Constanța nu scapă de controalele pentru măști. Amenda ajunge la 2.500 de lei



Reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța au anunțat că vor continua acțiunile de verificare în județ, cu efective mărite, privind respectarea măsurilor luate pentru prevenirea răspândirii Covid-19.

Nerespectarea măsurilor individuale de protecție constituie contravenție și se sancționează cu amendă între 500 și 2.500 de lei.

„Scopul forțelor de ordine nu este aplicarea de sancţiuni, ci acela de a determina toți cetățenii să conștientizeze necesitatea respectării tuturor normelor sanitare pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu Covid 19“, au precizat reprezentanții IPJ Constanța.

Iată informațiile complete legate de aceste controale, transmise de Inspectoratul de Poliție al Județului Constanța:

Politistii constănțeni, împreună cu jandarmi și polițiști locali, sub autoritatea instituției prefectului, continuă desfășurarea de acțiuni cu efective mărite pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid 19.

Acțiunile sunt desfășurate zilnic, în sistem integrat, pe raza întregului județ, fiind vizate în special zonele aglomerate, piețele, târgurile si terasele, dar și mijloacele de transport, o atentie sporită fiind acordată mijloacelor de transport școlar.

Precizăm faptul că nerespectarea măsurilor individuale de protecție constituie contravenție, sancționată cu amendă de la 500 la 2500 de lei.

Scopul forțelor de ordine nu este aplicarea de sancţiuni, ci acela de a determina toți cetățenii să conștientizeze necesitatea respectării tuturor normelor sanitare pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu Covid 19.

Astfel de acțiuni vor fi desfășurate în continuare pe raza județului Constanța.


Reamintim faptul că organizarea de  evenimentele private (nunți, botezuri, mese festive) este interzisă, iar în situația în care forțele de ordine constată că aceste interdicții sunt încălcate, vor interveni cu fermitate

***

În aceste zile, polițiștii Secției 1 și jandarmi din cadrul G.J.M. Tomis acționează și la pavilionul expozițional, pentru a se asigura că sunt respectate prevederile legale în contextul pandemiei de Covid 19.

Recomandăm tuturor cetăţenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție și să nu se expună la riscuri.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Controale ale polițiștilor în municipiul Constanța. Amenzi de 35.000 de lei

19 Apr 2024 318

Exercițiu de evacuare în caz de incendiu la sediul Direcției Generale a Poliției Locale Constanța.

17 Apr 2024 393

Acțiuni de amploare efectuate de polițiștii de la transporturi! Au fost aplicate mai multe amenzi

14 Apr 2024 391

Administrația Chițac bagă peste 1,4 milioane de euro în noul sediu al Poliției Locale Constanța

13 Apr 2024 784

Persoană depistată de polițiștii locali în timp ce comercializa substanțe interzise în municipiul Constanța

11 Apr 2024 405

Acțiuni ale Poliției la Constanța! Oamenii legii au aplicat amenzi

03 Apr 2024 576

Rezultatele acțiunii Poliției pentru siguranța rutieră la Constanța. Date oficiale!

03 Apr 2024 424

Atenție sporită când mergeți cu taxiul! Avertizările polițiștilor locali din Constanța

03 Apr 2024 628

Atenție, șoferi! Mașinile parcate neregulamentar se ridică în intersecția de la Dacia, în Constanța

03 Apr 2024 694

Primăria Constanța, apel în dosarul împotriva Primavera Campus SRL. Pe fond, amenda de 40.000 lei, înlocuită cu avertisment

01 Apr 2024 624

Poliția din Cernavodă intervine! Șoferi băuți depistați pe străzile din oraș (FOTO+VIDEO)

31 Mar 2024 473

Știri Constanța Șofer drogat, identificat în miez de noapte pe o stradă din Săcele

30 Mar 2024 674

Transport suspect la Constanța! Ce a descoperit Poliția?

30 Mar 2024 609

IPJ Constanța Ziua Poliției Române. Mesajul transmis de chestorul de poliție Dumitru Bîltag

25 Mar 2024 553

Știri Constanța Ce a descoperit Poliția pe strada Tudor Vladimirescu din Medgidia?

24 Mar 2024 758