COVID-19 Din 15 martie devin disponibile listele de așteptare pentru programarea la vaccinare

  • Conducerea Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID19 (CNCAV) a derulat o ședință de lucru cu reprezentanții Institutului Național de Sănătate Publică (INSP) și ai Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS), care a vizat operaționalizarea listelor de așteptare pentru programarea la vaccinare împotriva COVID-19, începând cu data de 15 martie a.c.

Astfel, în momentul în care va fi disponibilă programarea la vaccinare pentru populația generală, în platforma de programare vor fi vizibile, pentru beneficiari, atât centrele de vaccinare deja existente, cât și cele care vor fi operaționalizate în luna aprilie 2021. După epuizarea sloturilor disponibile din centrele de vaccinare, se activează lista de așteptare.

Notificarea persoanelor aflate pe lista de așteptare se va realiza în funcție de categoriile de vaccinare stabilite ca prioritare, conform Strategiei naționale de vaccinare, și ordinea cronologică de înscriere, după cum urmează:

• persoanele din categoria 2a (populația de risc), cu vârsta peste 65 de ani sau cu boli cronice;
• persoanele din categoria 2b (lucrători din domenii esențiale);
• persoanele eligibile pentru etapa a III-a de vaccinare (populația generală).

Beneficiarul va avea posibilitatea să se programeze la vaccinare, iar dacă nu există locuri disponibile în centrul ales, poate opta pentru înscrierea pe lista de așteptare aferentă centrului respectiv. Ulterior, locurile libere dintr-un anumit centru de vaccinare vor fi disponibile doar pentru persoanele înscrise în lista deschisă pentru acel centru, cu respectarea prioritizării: 75% persoane din cadrul populației cu risc și 25% lucrători din domenii esențiale, iar în centrele în care rămân locuri libere vor putea să se programeze persoanele din etapa a III-a.

Mai exact, fiecare centru de vaccinare va dispune de locuri atât pentru categoriile vulnerabile și angajații din domenii esențiale, cât și pentru populația generală, iar ordinea alocării programărilor la vaccinare se va realiza în funcție de gradul de ocupare a locurilor de către categoriile prioritare înscrise pe listele centrului respectiv.

Programările la vaccinare se pot realiza atât prin intermediul platformei electronice, cât și prin apelarea numărului de call center, iar modalitățile de finalizare a procesului de programare pentru persoanele înscrise pe listele de așteptare sunt următoarele:

Pentru cei care aleg programarea individuală în platforma electronică: la momentul în care locurile devin disponibile la centrul unde persoana s-a înscris, beneficiarul primește o notificare în acest sens, iar ulterior va intra în aplicație, pentru alegerea zilei și a intervalului orar. Persoana care nu confirmă prin programare locul disponibil în termen de 24 de ore de la primirea notificării, va mai primi încă două notificări ulterioare. În lipsa unei confirmări în acest interval de timp, beneficiarul rămâne pe lista de așteptare, însă va pierde poziția ocupată inițial.


Pentru persoanele care optează pentru programarea prin call center, la numărul 021.414.44.25: atunci când va apărea un loc liber la centrul de vaccinare unde s-a înscris, va fi programat la vaccinare in ziua și in intervalul orar disponibil pentru administrarea vaccinului. Aceste persoane vor fi notificate si nu este necesar sa confirme programarea.

Persoana înscrisă în lista de așteptare are posibilitatea de a se realoca pe lista de așteptare a unui alt centru de vaccinare.

Sursă foto: Arhivă ZIUA de Constanța

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Raport Coronavirus Câți pacienți cu Covid 19 sunt internați în spitalele din județul Constanța (DOCUMENT)

23 Apr 2024 451

Bilanțul persoanelor infectate cu COVID – 19, în săptămâna 08-14 aprilie 2024

16 Apr 2024 530

Mai multe persoane condamnate într-un dosar penal privind vaccinări fictive anti-Covid. Incredibil ce au stabilit anchetatorii

15 Apr 2024 733

Bilanțul persoanelor infectate cu COVID – 19. Informațiile ministerului Sănătății

09 Apr 2024 515

LIVE Text Fostul ministru de Externe, Adrian Cioroianu vine la Biblioteca Județeană Constanța, în cadrul unei mese rotunde (Galerie FOTO+VIDEO)

04 Apr 2024 746

Biblioteca Județeană Constanța Masă rotundă cu Angelo Mitchievici și Adrian Cioroianu, prilejuită de lansarea jurnalului fostului ministru de Externe

02 Apr 2024 575

Raport covid pentru săptămâna 25 - 31 martie 2024. Situația la Constanța (DOCUMENT)

02 Apr 2024 754

Raportul COVID în săptămâna 18 - 24 martie 2024. Care este situația la Constanța

26 Mar 2024 1135

Raport COVID-19 Constanța, printre județele cu cele mai multe cazuri în săptămâna 11 - 17 martie

21 Mar 2024 653

„Infracţiuni de corupţie“ Militar din Constanța trimis în judecată pentru cumpărare de influenţă!

17 Mar 2024 1084

Raport covid pentru săptămâna 04 - 10 martie 2024. Vești bune pentru Constanța (DOCUMENT)

12 Mar 2024 822

Oficial de la Ministerul Sănătății! Câți pacienți cu Covid 19 sunt internați în spitalele din județul Constanța (DOCUMENT)

05 Mar 2024 667

Seaview Media SRL, deținută de Ionuț Barbu, victorioasă la Curtea de Apel, în procesul contra Consiliului Local Constanța! (MINUTA)

01 Mar 2024 873

Raport covid pentru săptămâna 12 - 18 februarie 2024. Situația la Constanța (DOCUMENT)

20 Feb 2024 804

Raport Coronavirus Doi copii diagnosticați cu Covid 19, internați în spitale din județul Constanța (DOCUMENT)

13 Feb 2024 773