Controalele anti-COVID-19 continuă la nivel național. Ce amenzi au aplicat polițiștii

  • Acțiuni pentru prevenirea răspândirii SARS-COV-2.
  • Amenzi în valoare de aproape 670.000 de lei.

În ultimele 24 de ore, Poliția Română, împreună cu reprezentanți ai celorlalte autorități cu atribuții în domeniu, au continuat acțiunile pentru limitarea răspândirii virusului COVID-19.

Peste 7.100 de polițiști, împreună cu jandarmi, polițiști de frontieră, cadre ISU, polițiști locali, reprezentanți ai ANSVSA, ANPC, Ministerului Sănătății, Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Ministerului Transporturilor și ai autorităților publice locale, au desfășurat 812 de acțiuni de verificare a modului în care se respectă măsurile de protecție sanitară la nivel național.
 
Au fost efectuate 59.261 de verificări cu privire la respectarea măsurilor şi interdicțiilor impuse.
 
În urma acțiunilor punctuale de control, au fost aplicate 3.837 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproape 670.000 de lei.
 
Polițiștii se află permanent la datorie și vor interveni cu fermitate în toate situațiile în care legea este încălcată.
 

Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice.
 
Pentru siguranța tuturor, recomandăm respectarea prevederile legale pentru prevenirea răspândirii pandemiei de Covid-19, transmit polițiștii.


Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

S-a publicat în Monitorul Oficial Hotărârea Guvernului privind relaxarea interdicțiilor (text integral)

15 May 2021 686

La vaccinare la mall, pe faleză sau în centre, la Constanța. Primul weekend fără restricții, cu mai multe opțiuni de imunizare

15 May 2021 261

Constanța O femeie a murit, în urma infectării cu COVID-19

14 May 2021 640

CNCAV Record de persoane vaccinate, în ultimele 24 de ore

14 May 2021 553

CN APM Constanța cumpără echipamente de protecție pentru prevenirea răspândirii COVID-19

14 May 2021 530

Județul Constanța Care sunt spitalele care vor asigura, în continuare, asistența pacienților cu COVID-19

14 May 2021 600

Rezultatul eforturilor depuse de Comisia de Epidemiologie Academia Română. Se lansează cele două volume ale cărții „Pandemia COVID-19 în România“

14 May 2021 595

Constanța Incidența răspândirii COVID-19, în continuă scădere

14 May 2021 1343

Situația privind infectarea cu COVID-19, la nivel național. Cazuri noi la Constanța

14 May 2021 781

Situația la spitalele din Tulcea și Constanța Verificarea modului de raportare a deceselor COVID-19. Raportări ieșite din tipar

14 May 2021 681

Ministerul Sănătății face precizări importante privind decesele covid19

14 May 2021 442

CNCAV. Încă o zi cu peste 100.000 de persoane vaccinate

13 May 2021 405

Județul Constanța Încă trei persoane infectate cu COVID-19 au pierdut lupta cu virusul

13 May 2021 604

Sorin Cîmpeanu „Avem peste 40.000 de tineri care s-au vaccinat deja”

13 May 2021 422

Constanța Incidența răspândirii COVID-19, în scădere. Situația pe localități

13 May 2021 1660