Capitală Anchetă epidemiologică după ce o pacientă internată pentru dializă a fost confirmată cu COVID-19. 72 de cadre medicale, trimise în izolare

În cursul zilei de 31 martie 2020, reprezentanții Spitalului Clinic de Urgență Sf. Ioan au primit confirmarea testului pozitiv la COVID 19 pentru o pacientă cu vârsta de 62 de ani care realiza procedurile de dializă în secția de nefrologie și dializă a unității sanitare, a precizat Grupul de Comunicare Strategică.

Pacienta este asimptomatică și a fost transferată la Spitalul "Carol Davila", conform procedurilor. În secția respectiva mai realiza proceduri de dializă un alt pacient care a fost, de asemenea transferat. Acest pacient nu este infectat cu COVID 19.

În acest caz a fost declanșată o anchetă epidemiologică. Până la finalizarea acesteia, conducerea unității sanitare a luat decizia de a trimite în izolare toate cele 72 de cadre medicale care desfășurau activitatea în acesta secție, în ture. De asemenea, celor 9 rezidenți de pe secție li s- a solicitat să rămână acasă.


Potrivit informațiilor, toate cadrele medicale sunt asimptomatice și vor fi testate.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Raport Coronavirus Câți pacienți cu Covid 19 sunt internați în spitalele din județul Constanța (DOCUMENT)

23 Apr 2024 394

Raport COVID-19 Constanța, printre județele cu cele mai multe cazuri în săptămâna 11 - 17 martie

21 Mar 2024 652

Raport covid pentru săptămâna 04 - 10 martie 2024. Vești bune pentru Constanța (DOCUMENT)

12 Mar 2024 820

Oficial de la Ministerul Sănătății! Câți pacienți cu Covid 19 sunt internați în spitalele din județul Constanța (DOCUMENT)

05 Mar 2024 666

Raport covid pentru săptămâna 12 - 18 februarie 2024. Situația la Constanța (DOCUMENT)

20 Feb 2024 803

Raport Coronavirus Doi copii diagnosticați cu Covid 19, internați în spitale din județul Constanța (DOCUMENT)

13 Feb 2024 770

Raport covid pentru săptămâna 22 - 28 ianuarie 2024.Câte persoane sunt internate la Constanța (DOCUMENT)

30 Jan 2024 964

Raport Coronavirus! Câți pacienți cu Covid 19 sunt internați în spitalele din județul Constanța

23 Jan 2024 801

OMS Aproape 10.000 de decese cauzate de COVID-19 au fost raportate în luna decembrie 2023

11 Jan 2024 716

Raport covid pentru săptămâna 01 - 07 ianuarie 2024. Nici o persoană internată la Constanța (DOCUMENT)

09 Jan 2024 932

În SUA au revenit măștile obligatorii

07 Jan 2024 746

Vietnam A început procesul fostului ministru al sănătăţii în legătură cu o vastă afacere de corupţie cu teste de coronavirus

03 Jan 2024 726

Raport coronavirus! Niciun pacient cu Covid 19 nu era internat la finalul anului 2023 în spitalele din județul Constanța (DOCUMENT)

03 Jan 2024 741

Raport covid pentru săptămâna 18 - 24 decembrie 2023. Vești bune pentru Constanța (DOCUMENT)

27 Dec 2023 1038

Ministerul Sănătății1.510 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 (COVID - 19) înregistrate în ultima săptămână

12 Dec 2023 1074