Coronavirus. Sfaturi utile Cum să îi explici copilului pericolul pandemiei de COVID-19


Specialiștii UNICEF au venit cu o serie de sfaturi pentru părinții care se găsesc în impas când vine vorba de comunicarea cu proprii copii în situația actuală, de răspândire a infecției cu noul coronavirus.
Este mult mai greu să îi explici unui copil de ce nu mai merge la școală sau grădiniță, de ce nu se mai vede cu prietenii lui sau nu mai are voie la joacă afară. Copilul are impresia că este pedepsit și încolțit și are foarte multă nevoie de sprijinul familiei. De asemenea, este o ocazie numai bună pentru a petrece mai mult timp alături de cei mici, dat fiind faptul că tot mai multă lume lucrează de acasă.


Puneți întrebări deschise și ascultați

Începeți prin a-i îndemna pe copii să vorbească despre această problemă. Aflați cât de mult știu deja și lăsați-i să conducă discuția. Dacă sunt foarte mici și nu au auzit deja despre epidemie, s-ar putea să nu fie nevoie să abordați subiectul, dar e o ocazie bună pentru a le aminti despre măsurile bune de igienă, fără a le induce noi temeri.
Asigurați-vă că vă aflați într-un mediu sigur și permiteți-i copilului să vorbească liber. Desenele, poveștile și alte activități vă pot ajuta să deschideți discuția.
Cel mai important este să nu le minimizați și să nu le evitați îngrijorările. Asigurați-vă că arătați înțelegere pentru ceea ce simt ei și asigurați-i că este firesc să se simtă speriați de aceste lucruri. Arătați-le că îi ascultați, acordându-le atenție deplină, și asigurați-vă că ei înțeleg că pot vorbi cu dumneavoastră și cu profesorii lor ori de câte ori doresc.
 

Fiți sinceri: explicați adevărul într-un mod accesibil copilului

Copiii au dreptul la informații reale despre ceea ce se întâmplă în lume, dar adulții au, de asemenea, responsabilitatea de a-i feri de disconfort. Utilizați un limbaj adecvat vârstei, urmăriți-le reacțiile și acordați atenție nivelului lor de anxietate.
Dacă nu puteți răspunde unei întrebări, nu mergeți „pe ghicite“. Folosiți momentul ca pe o ocazie pentru a căuta răspunsurile împreună. Site-urile organizațiilor internaționale precum UNICEF și Organizația Mondială a Sănătății sunt surse foarte bune de informații. Explicați că unele informații din mediul online nu sunt adevărate și că este mai bine să avem încredere în experți.
 

Arătați-le cum să se protejeze pe ei înșiși și pe prietenii lor

Una dintre cele mai bune metode de a-i feri pe copii de coronavirus și de alte boli este de a încuraja, pur și simplu, spălarea regulată a mâinilor. Nu trebuie să fie o conversație extrem de serioasă. Cântați împreună un cântecel sau dansați împreună cu copilul, pentru ca procesul de învățare să fie distractiv.
De asemenea, le puteți arăta cum să strănute sau să tușească în pliul cotului; explicați-le că cel mai bine este să nu vă apropiați prea mult de persoanele care au aceste simptome și cereți-le să vă spună dacă încep să simtă că au febră, că tușesc sau au dificultăți de respirație.
 

Faceți-i să se simtă în siguranță

Când vedem atât de multe imagini cu impact puternic la televizor sau pe internet, putem simți, uneori, că ne confruntăm cu o criză pretutindeni. Copiii pot să nu facă distincția între imaginile de pe ecran și propria lor realitate și pot crede că sunt în pericol iminent. Îi puteți ajuta pe copii să gestioneze stresul, oferindu-le oportunități de a se juca și relaxa, atunci când este posibil. Păstrați rutinele și programul obișnuite, cât de mult posibil, mai ales înainte de culcare, sau contribuiți la crearea de noi rutine într-un mediu nou.
Dacă vă confruntați cu un focar în zona dumneavoastră, reamintiți-le copiilor că este puțin probabil ca ei să contracteze boala, că majoritatea persoanelor care au coronavirus nu se îmbolnăvesc foarte tare și că mulți adulți fac eforturi pentru a menține familia în siguranță.
Dacă copilul dumneavoastră se simte rău, explicați-i că trebuie să stea acasă/ la spital, deoarece este mai sigur pentru el/ ea și prietenii lui/ ei. Reamintiți-i că știți că este greu (poate înfricoșător sau chiar plictisitor) uneori, dar că respectarea regulilor îi va ajuta pe toți să rămână în siguranță.
 

Verificați dacă se confruntă cu stigmatizarea sau contribuie la stigmatizarea altora

Izbucnirea coronavirusului a adus cu sine numeroase incidente de discriminare rasială în întreaga lume; de aceea, este important să vă asigurați că fiul sau fiica dumneavoastră nu se confruntă cu bullying și nici nu contribuie la bullying.
Explicați-le că infecția cu coronavirus nu are nici o legătură cu felul cum arată cineva, de unde provine acea persoană sau ce limbă vorbește. Dacă li s-a vorbit urât sau au fost intimidați la școală, ar trebui să poată spune acest lucru liber unui adult în care au încredere.
Reamintiți-le copiilor că toată lumea are dreptul de a se simți în siguranță la școală. Bullyingul este întotdeauna un lucru rău și ar trebui să facem, fiecare, ce ține de noi pentru a fi amabili și pentru a ne sprijini reciproc.

 

Vorbiți-le despre exemplele pozitive

Este important pentru copii să știe că oamenii se ajută reciproc, prin fapte bune și acte de generozitate.
Povestiți-le despre personalul medical, oamenii de știință, tinerii și alte persoane care fac eforturi pentru a opri răspândirea bolii și pentru a păstra comunitatea în siguranță. Poate fi de mare ajutor să știi că oameni plini de compasiune fac astfel de eforturi.


Aveți grijă de dumneavoastră

Dacă reușiți să gestionați situația, vă veți putea ajuta copiii mai bine. Copiii vă vor observa reacțiile la știri, astfel încât îi ajută să știe că sunteți calmi și aveți controlul asupra situației.

Dacă vă simțiți neliniștiți sau supărați, dedicați-vă timp și vorbiți cu alte familii, prieteni și oameni de încredere din comunitatea dumneavoastră. Faceți-vă timp pentru acele lucruri care vă ajută să vă relaxați și să vă recuperați.
 

Acordați atenție modului în care încheiați discuția

Este important să știți că discuția nu le-a produs copiilor disconfort. Pe măsură ce conversația se încheie, încercați să le măsurați nivelul de anxietate, urmărindu-le limbajul corpului, tonul vocii și respirația.
Reamintiți-le copiilor că pot sta oricând de vorbă cu dumneavoastră și pe alte teme dificile. Reamintiți-le că vă pasă, că îi ascultați și că veți fi lângă ei ori de câte ori se simt îngrijorați.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

MAEParticiparea secretarului de stat Traian Hristea la reuniunea de lucru între Guvernul României și Reprezentanța UNICEF în România

07 Mar 2024 290

Israel-Hamas Copiii din Fâșia Gaza se confruntă cu malnutriția și alte boli

06 Jan 2024 727

UNICEF Circa 46,7 milioane de copii, expuşi riscului umanitar în 2024 din cauza conflictelor, în Africa

22 Dec 2023 739

Guvernul României Ziua Internațională a Drepturilor Copilului, marcată de Guvern

20 Nov 2023 504

Proiect de lege pentru majorarea amenzilor aplicate celor care comercializează alcool minorilor

22 Sep 2023 739

Copii ucraineni, alături de fotbaliști din Academia Hagi și de Gheorghe Hagi, de Ziua Internațională a Drepturilor Copilului

21 Nov 2022 1525

Consiliul Local Constanța, convocat în ședință ordinară. S-a suplimentat ordinea de zi

26 Aug 2022 1471

OMS „Alertă roşie” privind vaccinarea infantilă la nivel global. „Suntem martorii celei mai mari scăderi continue a imunizării infantile într-o generaţie”

15 Jul 2022 1342

Semnal de alarmă tras de UNICEF. Creșterea prețurilor și războiul din Ucraina afectează tratamentul copiilor malnutriți

17 May 2022 905

ONU Peste 12,3 milioane de copii sirieni au nevoie de asistenţă umanitară

08 May 2022 1174

Ucraina Mii de copii traumatizați de război au nevoie de ajutor

06 May 2022 1132

OMS Cazurile noi de rujeolă au crescut cu 79% în primele două luni din 2022

28 Apr 2022 1476

Refugiații ucraineni care ajung în vama Siret sunt primiți într-un centru înființat de UNICEF (VIDEO)

13 Mar 2022 1319

Farul Constanța susține campania UNICEF Romania de sprijinire a copiilor afectați de războiul din Ucraina (GALERIE FOTO)

05 Mar 2022 2273

Simona Halep, asistată la antrenament de Horia Tecău. Sportiva a infirmat varianta Piotr Sierzputowski

07 Feb 2022 4177