Cum se pregătește Simona Halep în plină criză de coronavirus. Turnee anulate pe bandă rulantă


Pandemia de coronavirus afectează puternic și tenisul feminin, WTA anunțând că a anulat alte trei turnee din acest sezon (cele de la Stuttgart, Istanbul și Praga), după ce alte cinci întreceri nu s-au mai disputat (Indian Wells, Guadalajara, Miami, Charleston și Bogota).
Campioana constănțeană Simona Halep, numărul 2 mondial, plănuia să participle la turneul de la Stuttgart, programat inițial în intervalul 20-26 aprilie, însă, având în vedere situația din întreaga lume, revenirea sa pe teren se amână, în condițiile în care niciun turneu nu se va mai disputa până pe 2 mai.


Următoarea competiție după această dată e cea de la Madrid, care începe pe 3 mai și la care Simona a triumfat în două ediții, iar anul trecut a fost finalistă. Turneul de Mare Șlem de la Roland Garros, din Franța, programat inițial între 24 mai și 6 iunie, a fost reprogramat pentru perioada 20 septembrie - 4 octombrie a.c.   .


În acest moment, Simona Halep este la București și se pregătește acasă, preponderent fizic, nemergând la terenul de tenis. Campioana nu a participat la Indian Wells, din pricina unei accidentări, dar, dacă nu era problema cu anularea turneelor, urma să intre în concurs la Miami.

Sursa foto (cu rol ilustrativ): ZIUA de Constanța

Citește și:

Constănțeanca Simona Halep, cea mai bună din lume în 2020! La ce capitol excelează
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Raport COVID-19 Constanța, printre județele cu cele mai multe cazuri în săptămâna 11 - 17 martie

21 Mar 2024 644

Raport covid pentru săptămâna 04 - 10 martie 2024. Vești bune pentru Constanța (DOCUMENT)

12 Mar 2024 805

Oficial de la Ministerul Sănătății! Câți pacienți cu Covid 19 sunt internați în spitalele din județul Constanța (DOCUMENT)

05 Mar 2024 656

Raport covid pentru săptămâna 12 - 18 februarie 2024. Situația la Constanța (DOCUMENT)

20 Feb 2024 778

Raport Coronavirus Doi copii diagnosticați cu Covid 19, internați în spitale din județul Constanța (DOCUMENT)

13 Feb 2024 764

Raport covid pentru săptămâna 22 - 28 ianuarie 2024.Câte persoane sunt internate la Constanța (DOCUMENT)

30 Jan 2024 957

Raport Coronavirus! Câți pacienți cu Covid 19 sunt internați în spitalele din județul Constanța

23 Jan 2024 795

OMS Aproape 10.000 de decese cauzate de COVID-19 au fost raportate în luna decembrie 2023

11 Jan 2024 713

Raport covid pentru săptămâna 01 - 07 ianuarie 2024. Nici o persoană internată la Constanța (DOCUMENT)

09 Jan 2024 926

În SUA au revenit măștile obligatorii

07 Jan 2024 742

Vietnam A început procesul fostului ministru al sănătăţii în legătură cu o vastă afacere de corupţie cu teste de coronavirus

03 Jan 2024 723

Raport coronavirus! Niciun pacient cu Covid 19 nu era internat la finalul anului 2023 în spitalele din județul Constanța (DOCUMENT)

03 Jan 2024 735

Raport covid pentru săptămâna 18 - 24 decembrie 2023. Vești bune pentru Constanța (DOCUMENT)

27 Dec 2023 1027

Ministerul Sănătății1.510 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 (COVID - 19) înregistrate în ultima săptămână

12 Dec 2023 1068

Raport covid 27 noiembrie - 03 decembrie 2023. Copii internați la Constanța (DOCUMENT)

05 Dec 2023 1017