Coronavirus. Sfaturi utile Ce reacții pot avea copiii și adolescenții în situația actuală


Reacțiile obișnuite, ca urmare a situațiilor de stres, se vor diminua cu timpul, în cazul majorității copiilor. Copiii care au fost direct expuși la dezastre pot trece, din nou, prin stări de supărare; pot reveni comportamente legate de eveniment, dacă aceștia văd sau aud lucruri care să le reamintească de ceea ce s-a întâmplat.
Dacă cei mici continuă să fie foarte afectați sau dacă reacțiile lor periclitează activitatea școlară ori relațiile cu ceilalți, părinții sunt sfătuiți să se adreseze unui specialist sau să discute cu cineva care are competențe în gestionarea nevoilor emoționale ale copiilor.
 

Pentru bebeluși și copii de până la 2 ani

Bebelușii pot deveni mai irascibili. S-ar putea să plângă mai des ca în mod obișnuit sau să vrea să fie ținuți în brațe mai mult.
 

Pentru copii cu vârste cuprinse între 3 și 6 ani

Preșcolarii și copiii de grădiniță s-ar putea întoarce la comportamente pe care le depășiseră deja. De exemplu, accidente în rutina legată de mersul la toaletă, urinat în pat sau stări de spaimă asociate separării de părinți sau de îngrijitori. E posibil să aibă accese de furie sau dificultăți în a dormi.
 

Pentru copii cu vârste cuprinse între 7 și 10 ani

Copiii mai mari pot resimți supărare, furie sau teama de repetare a evenimentului. Colegii lor pot transmite informații false; cu toate acestea, părinții sau îngrijitorii pot corecta dezinformările. Copiii mai mari se concentrează pe detaliile evenimentului și fie vor să vorbească despre asta tot timpul, fie refuză total să vorbească. Există posibilitatea ca aceștia să întâmpine dificultăți în menținerea concentrării.
 

Pentru pre-adolescenți și adolescenți

Unii pre-adolescenți și adolescenți răspund la traume prin izbucniri. De exemplu, pot ajunge să se comporte neglijent sau să apeleze la alcool sau la substanțe care pot da dependență. Alții se pot teme să iasă din casă. Unii ar putea să reducă timpul petrecut cu prietenii lor. S-ar putea lăsa copleșiți de emoții intense, simțind că nu sunt în stare să vorbească despre ele. Emoțiile pot să-i facă să devină mai iritați și chiar să ajungă să se certe cu frații, părinții, îngrijitorii sau alți adulți.
 

Pentru copii cu nevoi speciale

Copiii care au nevoie permanentă de aparate care să le susțină sistemul respirator sau cei care sunt imobilizați într-un scaun cu rotile sau la pat, pot avea reacții mai puternice în fața unui dezastru iminent sau în desfășurare. Ar putea să resimtă mai intens momentele de stres, îngrijorare sau furie, în comparație cu ceilalți copii, pentru că au mai puțin control asupra stării lor generale. Același lucru este valabil pentru copii cu alte tipuri de limitări de natură fizică, emoțională sau intelectuală. Copiii cu nevoi speciale pot avea nevoie de încurajări suplimentare, de mai multe explicații legate de eveniment, de mai mult confort și de alte forme de contact fizic, precum îmbrățișări din partea celor dragi.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Sfaturi utile pentru a beneficia la maximum de panourile fotovoltaice

01 Mar 2024 465

Cum să fii în siguranță când faci cumpărături online. Ghidul ANPC

18 Feb 2024 709

Vreme în răcire semnificativă la Constanța! Sfaturile pompierilor ISU Dobrogea pentru a evita evenimentele neplăcute

04 Dec 2023 1501

Atenție la buteliile cu gaz petrolier lichefiat! Sfaturi de la pompierii ISU Constanța pentru a evita o tragedie

08 Nov 2023 827

Atenție la coșurile de fum în perioada sezonului rece! Sfaturi utile de la pompierii ISU Dobrogea

23 Oct 2023 626

Începe un nou an școlar! Sfaturi utile pentru părinți și elevi

31 Aug 2023 780

Cum să alegi agenția de pariuri potrivită pentru nevoile tale - sfaturi utile

20 Jul 2023 844

Horoscop. Interesantă zi la capitolul relații sentimentale sau cu copiii pentru una dintre zodii

13 Jul 2023 777

Informare meteo de caniculă în mai multe zone din țară, printre care și Dobrogea. Sfaturi utile de la polițiștii Infotrafic pentru șoferi

05 Jul 2023 856

Cum să găsești o florărie online non-stop în Constanța

16 May 2023 1184

Horoscop pentru săptămâna 09 -15 ianuarie 2023. La capitolul financiar apar noutăți

09 Jan 2023 1332

Horoscop pentru luni, 31 octombrie 2022. Noutăți în plan financiar pentru Săgetători. Ce se întâmplă cu Berbecii

31 Oct 2022 1370

Ziua internațională de conștientizare asupra risipei alimentare. Sfaturi despre cum o putem preveni

26 Sep 2022 1478

Sfaturi de la polițiștii constănțeni pentru părinți și elevi în pragul noului an școlar. Recomandări utile

30 Aug 2022 974

Pediatrul Mihai Craiu, despre hepatita misterioasă Sfaturi utile pentru părinţi „Să evităm supradozarea paracetamolului la copii“

26 Apr 2022 2142