Serviciul de Telecomunicații Speciale Certificatele digitale verzi, implementate în România

  • Documentele vor respecta toate regulile de protecție a datelor personale și vor putea fi utilizate la trecerea frontierei. 
Certificatele digitale verzi care vor facilita libera circulație în Uniunea Europeană (UE), pe timpul pandemiei de COVID-19, vor fi implementate în România cu suportul Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS).

„Soluția tehnică dezvoltată de instituția noastră va fi interconectată cu cele implementate de către celelalte state membre ale UE pentru a permite eliminarea restricțiilor de testare sau carantină la trecerea frontierei”, se arată în comunicatul emis de Serviciul de Telecomunicații Speciale. 


Certificatele vor conține un cod QR și se vor putea vizualiza, respectiv descărca dintr-un portal web securizat. Fiecare persoană care s-a vaccinat împotriva COVID-19, care s-a recuperat după această afecțiune sau care deține un rezultat negativ la testarea COVID-19 în ultimele 72 de ore va putea să descarce gratuit certificatul verde digital. De asemenea, certificatele vor putea fi utilizate și în format tipărit.

În urma consultărilor cu experții grupului tehnic de lucru constituit la nivel european, a fost avansată soluția tehnică care va include o aplicație web pentru generarea certificatelor şi o aplicație pentru smartphone (Android) pentru verificarea certificatelor emise în țară sau emise de alte state.

Codul QR din certificat va conține informații de identificare (nume, prenume și data nașterii), precum și informații medicale esențiale, semnate digital, pentru a se garanta autenticitatea datelor.

Documentele vor respecta toate regulile de protecție a datelor personale și vor putea fi utilizate la trecerea frontierei, însoțite de actul individual de identitate.

Specialiștii STS au realizat o propunere de arhitectură a sistemului informatic de emitere și verificare a certificatelor digitale verzi, urmând să se desfășoare dezvoltarea propriu-zisă a aplicațiilor, testarea cu instituțiile din țara noastră și cele europene, iar, la final, implementarea acestora.

La nivelul Uniunii Europene se întreprind demersuri pentru adoptarea Propunerii de Regulament a Parlamentului European şi a Consiliului privind un cadru pentru emiterea, verificarea şi acceptarea certificatelor interoperabile privind vaccinarea, testarea și recuperarea pentru a facilita libera circulație în timpul pandemiei de COVID-19.

Până în prezent, termenul vehiculat, la nivel european, pentru implementarea certificatelor verzi de călătorie este începutul lunii iulie 2021.

În luna mai, la nivel european, are loc testarea de interconectare între țările membre și gateway-ul european (DGCG) care va centraliza și administra cheile publice ale țărilor membre pentru verificarea semnăturilor certificatelor digitale verzi, România fiind programată pentru ziua de 21 mai. 


STS a transmis, în data de 6 mai, către grupul de suport tehnic de la nivel european certificate digitale verzi de test pentru verificarea implementării de către fiecare țară a procesului de generare și verificare a acestora. Acestea au fost verificate și validate cu succes de către țările membre.

Sursă foto: Facebook.com / STS - Serviciul de Telecomunicaţii Speciale

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Certificatul verde, obligatoriu de astăzi în localitățile cu incidența între 3 și 6 la mia de locuitori. Ce localitate din județul Constanța este vizată

20 Sep 2021 537

Raed Arafat „Certificatul COVID permite oricui să participe la evenimente. Nu putem vorbi de discriminare”

19 Sep 2021 691

Atenţie dacă plecaţi în vacanţă în Bulgaria! Ce documente trebuie să prezentanţi la frontieră

30 Aug 2021 820

Pasagerii cu certificat digital european nu mai trec prin controlul DSP din aeroport

13 Jul 2021 1169

De la 1 iulie se poate obține certificatul digital european privind COVID-19 Platforma pentru eliberarea certificatului verde a redevenit funcțională

01 Jul 2021 694

Certificatul digital COVID-19, aprobat de Parlamentul European

09 Jun 2021 430

Ce se construiește Rezkozan Impex SRL, care a vrut să edifice un bloc de șase etaje în Constanța, a obținut un document important de la primărie

15 Apr 2021 1270

Primăria Constanța a eliberat certificatul de urbanism pentru vila de pe malul lacului Siutghiol al lui Tudorel Economu

31 Dec 2020 2637

Cine l-a sesizat pe prefect? Afacerile imobiliare pe spaţiul verde ale familiei care deţine Cimitirul Municipal Constanţa, în atenţia reprezentantului Guvernului în teritoriu! (document)

02 Jul 2018 6810

Prinţul Şerban Dimitrie Sturdza, undă verde de la Primăria Constanţa. De ce a solicitat certificat de urbanism (galerie foto)

03 Nov 2017 3366

Undă verde de la municipalitate Școala Gimnazială nr. 16 Marin Ionescu Dobrogianu, reabilitată termic

30 Nov 2016 3395

Fosta firmă a Mirelei Matichescu, Club Crush SRL, undă verde de la Primăria Constanţa pentru amenajarea unei plaje

04 Nov 2016 6105

Un nou apart-hotel se ridică în Mamaia, pe malul lacului Siutghiol! Cine este investitorul!

04 Oct 2016 4990

Undă verde de la Primăria Constanţa pentru Aqualand şi Clubo Galactic Aqua Magic îşi face „secţie exterioară“ pe nisip?

17 Jun 2016 3249

Bela Tănase intenţionează să elaboreze un PUZ. Este vizat un spaţiu verde de pe bulevardul Lăpuşneanu

29 Apr 2016 6767