CNSU. Noi măsuri de relaxare începând cu 1 august. Competiții sportive, fără limită de participanți (document)

  • CNSU a adoptat o serie de noi măsuri de relaxare, ce vor fi aplicate începând cu data de 1 august. 
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat ieri, 26 iulie 2021, Hotărârea numărul 50 privind propunerea adoptării unor măsuri de relaxare în contextul evoluției pandemiei de COVID-19 și Hotărârea numărul 51 pentru modificarea și completarea HCNSU 43 din 01.07.2021 privind aprobarea listei țărilor/teritoriilor de risc epidemiologic ridicat, criteriile pe baza cărora se stabilesc acestea, precum și a regulilor de aplicare a măsurii carantinei asupra persoanelor care sosesc din acestea în România. 

Organizarea de evenimente private (nunți, botezuri), să fie permisă, cu un număr de maximum 400 de persoane în interior și cu asigurarea unei suprafețe de 2 mp pentru fiecare persoană în ele/localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 2/1.000 de locuitori, în intervalul orar 5.00 - 02.00 și dacă toți participanții sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoane care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARSCoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2. 

Începând cu data de 01.08.2021, se propune ca organizarea și desfășurarea competițiilor sportive în spații închise sau deschise să fie permisă cu participarea spectatorilor până la 75% din capacitatea maximă a spațiului, cu asigurarea unei distanțe de minim 1 m între persoane, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din localitate este mai mică sau egală cu 2/1.000 de locuitori și toți participanții sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoane care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2

Organizatorul poate decide organizarea și desfășurarea competițiilor sportive cu participarea spectatorilor până la capacitatea maximă a spațiului, dacă toți participanții fac dovada vaccinării împotriva SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.  

Hotărârile CNSU pot fi consultate în secțiunea „Documente”.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

DSU O ședință în sistem de videoconferință privind adoptarea unor măsuri de protecţie pe teritoriul naţional din imediata vecinătate a zonei de conflict din Ucraina. Printre cele patru județe se află și Constanța

11 Sep 2023 880

Un nou contingent de pompieri, trimiși să lupte cu flăcările din Grecia! Decizia premierului Marcel Ciolacu (GALERIE FOTO + VIDEO)

04 Aug 2023 811

DOCUMENT Încă un echipaj de pompieri, trimis în lupta cu flăcările din Grecia! Ce a hotărât Guvernul României? (FOTO+VIDEO)

19 Jul 2023 924

Guvernul RomânieiRomânia trimite astăzi un nou modul de intervenție pentru stingerea incendiilor din Republica Elenă

19 Jul 2023 487

Dispar secțiile dedicate COVID-19, cât și centrele de evaluare. Ce se întâmplă cu sporurile medicale?

02 Jul 2023 1392

Marcel Ciolacu a semnat hotărârea prin care pandemia Covid-19 a luat sfârșit! (DOCUMENT)

28 Jun 2023 1259

Ajutor din fondul de urgență, pentru locuitorii comunei Ighiu din județul Alba, grav afectată de inundații (DOCUMENTE)

17 Jun 2023 1165

Stare de alertă la nivelul județului Vrancea din cauza vremii nefavorabile (DOCUMENT)

28 Jan 2023 1479

CNSU a aprobat declararea stării de alertă la nivelul unui județ! Care este motivul (DOCUMENT)

27 Oct 2022 1313

CCR a stabilit că sintagma care prevede un termen maxim de cinci zile pentru a contesta hotărârile CNSU este neconstituțională

05 Jul 2022 922

Guvernul României trimite în Ucraina măști chirurgicale, combinezoane și viziere (DOCUMENTE)

21 May 2022 1489

Procedura operațională în baza căreia se ajunge la avertizarea populației prin Ro-Alert, aprobabtă de CNSU

11 May 2022 1198

Camera Deputaților - hotărârile CNSU ce nu suferă amânare se aplică de îndată

04 May 2022 1173

CNSU a adoptat hotărârea privitoare la abrogarea procedurilor de carantină a persoanelor în contextul COVID-19 (DOCUMENT)

08 Mar 2022 1381

CNSU Noi hotărâri aprobate pentru acordarea de ajutor umanitar Ucrainei

06 Mar 2022 1478