Coronavirus - ultimele stiri despre epidemia de coronavirus

Coronavirus. Tânăr, venit din Norvegia, transportat cu izoleta la Spitalul Tulcea. Probele sunt în lucru la Constanţa şi Bucureşti

„În după amiaza zilei de azi, 16.03.2020, o persoană de sex masculin, în vârstă de 30 de ani, revenit chiar azi din Norvegia și care prezenta o stare febrilă, a fost transportat cu izoleta la UPU a Spitalului județean Tulcea pentru recoltare de probe”, potrivit unui comunicat de presă al Prefecturii Tulcea.

„Potrivit procedurii, deoarece nu prezintă și alte afecțiuni cronice, persoana va fi internată la salonul special amenajat la secția de boli infecțioase până la primirea rezultatelor primei testări”, se mai arată în documentul la care facem referire.

În ceea ce privește cele 24 se probe prelevate până acum, de la suspecți și persoane în carantină, suntem în măsură să vă informăm că rezultatul primelor nouă teste au fost NEGATIVE!

Facem precizarea că celelalte 15 probe recoltate de la Tulcea sunt în lucru la Constanța și București. Alte informații vă vor fi aduse la cunoștință oficial în cel mai scurt timp pe măsură ce vom intra în posesia lor, mai precizează Prefectura.
 
Sursa foto: Prefectura Tulcea
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.