Continuă acțiunile pentru limitarea răspândirii virusului SARS-COV-2

  • Au fost efectuate peste 70.000 de verificări la nivel național
 
În ultimele 24 de ore, Poliția Română, împreună cu reprezentanți ai celorlalte autorități cu atribuții în domeniu, au continuat acțiunile pentru limitarea răspândirii virusului COVID-19.
 
Peste 6.900 de polițiști, împreună cu jandarmi, polițiști de frontieră, cadre ISU, polițiști locali, reprezentanți ai ANSVSA, ANPC, Ministerului Sănătății, Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Ministerului Transporturilor și ai autorităților publice locale, au desfășurat 818 acțiuni de verificare a modului în care se respectă măsurile de protecție sanitară la nivel național.
 
Au fost efectuate 70.588 de verificări cu privire la respectarea măsurilor şi interdicțiilor impuse.
 
În urma acțiunilor punctuale de control, au fost aplicate 5.533 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 1.259.283 de lei.
 
Polițiștii se află permanent la datorie și vor interveni cu fermitate în toate situațiile în care legea este încălcată.
 
Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice.
 
Pentru siguranța tuturor, Poliția Română recomandă oamenilor să respecte prevederile legale pentru prevenirea răspândirii pandemiei de Covid-19.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Raport Coronavirus Câți pacienți cu Covid 19 sunt internați în spitalele din județul Constanța (DOCUMENT)

23 Apr 2024 234

Bilanțul persoanelor infectate cu COVID – 19, în săptămâna 08-14 aprilie 2024

16 Apr 2024 516

Mai multe persoane condamnate într-un dosar penal privind vaccinări fictive anti-Covid. Incredibil ce au stabilit anchetatorii

15 Apr 2024 641

Bilanțul persoanelor infectate cu COVID – 19. Informațiile ministerului Sănătății

09 Apr 2024 511

LIVE Text Fostul ministru de Externe, Adrian Cioroianu vine la Biblioteca Județeană Constanța, în cadrul unei mese rotunde (Galerie FOTO+VIDEO)

04 Apr 2024 739

Biblioteca Județeană Constanța Masă rotundă cu Angelo Mitchievici și Adrian Cioroianu, prilejuită de lansarea jurnalului fostului ministru de Externe

02 Apr 2024 568

Raport covid pentru săptămâna 25 - 31 martie 2024. Situația la Constanța (DOCUMENT)

02 Apr 2024 746

Raportul COVID în săptămâna 18 - 24 martie 2024. Care este situația la Constanța

26 Mar 2024 1126

Raport COVID-19 Constanța, printre județele cu cele mai multe cazuri în săptămâna 11 - 17 martie

21 Mar 2024 649

„Infracţiuni de corupţie“ Militar din Constanța trimis în judecată pentru cumpărare de influenţă!

17 Mar 2024 1081

Raport covid pentru săptămâna 04 - 10 martie 2024. Vești bune pentru Constanța (DOCUMENT)

12 Mar 2024 816

Oficial de la Ministerul Sănătății! Câți pacienți cu Covid 19 sunt internați în spitalele din județul Constanța (DOCUMENT)

05 Mar 2024 661

Seaview Media SRL, deținută de Ionuț Barbu, victorioasă la Curtea de Apel, în procesul contra Consiliului Local Constanța! (MINUTA)

01 Mar 2024 871

Raport covid pentru săptămâna 12 - 18 februarie 2024. Situația la Constanța (DOCUMENT)

20 Feb 2024 801

Raport Coronavirus Doi copii diagnosticați cu Covid 19, internați în spitale din județul Constanța (DOCUMENT)

13 Feb 2024 768