Ce facem dacă o cunoștință e infectată și noi am vorbit cinci minute cu ea. Situații concrete. Ce recomandă specialiștii

 
  • Cu toții ne întrebăm cum ar trebui să procedăm când aflăm că un cunoscut are COVID-19
  • Ce facem facă un coleg de serviciu este confirmat, dar am păstrat măsurile de distanțare și de protecție
  • Când îmi dau seama dacă este o răceală sau sunt simptome COVID-19
 
Cum rata de infectare în județul Constanța se află în fruntea clasamentului răspândirii COVID-19 la nivel național, în plin sezon rece, unde gripa sezonieră și răceala domina aceste luni, iată că ne aflăm în situații incerte. Nu ne dăm seama dacă este o simplă răceală sau există riscul să ne fi infectat cu noul coronavirus.
 
Specialiștii au răspuns la mai multe întrebări ale unor situații concrete. Dacă am vorbit cu un apropiat care ulterior s-a dovedit a fi infectat sau nu ne simțim bine de câteva zile și nu ne dăm seama dacă este o simplă răceală sau sunt simptomele noului coronavirus. Redăm mai jos câteva situații.
 
Sunt răcit și resimt dureri în gât, nas înfundat, etc. Cum îmi dau seama dacă e grav, dacă e doar o simplă viroză, gripă sau dacă sunt infectat cu noul Coronavirus?
 
Recomandarea generală este să evitați interacțiunea cu alte persoane și să rămâneți acasă. Prezența acestor simptome nu presupune automat infectarea cu noul Coronavirus (COVID-19). Asigurați-vă că aveți la îndemână un termometru pentru a vă măsura regulat temperatura corporală. Primul pas este să sunați medicul de familie și să-i descrieți simptomele. Medicul dvs. vă va ghida spre următorul pas: aplicarea unui tratament clasic fie pentru răceală, fie pentru gripa sezonieră sau, în funcție de simptome și activitățile pe care le-ați desfășurat recent, vă va îndruma pentru realizarea unui test pentru COVID-19.
 
Simptomele specifice, cel mai des întâlnite în cazul infecției COVID-19, sunt: febră, pierderea gustului și mirosului, dureri de cap și dureri musculare, tuse seacă.
 
Mă simt foarte rău de câteva zile, nu știu să fi intrat în contact cu vreo persoană bolnavă de Coronavirus, dar totuși mi-e teamă că am COVID-19. Sun la DSP și nu răspunde nimeni la telefon.
 
În această perioadă medicii de la DSP sunt extrem de aglomerați, motiv pentru care liniile telefonice sunt suprasolicitate. Sunați medicul de familie pentru orice problemă de sănătate. Doar dacă, în cazul puțin probabil, medicul dvs. nu răspunde la telefon și starea dvs. de sănătate se înrăutățește, atunci sunați la 112.
 
Starea mea de sănătate s-a alterat brusc, am dureri musculare, febră, tușesc, am rămas fără gust și miros, am diaree și dureri de cap. Nu am călătorit în ultima vreme în afara țării, nu am fost în zone aglomerate, nu am mers la restaurant sau la vreo petrecere, am purtat masca la serviciu, în mijloacele de transport în comun și nu am cunoștință să fi intrat în contact cu vreo persoană depistată pozitiv cu noul Coronavirus (COVID-19). Ce fac? Cum aflu dacă sunt sau nu infectat?

În acest caz, primul la care trebuie să apelați este medicul de familie care va face o evaluare telefonică a stării dvs. și va decide calea de urmat. Medicul poate decide, în această situație, că trebuie să vă testați pentru COVID-19 și, ca atare, vă îndruma să sunați la Direcția de Sănătate Publică și să menționați toate simptomele. În tot acest timp, încercați pe cât de mult posibil să stați departe sau chiar să vă izolați de restul familiei, dacă vă permite spațiul locuinței. Rămâneți în casă și așteptați serviciul de ambulanță, ce vă va consulta, va realiza testarea la domiciliu, sau dacă situația o impune, vă va transporta la spital.
 
În cazul persoanelor simptomatice, precum dumneavoastră, testarea se face conform protocolului, gratuit.

 
De asemenea, există posibilitatea să vă testați „la cerere”, însă această opțiune este contra cost. Dacă mergeți la un centru de testare pentru a efectua testul „la cerere”, optați pe cât posibil pentru un mijloc de transport individual și respectați cu strictețe toate măsurile sanitare (mască, distanță, igiena mâinilor).
 
Am petrecut câteva ore la terasă cu un amic, nici unul nu a purtat mască. La două zile distanță, el a fost diagnosticat cu COVID-19, însă eu nu am nici un simptom. Ce trebuie să fac?
 
În acest caz sunteți contact direct și trebuie să rămâneți la domiciliu pentru următoarele 14 zile. Sunați medicul de familie care va anunța Direcția de Sănătate Publică cu faptul că vă are sub observație, iar DSP va dispune carantina în cazul dv. Având în vedere că nu ați dezvoltat simptome, iar starea de sănătate este bună, nu este necesară testarea. Medicul de familie va păstra legătura cu dvs. până la epuizarea celor 14 zile. Trebuie să știți că în acest caz aveți dreptul legal la concediu medical de carantină.
 
Soția mea a stat jumătate de oră de vorbă la serviciu în același birou cu o colegă care ulterior a fost diagnosticată pozitiv. Amândouă au purtat mască și nu au stat la mai puțin de 2 metri una de cealaltă. Ce trebuie să facă?
 
Potrivit definiției de caz dată de INSP, dacă persoanele care au interacționat au purtat mască, și au respectat distanța fizică de 2 metri nu se consideră contacți direcți chiar dacă ulterior una dintre ele a fost depistată pozitiv cu COVID-19. Astfel, nu se impune carantina pentru soția dvs. Așadar nu se impune nici testarea. Totuși, pentru siguranță, este necesar ca soția dvs să respecte cu strictețe regulile de igienă și protecție și să-și monitorizeze starea de sănătate zilnic. În cazul apariției simptomelor va contacta medicul de familie și va respecta indicațiile acestuia.
 
Au trecut cele 14 zile de când m-am izolat la domiciliu cu diagnostic pozitiv de COVID-19. Mă simt foarte bine, nu mai am simptome, dar nu mă sună nimeni să-mi spună ce să fac. Cum procedez? Pot să ies din casă?
 
În cazul în care ați epuizat perioada de 14 zile, dispusă prin decizia DSP, puteți părăsi locuința. Contactați medicul de familie, care v-a monitorizat în toată această perioadă pentru a vă confirma vindecarea către DSP și pentru a primi sfaturi în ceea ce privește conduita dvs. ulterioară.
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

SLN Personalul navigant se va putea vaccina anti COVID-19, în etapa a II-a

18 Jan 2021 374

România în lupta cu coronavirus Raport coronavirus 18 ianuarie. Nici un deces înregistrat la Constanța!

18 Jan 2021 827

LIVE Faza a II-a a procesului de vaccinare debutează azi în județul Constanța

18 Jan 2021 918

Stela Halichidis, managerul Spitalului de Boli Infecțioase Constanța – „Ne dorim un vaccin cu administrare monodoză”

18 Jan 2021 831

DSP Constanța, lămuriri legate de programările la vaccinare, din etapa II, pentru constănțenii din municipiu

17 Jan 2021 1090

Raport COVID-19 2.156 cazuri noi cazuri noi de persoane infectate, în ultimele 24 de ore. Câte cazuri noi sunt la Constanța

17 Jan 2021 1033

Cadrele medicale din Constanta primesc a doua doză de vaccin, la Spitalul de Boli Infecțioase

17 Jan 2021 888

Județul Constanța Alți șase oameni au pierdut lupta cu noul coronavirus

16 Jan 2021 1281

Vaccinarea în România 12.421 de persoane vaccinate în ultimele 24 de ore. Reacții adverse raportate

16 Jan 2021 1102

Coronavirus Peste 3.000 cazuri noi de persoane infectate la nivel național

16 Jan 2021 1133

Premierul Florin Cîțu s-a vaccinat anti COVID-19

16 Jan 2021 889

Constanța Incidența transmiterii COVID-19, în creștere

16 Jan 2021 2046

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu "Tocmai mi-am programat părinţii pentru vaccinare. Platforma a funcţionat bine"

16 Jan 2021 819

Coronavirus 302 persoane confirmate pozitiv, internate în județul Constanța

15 Jan 2021 827

Coronavirus Un singur deces, înregistrat la Constanța

15 Jan 2021 1164