece România în prezent nu a permis încă realizarea unei statistici efective până la acest moment, medicul Claudia Tatarici, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean Constanța, a declarat pentru ZIUA de Constanța că „numărul de solicitări a fost mai mic decât anii anteriori“.
Amintim că, în minivacanța de Paște din anul 2019, Ambulanța a fost solicitată pentru 1.194 de cazuri în tot judeţul, din care 544 numai în municipiul Constanţa. La momentul respectiv, autoritățile au transmis că, din totalul solicitărilor, au fost 129 cazuri de colici, 27 - etilism, 21 - agresiuni, 50 - febră, 93 cazuri de hipertensiune şi înregistraţi 45 de decedaţi.
Rămâne de văzut dacă, după încheierea sărbătorilor Pascale, situația atipică prin care trece sistemul de sănătate din România va putea permite centralizarea tuturor datelor privind solicitările primite în această perioadă.
Amintim, de asemenea, că, pentru limitarea răspândirii infecției cu Coronavirus, autoritățile au impus distanțarea socială și s-a limitat dreptul la libera circulație, alături de alte măsuri de siguranță, instituite prin ordonanțele militare.

Citește și:
Un constănţean a chemat ambulanţa pentru o criză de astm ascunzând că i se recoltaseră, anterior, probe pentru testul Covid

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Raport COVID-19 Constanța, printre județele cu cele mai multe cazuri în săptămâna 11 - 17 martie

21 Mar 2024 532

Raport covid pentru săptămâna 04 - 10 martie 2024. Vești bune pentru Constanța (DOCUMENT)

12 Mar 2024 661

Oficial de la Ministerul Sănătății! Câți pacienți cu Covid 19 sunt internați în spitalele din județul Constanța (DOCUMENT)

05 Mar 2024 570

Raport covid pentru săptămâna 12 - 18 februarie 2024. Situația la Constanța (DOCUMENT)

20 Feb 2024 709

Raport Coronavirus Doi copii diagnosticați cu Covid 19, internați în spitale din județul Constanța (DOCUMENT)

13 Feb 2024 669

Raport covid pentru săptămâna 22 - 28 ianuarie 2024.Câte persoane sunt internate la Constanța (DOCUMENT)

30 Jan 2024 865

Raport Coronavirus! Câți pacienți cu Covid 19 sunt internați în spitalele din județul Constanța

23 Jan 2024 740

OMS Aproape 10.000 de decese cauzate de COVID-19 au fost raportate în luna decembrie 2023

11 Jan 2024 658

Raport covid pentru săptămâna 01 - 07 ianuarie 2024. Nici o persoană internată la Constanța (DOCUMENT)

09 Jan 2024 860

În SUA au revenit măștile obligatorii

07 Jan 2024 708

Vietnam A început procesul fostului ministru al sănătăţii în legătură cu o vastă afacere de corupţie cu teste de coronavirus

03 Jan 2024 679

Raport coronavirus! Niciun pacient cu Covid 19 nu era internat la finalul anului 2023 în spitalele din județul Constanța (DOCUMENT)

03 Jan 2024 669

Raport covid pentru săptămâna 18 - 24 decembrie 2023. Vești bune pentru Constanța (DOCUMENT)

27 Dec 2023 963

Ministerul Sănătății1.510 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 (COVID - 19) înregistrate în ultima săptămână

12 Dec 2023 1011

Raport covid 27 noiembrie - 03 decembrie 2023. Copii internați la Constanța (DOCUMENT)

05 Dec 2023 960