Coronavirus. Devine obligatorie purtarea de mijloace minime de protecţie în judeţul Suceava. Ce înseamnă asta. Ce alte obligativităţi au fost introduse

În data de 05.04.2020 a fost adoptată Hotărârea nr. 9, a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, pentru stabilirea unor măsuri obligatorii de prevenție a răspândirii riscului epidemiologic generat de noul Coronavirus.
 
Măsurile adoptate prin hotărârea menționată sunt aplicabile începând cu data de 06.04.2020 și constau în:

1. Obligația de a purta mijloace de protecție ale gurii și nasului, de către toate categoriile de persoane indiferent de simptomatologie, în mijloacele de transport în común și în toate zonele și spațiile publice din interiorul zonei carantinate (municipiul Suceava și cele 8 comune limítrofe Adâncata, Salcea, Ipotești, Bosanci, Moara, Șcheia, Pătrăuți și Mitocu Dragomirnei).

Prin mijloace de protecție minimale se înțelege: măști de protecție, eșarfe, fulare, alte mijloace vestimentare care pot acoperi gura și nasul.

2. Conducătorii mijloacelor de transport în común nu vor permite accesul cetățenilor în mijloacele de transport fără mijloacele de protecție minimale.
3. Conducătorii instituțiilor sunt responsabili de a nu permite accesul cetățenilor în incinta clădirilor și spațiilor publice fără mijloace de protecție minimale.
4. La intrarea în instituțiile și autoritățile publice vor fi asigurate mijloace de protecție suplimentare care constau în:
- asigurarea unui preș îmbibat cu soluție de dezinfectare- cloramina – la intrarea pe căile principale de acces în clădire
- asigurarea mijloacelor de dezinfecție prin punerea la dispoziție personalului propriu și persoanelor din exterior care au acces în instituție a flacoanelor cu soluții de dezinfectare și a prosoapelor de hârtie
- asigurarea la nivelul instituțiilor și sediilor autorităților publice locale a cantităților necesare de săpun antiseptic și dezinfectant, a materialelor de protecție, măști respectiv mănuși, în cantități suficiente pentru a asigura nevoile angajaților, respectiv a persoanelor care intră în instituție.
- administratorii și deținătorii spațiilor comerciale și ai altor locații în care există flux de persoane sunt obligați să monteze preșuri îmbibate cu substanțe dezinfectante la intrarea în aceste spații.
Răspunzători pentru implementarea acestor măsuri la nivelul entităților pe care le conduc/ administrează, sunt conducătorii instituțiilor, autorităților publice locale, administratorii și deținătorii spațiilor comerciale și ai altor locații.


De asemenea, începând cu 06.04.2020 se va restricționa temporar circulația autovehiculelor în zona Spitalului Județean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, după cum urmează:
- Traficul rutier va fi interzis pe segmentul de drum cuprins între intersecția str. Calea Obcinelor cu bd. 1 Mai și intersecția str. Universității cu bd. 1 Mai, cu excepția autovehiculelor aparținând instituțiilor publice, agenților economici și riveranilor care își au sediul/domiciliază în această zonă.. Ceilalți participanți la trafic vor efectua în mod obligatoriu viraj la stânga/dreapta către Calea Obcinelor/str. Universității/str. Alexandru cel Bun.

- Traficul rutier va fi interzis pe segmentul de drum cuprins între intersecția str. Scurtă cu bd. 1 Mai și intersecția str. Scurtă cu Aleea Saturn, cu excepția autovehiculelor aparținând instituțiilor publice, agenților economici și riveranilor care își au sediul/domiciliază în această zonă.
          Intrarea/ ieșirea riveranilor se va efectua obligatoriu prin str. Zorilor.
- Traficul rutier va fi restricționat pe str. Teilor, cu obligativitatea efectuării virajului la stânga în intersecția cu bd. 1 Mai. Riveranii vor efectua accesul prin punctul de control situat la intersecția str. Universității cu bd. 1 Mai.
          Obligativitatea instituirii restricției rutiere temporare aparține Primăriei municipiului Suceava în calitate de administrator al sectoarelor de drum public.

Începând cu data de 06.04.2020 se va restricționa temporar accesul pietonilor în zona Spitalului Județean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, după cum urmează:
- Traficul pietonal va fi interzis pe segmentul de drum cuprins între intersecția str. Calea Obcinelor cu bd. 1 Mai și intersecția str. Universității cu bd. 1 Mai, cu excepția angajaților instituțiilor publice, angenților economici și riveranilor care își au sediul/domiciliază în această zonă, persoanele care se prezintă cu urgențe medicale la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava și aparținătorii care aduc pachete pentru pacienții internați în cadrul spitalului anterior menționat, exclusiv în intervalul orar 11.00 – 13.00.
- Traficul pietonal va fi interzis pe segmentul de drum cuprins între intersecția str. Scurtă cu bd. 1 Mai și intersecția str. Scurtă cu Aleea Saturn, cu excepția angajaților instituțiilor publice, angenților economici și riveranilor care își au sediul/domiciliază în această zonă, persoanele care se prezintă cu urgențe medicale la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava și aparținătorii care aduc pachete pentru pacienții internați în cadrul spitalului anterior menționat, exclusiv în intervalul orar 11.00 – 13.00.
- Traficul pietonal va fi interzis pe str. Teilor spre bd. 1 Mai, fiind permisă deplasarea doar spre str. Zorilor/Aleea Saturn.
       
Unitățile spitalicești din județul Suceava sunt obligate să verifice existența și funcționarea grupurilor electrogene proprii, precum și să dețină rezerve pentru consum de apă pentru 1-3 zile, potrivit dispozițiilor legale incidente.

Aceste aspecte vor fi raportate furnizorilor de servicii în cauză.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

În urmă cu trei ani a fost raportat primul caz de COVID-19 din lume

11 Dec 2022 1212

Rafila, despre vaccinul COVID adaptat noilor tulpini „Ajunge târziu în România, pentru că am o responsabilitate faţă de banii publici“ (VIDEO)

08 Nov 2022 1222

România a primit 5060 doze de vaccin împotriva variolei maimuței. O parte din doze ajung și la Constanța

16 Sep 2022 864

Sondaj de opinie Peste jumătate dintre respondenți nu doresc să facă doza 4 de vaccin anti-covid-19

08 Aug 2022 1585

Editorial Distracție pe litoral, fără mască și frică de coronavirus. Mai e Vama ce a fost?

02 May 2022 3100

România ajută refugiații ucraineni inclusiv cu vaccinarea anti-COVID-19. Câți adulți veniți din Ucraina s-au vaccinat

28 Mar 2022 1186

11 martie 2020, Organizația Mondială a Sănătății declara oficial pandemie de coronavirus

11 Mar 2022 1475

CNSU a adoptat hotărârea privitoare la abrogarea procedurilor de carantină a persoanelor în contextul COVID-19 (DOCUMENT)

08 Mar 2022 1378

Tot mai puține localități din România se află în scenariul roșu (DOCUMENT)

08 Mar 2022 1199

De astăzi încetează starea de alertă! Ce beneficii dispar

08 Mar 2022 5413

COVID-19 Care este incidența în fiecare localitate din România (DOCUMENT)

06 Mar 2022 1465

GCS. Scădere a cazurilor noi de COVID-19. Situația incidențelor din România (DOCUMENT)

03 Mar 2022 1560

Bilanţ de vaccinare anti-Covid în România. Peste 3.000 de doze administrate

27 Feb 2022 1420

Situația paturilor libere din secțiile de terapie intensivă destinate pacienților COVID-19, la nivel național

27 Feb 2022 1208

Incidența covid în țară. Harta localităților (DOCUMENT)

26 Feb 2022 1667